Propunere: faceți sediu nou pentru Institutul Inimii!

La mijlocul lunii trecute, o știre cumplită pentru mii de oameni zguduia Iașul. Institutul de Boli Cardiovasculare din Copou era distrus de un incendiu pornit de la ultimul etaj. De fapt, a fost distrus mai mult de apa folosită la stingerea incendiului, dar cam așa se întâmplă la orice sinistru: dacă e lăsat în pace, focul distruge tot. Dacă stingi focul, apa afectează mai mult decât a apucat să o facă focul. Ce a șocat opinia publică cel mai mult a fost faptul că incendiul a fost primul care să fi afectat un spital ieșean cel puțin în ultimele două-trei decenii. De regulă, incendiile apar în locuințe particulare sau prin halele vreunui fabricant de spirt, nu într-o instituție publică, mai ales una de calibrul unei unități sanitare. Acestea au reguli de protecție mult mai stricte, iar personalul prezent în permanență face ca un eventual incendiu să poată fi depistat „din fașă”. De fapt, nu ținem minte ca vreodată un spital ieșean să fi fost distrus de foc. Chiar marele incendiu din 1827, în care a ars până și Curtea Domnească și toate casele dintre Podu Roș și actualul bulevard Independenței, a lăsat neatinsă „bolnița” Sf. Spiridon. Nu vom vorbi însă azi despre cauzele incendiului, despre vinovați sau altele asemenea. Ce s-a întâmplat, s-a întâmplat. Bine că nu a fost mai rău, vorba românului. Ce putem face însă de acum încolo?

Operațiile, redirecționate
Incendiul a scos la iveală două lucruri importante. În primul rând, că Iașul are medici pasionați de menirea lor. Faptul că însuși directorul IBCV a avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza fumului inhalat a arătat că s-a aflat printre primele rânduri ale celor care au luptat cu focul. Institutul a reînceput să funcționeze în doar câteva zile de la incendiu. La capacitate minimă, normal, dar cei care suferiseră un infarct au putut fi tratați din nou la Iași. Medicii s-au dat efectiv peste cap pentru ca lucrurile să reintre cât de cât în normal. De cealaltă parte însă, trebuie spuse multe alte lucruri, despre care vom vorbi mai departe. Un pacient scos din secția de terapie intensivă și transferat la cea mai modernă unitate medicală din Iași, Institutul de Oncologie, a murit. Pur și simplu, nici măcar IRO nu are cum suplini activitatea IBCV. Nu avem nici măcar o secție „de rezervă” în Iași, pentru situații de acest gen. Toate operațiile pe cord au fost întrerupte, iar bolnavii au fost redirijați către București sau Târgu Mureș. Nu avem în Iași nicio sală de operații în care să se poată face ce se făcea la IBCV. Secțiile de dializă, terapie intensivă și chiar ambulatoriul Spitalului „C.I. Parhon” au fost scoase din funcțiune în urma incendiului. Pur și simplu, acestea funcționau în același sediu cu IBCV. Ditamai institutul nu are un sediu propriu, ci este ținut, „de suflet”, într-o clădire a spitalului Parhon. Cam în jumătate din ea, pentru a fi mai clari. Cum asta?

În liga întâi a cardiologiei
Într-un fel, vina îi aparține chiar fondatorului școlii de cardiologie ieșene, regretatul George Georgescu. Șef de promoție la UMF în 1967, Georgescu a visat toată viața la un centru de cardiologie la Iași. Poate era pasiune, poate era orgoliu profesional sau pur și simplu invidie pe ardelenii din Târgu Mureș unde chirurgia cardiacă se practica din anii ’50 la cel mai înalt nivel. Pe când la Târgu Mureș venea în vizită autorul primului transplant de inimă la om, profesorul sud-african Christian Barnard, cardiologii ieșeni luau tensiunea și prescriau pilule. Păi, să nu-ți vâri gheara-n gât? Georgescu l-a făcut pe dracul ghem ca și Iașul să intre în liga întâi a cardiologiei românești. În 1973, la doi ani după vizita lui Barnard la Târgu Mureș, tânărul Georgescu reușea să înființeze prima unitate de terapie intensivă cardiovasculară din Iași. În 1980, a înființat primul centru zonal din Moldova pentru implantarea de pacemaker. Pe urmă, primul laborator de ecocardiografie. În 1995 a venit încununarea carierei sale: înființarea Centrului de Cardiologie, actualul institut. Ca o crudă ironie a sorții, Georgescu avea să moară în 2005, de infarct, în chiar Centrul pe care îl fondase. Lungii ani de alergătură de la o instituție la alta, stresul meseriei, gărzile la care nu renunțase nici după ce împlinise 60 de ani și-au spus până la urmă cuvântul.

Compromisul cu sediul
George Georgescu a lăsat în urmă singurul centru de cardiologie din Moldova. Oarecum greu de crezut, centrul ieșean este cel mai mare din Europa, în sensul că are cei mai mulți locuitori arondați la el, respectiv 5,5 milioane. Nu e neapărat un motiv de laudă, cât mai mult un indicator al halului în care se află sistemul medical românesc, incapabil să asigure un număr suficient de unități medicale de specialitate. Vă dați seama că până la Georgescu, cei 5 milioane de moldoveni nu aveau de ales decât între a muri și a ajunge în timp util la București sau Târgu Mureș? Atunci, de ce am vorbit de „vină”? Pentru că din dorința de a vedea în sfârșit realizat Centrul de Cardiologie, Georgescu a acceptat și compromisuri. Cum a fost și cel al unui sediu impropriu, într-o clădire construită înainte de 1990, ca anexă a spitalului Parhon, specializat în nefrologie, urologie și medicină internă. Ca profil de activitate, între IBCV și Parhon nu există nicio legătură, dar spitalul din Copou era singurul care avea spațiu excedentar. Așa că IBCV s-a înghesuit în cele trei etaje disponibile, fără a mai aștepta, cine știe cât, construirea unui sediu propriu.

Gâlceava politicienilor
Doar că nimic nu este mai etern decât provizoratul, iar odată Centrul de Cardiologie stabilit în Copou, nimeni nu și-a mai bătut capul pentru găsirea unui sediu ca lumea. Georgescu și echipa sa erau ocupați până peste cap cu punerea la punct a centrului, iar politicienii erau prea ocupați cu susținerea unei tabere sau alteia în lupta pentru spitalul construit ceva mai la vale, pe Lascăr Catargiu. Dacă mai țineți minte, acolo ar fi trebuit inițial să funcționeze Spitalul Regional de Urgențe, doar că amplasamentul nu e adecvat pentru traficul auto generat de un astfel de profil. Așa că s-a decis amenajarea unui Institut de Oncologie care lipsea complet din Moldova. Iar politicienii noștri și-au făcut de lucru susținând fie amenajarea unui spital de urgență, fie a unuia de oncologie. De Cardiologie nu s-a mai ocupat nimeni, de parcă problema ar fi fost definitiv rezolvată.

Operații în premieră
Iar asta s-a simțit. Specialiștii ieșeni și-au făcut treaba. În 1998, actualul director, Grigore Tinică, a înființat Clinica de chirurgie cardiovasculară. În 2007, a obținut transformarea simplului Centru în Institut de interes național. Doar el este autorul a peste 40 de operații făcute în premieră națională sau locală. A strâns aparatură medicală de oriunde s-a putut. În total, IBCV avea, înainte de incendiu, aproape 1.200 de repere în lista de dotări. Cele mai vechi aparate aveau deja 20 de ani „în câmpul muncii”, cum era un ecograf din 1996 sau un negatoscop din 1997. Cele mai noi erau din 2014. Niciunul mai recent. Iar aici ajungem la marea problemă a cardiologiei ieșene.

Cifre devastatoare
Bolile cardiovasculare reprezintă ucigașul nr. 1 în România. Un procent enorm, de 57% dintre români mor din cauza acestor boli. Mai exact, 150.000 pe an. Peste 400 zilnic. Unul la fiecare 4 minute. Cu toate acestea, programul național de boli cardiovasculare se află abia pe locul 7 în topul programelor derulate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate în privința fondurilor alocate. Anul ăsta, programul beneficiază de finanțări de 127 milioane de lei, mai puțin chiar decât anul trecut, în condițiile în care bugetul CNAS a crescut cu 17% anul ăsta față de 2017. Pentru combaterea ucigașului nr. 1, se alocă doar 0,3% din bugetul sănătății naționale. În medie, pentru o operație pe inimă, CNAS decontează 8.100 de lei, adică 1.800 de euro. În Ungaria, se decontează 11.000 de euro, iar în Italia, 16.000. Asta înseamnă, pe de o parte, că pacienții români nu pot beneficia de cele mai bune aparate, valve artificiale sau stenturi, ci numai din cele pe care ni le permitem. Și nu prea multe nici dintre acestea. Specialiștii estimează că în țara noastră ar trebui să se facă anual 12-14.000 de operații pe cord deschise. Se fac doar vreo 4.000. În Ungaria, la o populație de două ori mai mică, se fac 8.000 de operații anual. Pe de altă parte, bătălia pe puținele fonduri existente devine crâncenă. Iar specialiștii ieșeni luptă într-o bătălie cu forțe clar disproporționate.

Avem enorm de recuperat
Iașul are o tradiție de doar 20 de ani în cardiologia la vârf, fără a ne putea compara cu palmaresul altora. Nu vorbim de București, pentru că dintotdeauna Capitala a fost prima cam la orice. Dar la Târgu Mureș, primul transplant a fost făcut în 1964. Bun, a fost la un animal, nu la om, dar se fac transplanturi de peste 50 de ani. Prima operație pe cord deschis a fost făcută acum 45 de ani. Din 2002, pe când Iașul nu avea nici măcar institut de cardiologie, Târgu Mureș devenea institut de transplant. Se fac anual peste 25 de transplanturi, speranța de viață depășind 9 ani. Din 2005, Târgu Mureș are secție de chirurgie cardiacă pediatrică, unde se fac 285 de operații anual. Iar exemplele pot continua. Oricât de buni am fi, avem enorm de recuperat. Iar eliminarea decalajului față de celelalte centre de profil din țară nu se face printr-un singur institut înghesuit în trei etaje. Dacă proiectul Spitalului Regional de Urgențe tot se află în mâinile Ministerului Sănătății, n-ar fi oare timpul ca politicienii noștri să treacă la capitolul următor, cel al unui Institut de Cardiologie comparabil măcar cu cele din Ardeal?

Total: 100 milioane de euro
Specialiștii îi avem. Ce ne-ar mai trebui? Un teren pe care să-l construim, bani de construcție și bani de dotare. Institutul Inimii din Târgu Mureș funcționează într-un sediu de 10 niveluri, asemănător ca structură și dimensiuni cu Spitalul de Copii ieșean. Construirea unuia similar ar putea costa aproximativ 70 milioane de euro. Dotările, alte 20-30 milioane de euro. Una peste alta, cu 100 de milioane de euro am putea avea ce au și alții. Și nu e vorba doar de ieșeni, ci de 5,5 milioane de moldoveni. Asta, fără a-i mai pune la socoteală pe cei de peste Prut. Nu merită efortul?

CV de 25 de pagini
Însuși directorul IBCV, Grigore Tinică (foto), este basarabean, născut pe lângă Soroca și cu primii ani de carieră făcuți la Chișinău. După specializări multiple, în Republica Moldova, Rusia, Austria, Belgia, Statele Unite și România, s-a stabilit la Iași. La 58 de ani, are un CV de 25 de pagini, care cuprinde aproape 100 de lucrări în publicații cotate ISI, peste 125 de comunicări științifice, cinci cărți și 11 capitole în alte cărți scrise ca prim autor, fără a le pune la socoteală pe cele în care semnătura lui este a doua. Am spus deja că e fondatorul Clinicii de chirurgie cardiovasculară de la IBCV și că e autorul a peste 40 de intervenții în premieră locală sau națională. E autorul primei operații pe cord deschis făcută vreodată la Iași, în 2000. Are peste 60 de transplanturi renale realizate și a participat la primele două transplante de ficat din România. Este, de departe, cel mai bun specialist ieșean în boli de inimă. Iar faptul că s-a implicat personal în salvarea bolnavilor în timpul incendiului de luna trecută arată că e și inimos, pe de-asupra.