Am avut noi, nu o dată, prilejul să vorbim de poetul național. Adevăru-i că oricând e loc de Eminescu. A scris atâta, despre atâtea, încât dacă ar vrea, oricine și-ar putea scrie povestea vieții numai din citate eminesciene. Una dintre cele mai frumoase poezii ale lui este, după noi, „Epigonii”, în care compară literatura română veche cu cea contemporană lui. Lăudându-i pe înaintași, el deplânge vremea pe care o trăia. „În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază; / Voi credeați în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!”. La drept vorbind, Eminescu era răutăcios. Literatura din vremea lui era de departe mai bună decât cea anterioară. Câți mai știm ceva despre Cichindeal, Mumulean, Beldiman, Sihleanu sau Cârlova? Ce-i ridica pe aceștia însă în ochii lui Eminescu era faptul că toți fuseseră strânși în jurul unei idei. Întâi, unirea, pe urmă, eliberarea de sub turci. Ulterior, unirea cea mare avea să fie idealul urmărit de toată lumea. Dar noi, acum? Epigoni, vorba lui Eminescu? Urmărim ceva? Putem spune că avem un proiect în jurul căruia să ne strângem?
Dezbinați
Acum vreo două săptămâni, comisia de transporturi din Camera Deputaților a votat un proiect de lege privind construirea autostrăzii Iași – Târgu Mureș. La acel moment, indiferent de partid, toți deputații noștri s-au bătut cu cărămida în piept că doar grație eforturilor lor deosebite s-a ajuns la trimiterea proiectului de lege spre plen. După doar câteva zile însă, au început noi discuții, cum că Ministerul Transporturilor ar vrea să facă mai întâi autostrada Bacău – Brașov, iar eternul scandal a reînceput. S-a văzut imediat că la vești bune, toți se bulucesc să-și revendice meritele, existente sau nu. La rău însă, în loc să strângă rândurile, încep să se scuipe unul pe celălalt, învinovățindu-se reciproc. În alte părți, cum e cazul Clujului, oricât s-ar certa parlamentarii din partide adverse, atunci când e vorba de un proiect comun pentru județ, aceștia lasă cearta pentru altă dată. Votează cum e de votat și pe urmă se ceartă iar, dacă n-au terminat ce aveau de împărțit. Oare ai noștri nu s-ar putea strânge laolaltă în jurul unei idei? Care ar fi proiectul de oraș pe care să-l îmbrățișeze toți?
Imagine formidabilă
Un proiect de oraș și-ar putea avea rădăcinile în mediul universitar. Ne mândrim cu cea mai veche universitate din țară. Ne lăudăm oricui vrea să ne asculte că suntem capitala culturală a României. Dacă ar fi să facem o listă cu toate talentele artistice sau inginerești care au plecat de la Iași, ne-ar trebui un volum cât DEX-ul. Totuși, nu am pus niciodată cap la cap toate aceste atu-uri, pentru a închega ceva mai amplu. Un oraș precum Oxfordul, care nu e nici jumătate cât Iașul, trăiește numai din universitate și trăiește bine. E drept, Oxford se bazează într-o proporție însemnată pe studenții străini care-i bat la poartă. O treime dintre studenții de la Oxford sunt străini, provenind din peste 150 de țări. Practic, din toată lumea. Într-un studiu făcut de un organism internațional specializat, pe 49.000 de viitori studenți, Oxford a fost cotat cu peste 95% preferințe la mai mulți indicatori, de la calitatea învățământului, până la posibilitățile de distracție din oraș. Imaginea formidabilă pe care o are Oxfordul în lume se traduce în cifre la fel de formidabile în privința banilor de care dispune universitatea. Sau, complexul de universități, mai exact.
1,4 miliarde de lire anual
Bugetul Oxfordului în anul 2016 – 2017 a fost de 1,4 miliarde de lire sterline. Din această sumă, „doar” 307 milioane de lire au provenit din taxele plătite de studenți. Principala sursă de venituri a fost reprezentată de contractele și granturile de cercetare, care au adus universității 565 milioane de lire. Din donații, au provenit alte 88 milioane de lire, la care s-au adăugat și donații de antichități și obiecte de artă pentru muzeul universității în valoare de 3,2 milioane de lire. Aproape tot 1,4 miliarde de lire au fost și cheltuielile, pentru că universitatea este o instituție non-profit. Nu intrăm în alte detalii referitoare la bugetul Oxfordului. Am vrut doar să vă faceți o idee cam ce înseamnă o universitate de prestigiu pentru un oraș oarecare. Am avea noi vreo șansă să urmăm drumul Oxfordului? Nu la același nivel, dar putem ca Iașul ca oraș să se poată baza serios pe universități.
Doar 5% sunt străini
Iașul este cunoscut ca centru universitar regional. Într-o oarecare măsură, și național. Mult mai puțin însă, ca centru internațional. Dintre universitățile ieșene, doar cea de Medicină și Farmacie are un program destinat studenților străini, care atrage anual circa 2.500 de studenți. Cifra reprezintă doar circa 5% din totalul studenților de la universitățile ieșene. Nu am inclus aici și studenții basarabeni sau nord-bucovineni, dar ei nu sunt foarte mulți. Principala noastră problemă, ca centru universitar este limba română. Viitorii studenții străini trebuie să urmeze un an de cursuri de limbă și civilizație românească pentru a se putea adapta. Nici pentru români, limba română nu e o joacă. Darămite pentru un străin care acasă a vorbit araba sau ucraineana, limbi care n-au nicio legătură cu a noastră.
Predare în limbi străine
La Oxford, toate cursurile se predau în engleză. Firește, cu excepția cursurilor de limbi străine. De la bun început, studentul trebuie să stăpânească engleza la un nivel cel puțin mediu. Nu putem avea aceeași pretenție în privința limbii române. Dacă o treime dintre studenții de la universitățile ieșene ar fi străini, asta ar însemna vreo 17-20.000. Nu putem învăța românește zeci de mii de studenți străini, așa că o soluție ar putea fi predarea direct în limbi străine. Există la UMF cursuri ținute în franceză sau engleză, dar ideea este abia la început și este practicată pe scară mică. Pentru a ne putea transforma într-un centru universitar regional, destinat studenților din Europa de Est, ar trebui ca practica să fie aproape generalizată. Firește, nu vorbim de predare în ucraineană sau rusă. Consiliul Județean are o problemă serioasă în a găsi translator atunci când îi vine în vizită vreo delegație ucraineană. Nu ne putem imagina un întreg corp profesoral care să vorbească această limbă. Deci, engleză și franceză.
Complex de universități
Pentru a ajunge însă ca o treime dintre studenți să fie străini, cu predarea în franceză și engleză, este necesar un efort conjugat din partea universităților. Adică o unificare. Oxfordul reprezintă un complex de universități, dar există o administrare comună. Exact centralizarea atât de blamată când e vorba de economie, devine o necesitate în mediul universitar. Acum vreo cinci ani, era vehiculată în mediul nostru academic ideea unei unificări a tuturor universităților de stat din Iași. Ea a fost abandonată după ce rectorilor de atunci ai UMF și Universității „Al.I. Cuza”, care erau motoarele ideii, le-au expirat mandatele. Dacă ne dorim să devenim un centru de învățământ superior major, consorțiul universitar este singura cale de urmat și singurul subiect de discutat la o ipotetică masă rotundă la care să se adune toți politicienii ieșeni.
Oraș emergent
În ultimii ani, domeniul IT a devenit unul dintre cele mai puternice motoare economice ale Iașului. La începutul acestui an, Institutul Național de Statistică anunța că în România lucrează 110.000 de IT-iști. Dintre aceștia, 51.000 sunt la București, iar 15.000 la Cluj-Napoca, dar 20.000 sunt angajați la Iași. Încă de acum doi ani, publicația franceză „Les Echos” numea România „Sillicon Valley a Europei”, iar Iașul a fost premiat în Polonia, în acest an, ca orașul emergent al anului. E un atu care merită jucat și încă repede. Bun, dar dacă IT-ul local merge așa de bine, care ar fi problema și unde ar putea acționa politicul și administrativul local?
Cerc vicios
Marea problemă a IT-ului este reprezentată de oameni. În ultimii ani, universitățile au făcut tot posibilul pentru a crește numărul de absolvenți din domeniu. S-a ajuns la 2.500-3.000 de IT-iști anual, dar ăsta este cam maximul. Pur și simplu nu există destule spații de învățământ și destule cadre didactice înalt calificate pentru a pregăti mai mulți. Dimpotrivă, Facultatea de Informatică se confruntă cu o hemoragie de profesori. Aceștia preferă să plece pentru a lucra în privat sau pentru a-și deschide propriile firme. La foamea de specialiști care există, e mai rentabil. Or, Iașul are nevoie cam de 4.000 de IT-iști anual. Ce se poate face?
Plan simplu
Logic, suplimentarea pe orice căi a numărului celor care se ocupă de pregătirea viitorilor IT-iști. Există școli private, care organizează cursuri intensive. Dar la ideea asta s-au gândit, de exemplu, și clujenii, care asigură inclusiv cazarea și transportul celor care vor să studieze în Ardeal. Concurența pentru fiecare creier disponibil este fantastică. Aici pot interveni autoritățile locale. Scutirea de taxe locale a școlilor de profil nu reprezintă cine știe ce pierdere pentru buget, dar ar putea reprezenta un stimulent. Consiliul Județean dispune de clădiri aproape abandonate, cum sunt parcul tehnologic Tehnopolis sau Complexul Expozițional „Moldova”. Acestea pot fi puse la dispoziția firmelor care pregătesc IT-iști. Fără mari dificultăți, poate fi pus la punct un program local amplu pentru susținerea învățământului de profil. Nici măcar nu e greu.
Căi de transport marfă
Firește, marele proiect de oraș ar fi refacerea industriei care exista cândva aici. Dacă faci un sondaj de opinie printre ieșeni, principalul regret al acestora în privința economiei este tocmai dispariția vechii industrii. O întreagă platformă industrială zace dezolant de goală. Dar pentru a o reînvia, e nevoie de deschidere către lume. Firme precum Delphi, Lear sau Continental fac profit în condițiile în care dificultățile în exportul produselor realizate sunt enorme, din cauza infrastructurii de transport (in)existente. Vă imaginați cât ar putea fi acest profit sau cât ar putea fi cota din impozitul pe veniturile salariaților care s-ar întoarce la bugetul local, dacă s-ar reduce costurile de transport? Sau câte noi firme s-ar deschide? Or, aceasta se poate face pe două căi: autostradă și zonă cargo la Aeroport. Ultima poate fi realizată doar de CJ, dacă prinde niște fonduri europene pentru aceasta. Pentru autostradă însă, e nevoie de presiune la București, unde se iau deciziile majore. Ar fi marea ocazie pentru politicienii noștri de a dovedi că își merită fotoliile de parlamentari. Altfel, la ce ne-au cerut votul?