Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va găzdui o nouă întâlnire din seria Conferințelor științifice „Moștenirea lui Asachi”, organizată în parteneriat cu acad. Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, cu un invitat special: profesorul universitar și preotul Wilhelm Dancă, membru corespondent al Academiei Române. Acesta va susține conferința cu numele „Credință și rațiune. Cazul Galileo Galilei”.
Întâlnirea va avea loc luni, 16 mai, de la ora 12.00, accesul urmând a se realiza prin platforma Zoom, la linkul următor.
Wilhelm Dancă are strânse legături cu Iașul, fiind absolvent al Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași, pe care l-a condus în calitate de rector în intervalul 2001 – 2011. În prezent, acesta este decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică de la Universitatea din București și predă la Facultatea de Filosofie de la aceeași universitate. Wilhelm Dancă este director regional al Council for Research in Values and Philosophy, Washington DC, SUA, cât și președinte al Societății Internaționale Toma de Aquino, secția română, București. „Voi prezenta la începutul conferinței câteva date biografice din viața lui Galileo Galilei, oprindu-mă la suspiciunile, criticile și acuzațiile care i s-au adus și la cele două procese în urma cărora a fost forțat să susțină că respinge modelul copernican. În partea a doua voi vorbi despre caracterul complex al «cazului Galilei», prezentând pe scurt raportul dintre Biserică și oamenii de știință la începutul secolului al XVII-lea, caracteristicile metodei științifice și argumentele eronate ale lui Galilei, precum și modul în care vedea Galilei raportul dintre credință și rațiune”, a precizat profesorul Wilhelm Dancă.
În cea de-a treia parte a întâlnirii acesta va trece în revistă concluziile principale ale comisiei pontificale pentru studierea confruntării dintre Biserică și Galilei, comisie pe care a înființat-o Papa Ioan Paul al II-lea în 1981, iar în concluzie va sublinia actualitatea contribuției lui Galilei la dialogul dintre credință și rațiune. „Seria conferințelor științifice «Moștenirea lui Asachi» continuă cu prelegerea domnului prof. Wilhelm Dancă, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică, Universitatea din București, și membru corespondent al Academiei Române. Domnia sa ne propune un subiect extrem de ofertant – actualitatea contribuției lui Galileo Galilei la dialogul dintre credință și rațiune. Invitația este deschisă pentru toți cei interesați”, a declarat acad. Bogdan Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române.
Înregistrarea conferinței urmează să fie publicată, după eveniment, pe canalul de Youtube al TUIASI.