Dumitru Prunariu, primul şi singurul român care a călătorit prin spaţiul cosmic, a aterizat săptămâna trecută la Iaşi, într-o escală prilejuită de primirea titlului de Doctor Honoris Causa a Universităţii Tehnice, dar şi de Cetăţean de Onoare al Municipiului Iaşi. Se pare că cele şapte zile petrecute în spaţiu în luna mai a anului 1981 i-au adus lui Dumitru Prunariu mai multă glorie decât se aştepta, în ultimii 30 de ani primind numeroase distincţii din partea a tot soiul de instituţii academice, dar şi funcţii în organisme internaţionale de astronautică. În timpul misiunii de la Iaşi, Prunariu a purtat o discuţie amicală cu profesorul Dan Caşcaval, rectorul Universităţii Tehnice, din care redăm câteva fragmente.
Dan Caşcaval: Ne bucurăm să vă avem între noi, domnule Prunariu. Iată cum, pe orbita prodigioasei dumneavoastre cariere, a intrat şi mica planetă a Iaşului, acest tărâm al….
Dumitru Prunariu: Ok, rectore, am înţeles ideea. Hai, începe mai repede ceremonia, că mă aşteaptă afară taxiul spaţial şi fiecare an – lumină costă, să ştii. Eu sunt militar şi-mi plac disciplina şi punctualitatea.
Desigur, vă înţeleg foarte bine. Dar, înainte de toate, sunteţi inginer şi cunoaşteţi foarte bine că totul e relativ, mai ales sfertul academic. Profit de aceste câteva minute pe care le avem la dispoziţie pentru a vă ruga să-mi relataţi pe scurt aventura dumneavoastră în spaţiul cosmic.
Păi, n-a fost mare lucru. Stăteam la cantină, pe cosmodromul Baikonur, la o vodcă mică împreună cu prietenii mei ruşi. Pe la al unsprezecelea pahar, m-am dus la toaletă, numai că am greşit uşa şi am intrat în navă. Am bâjbâit pe acolo să aprind lumina, nu ştiu pe ce buton am apăsat şi ţuşti, m-am trezit în spaţiu.
Şi cum aţi suportat condiţiile de acolo, imponderabilitatea, de pildă?
Eu, destul de bine, dar colegii mei ruşi aveau probleme în a dirija lichidele spre gurile lor însetate. Tot îmi spuneau să mai torn, dar degeaba, totul se ducea în sus.
Dar cum vi s-a părut Pământul văzut din spaţiu? Bănuiesc că aţi avut parte de o privelişte sublimă.
Nu e mare şmecherie. Fiind o misiune sovietică, îţi dai seama că cenzura funcţiona la capacitate maximă. Aşa că n-am putut vedea nimic în afară de ţările socialiste. Unul dintre colegii mei a încercat să privească un pic spre New York, dar asta l-a costat scump la întoarcere, în sensul că a fost detaşat disciplinar şofer pe o vidanjă în Moscova.
Dar extratereştri? N-aţi văzut nimic?
O singură dată ne-am intersectat cu un obiect ciudat, care ne urmărea de vreo câteva ore. Dar era o navă a KGB-ului, nimic special.