Pe când eram ceva mai tineri, aveam un profesor de franceză hâtru. Făcea miștouri din orice și-și presăra orele cu vorbe de duh, de-ți era mai mare dragul să înveți franceza cu el. La un moment dat, a zis ceva de genul că, atunci când ajungi într-un oraș sau într-o comună pe unde n-ai mai fost, primul drum trebuie să-l faci în Centru. Acolo o să găsești primăria, poliția și crâșma cea mai răsărită, adică cele trei instituții de bază ale comunității, plus orice ai de vizitat acolo. Nu se știe când ai nevoie. E drept, dacă intrai într-o crâșmă și stăteai destul, aveai șanse să ajungi oricum la poliție, mai ales dacă făceai scandal, dar asta e altă discuție. Ideea e că centrul definește orice localitate și nu doar la noi. Centrul e zona în care sunt cele mai puține gropi în asfalt, unde sunt cele mai frumoase clădiri și unde se găsește majoritatea atracțiilor turistice. Dacă centrul e jalnic, mergi urgent la gară, că ai greșit orașul. De ce vorbim despre asta? Firește, pentru că tocmai ne-am pus întrebarea: cum se vede centrul nostru prin ochi critic de turist?
Se prăbușește „gangul repetenților”
Nu zicem nu, avem un oraș frumos. Iar pe alocuri, chiar îngrijit. Făcând abstracție de kitschul de care am avut recent ocazia să vorbim (poarta maramureșeană de pe pietonal), centrul Iașului arată binișor. Unele clădiri de patrimoniu au fost restaurate, s-au plantat ronduri de flori, rulouri de gazon, asfaltul e bun, iar crâșmele, decente. Dar… Firește, există și un „dar”. Ba chiar mai multe. Am coborât recent Copoul și n-am putut spune că e bine așa. Chiar la vale de CUI, dăm peste clădirea care a dat naștere unuia dintre miturile urbane ale Iașului, „gangul repetenților”. Cândva, acolo funcționa un bar, ultimul său nume fiind „Cafeneaua «Junimea»”, mult prea pretențios față de realitate. În fapt, o crâșmă sordidă, amenajată într-o casă cu renume. Veche de peste 200 de ani, Casa Conachi a fost la vremea ei locuință pentru famiile Sturza, Rosetti și Balș, clădire guvernamentală în timpul primului război mondial, magazin de piane, bancă și sediu al Securității. A fost retrocedată vechilor proprietari, plecați de mult din țară, iar aceștia se chinuie de vreo trei ani s-o vândă. Ca urmare, e abandonată. Practic, se autodemolează, iar aspectul ei hâd și chinuit strică imaginea celui mai frumos cartier al Iașului.
Cașcarabetă oribilă
Că tot ziceam de demolat, nu prea departe, la intersecția străzilor Musicescu și Arcu sălășluiește altă crâșmă închisă. De data asta, nu e vorba de o clădire-monument, ci de o cașcarabetă oribilă, cu numele pompos de „Terasa de Vară «Libertatea Decembrie 1989»”. A fost construită de un „revoluționar”, pe terenul primit gratuit pentru eroismul de care a dat dovadă în decembrie 1989, într-un oraș în care nu s-a tras niciun foc de armă. A funcționat ani buni, dar n-am putea să vă spunem ce fel de clienți o fi avut. Acum, construcția de tablă așteaptă un buldozer care nu mai vine să curețe chipul Iașului de ea.
Așa cum l-a lăsat Ceaușescu
Celebru în Iași este unul dintre ultimele blocuri construite înainte de 1989, cel din stația de autobuz de la Piața Independenței. E ceea ce se cheamă un bloc de lux, într-o zonă ultracentrală, cu o arhitectură îngrijită, într-un stil adecvat locului. Doar că e neterminat. Ceaușescu nu a mai apucat să tencuiască și să văruiască parterul și mezaninul, iar de 28 de ani arată la fel. Știm, lumea e săracă și nu are bani. Totuși, la mezanin și parter funcționează o piață, un supermagazin, o florărie, farmacii, un sediu de birou parlamentar, un magazin de instrumente musicale și câte altele. Niște chirii se plătesc. Oare niciun ban din acele chirii nu poate fi folosit pentru a pune niște găleți de ciment?
Parcul de la statuie e jalnic
E drept, nu știm de ce ar trebui să așteptăm din partea unei asociații de proprietari să se îngrijească de bloc, câtă vreme nici municipalitatea nu se obosește prea tare de zona imediat apropiată, esplanada Independenței, adică zona adiacentă statuii. Culmea, un loc în care se desfășoară în fiecare an manifestările ocazionate de Ziua Independenței. Parcul e de-a dreptul sălbăticit, cu arbori crescuți alandala, unii culcați de vânt, cu găuri în gardul viu, cu trepte sfărâmate și cu o fostă toaletă publică din care cresc acum niște oțetari. S-a strâns destul praf în zeci de ani pentru ca arborii să prindă rădăcini solide. E drept, la aniversarea independenței naționale, politicienii stau în fața statuii și nu se obosesc să-și arunce ochii în spatele ei.
Probleme mari pe Lăpușneanu
Între Independenței și Lăpușneanu e o parcare. Utilă, mai ales că centrul este aglomerat. Dar oare ce-a fost în capul celor care au asfaltat-o, de au lăsat baltă jumătatea din imediata apropiere a anticariatelor? Denivelări, gropi, asfalt ros până la patul de piatră spartă și chiar dincolo de el. De ce? De cinema Tineretului, de Republica sau de Palatul Braunstein nu mai zicem nimic, că ne doare numai să ne gândim la halul în care au fost lăsate clădiri cândva splendide. Dacă în loc de a o restaura, se preferă ca o clădire-simbol să fie acoperită cu un mesh, măcar cumpărați unul și pentru cinema Republica. Cu imaginea vechiului și splendidului cinema Trianon.
Pare abandonat
Nici de esplanada Teatrului nu putem zice multe lucruri frumoase. Parțial, a fost reamenajată. S-a pus niște gazon, s-au tuns niște copaci. Ceilalți au rămas cum a dat Dumnezeu. Plăcile de mozaic se sfărâmă sub picioare. Băncile au atașată o structură metalică care prin curțile ieșenilor folosește drept suport pentru trandafiri agățători. Băncile primăriei își afișează doar țeava metalică neagră și atât. Oare cât or costa o rădăcină de măceș și un altoi de trandafir? Le-am cumpăra noi, că ne-am dori oleacă de umbră la vară. Ne oprim aici, deși lista acestor deșerturi din centrul Iașului e mult mai lungă. Le vedeți în fiecare zi, dar v-ați obișnuit și dumneavoastră cu imaginea dezolantă a abandonului.