Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, președinte interimar al Consiliului Național al Rectorilor: „Universitățile românești oferă refugiaților ucraineni cazare, alimente și orice alt sprijin logistic”

Metropola

Președintele interimar al Consiliului Național al Rectorilor, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), transmite un mesaj public de solidaritate și unitate a instituțiilor de învățământ superior din România. Unite pentru sprijinirea refugiaților ucraineni și împotriva războiului din Ucraina, universitățile pun la dispoziția celor care se adăpostesc de conflict cazare, în timp ce profesorii și studenții se implică în colectarea de alimente și alte acte de voluntariat.

Redăm, în continuare, mesajul prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval: „Educația, prin însăși natura ei, are o dimensiune profund umanitară, iar instituțiile dedicate educației sunt, de fapt, în slujba umanității. De aceea, în mod firesc, aș putea spune natural, universitățile au fost printre primele instituții din România care au luat atitudine clară față de războiul din Ucraina și care au demarat, concret, acțiuni de sprijinire a refugiaților ucraineni, fie că aceștia se aflau în tranzit prin țară noastră, fie că doreau să rămână mai mult timp aici.

Deși ne aflăm încă într-un context al restricțiilor impuse de pandemie, universitățile românești s-au organizat rapid și oferă acum refugiaților cazare, alimente, îndrumare și orice alt sprijin logistic ar solicita aceștia. În mod evident, în aceste zile ale conflictului armat, zile care sperăm să fie și ultimele, universitățile din regiunile aflate în imediata vecinătate a frontierelor cu Ucraina au resimțit cea mai mare presiune din partea celor care fug din calea războiului. Nedorita continuare a războiului va face ca această presiune să se extindă și în celelalte regiuni ale României, însă universitățile sunt pregătite și pentru acest scenariu sumbru.

Trebuie să menționăm faptul că o componentă umanitară importantă asociată universităților românești vine din partea studenților. În fiecare centru universitar mii de studenți s-au oferit voluntar să sprijine acțiunile Crucii Roșii, să colecteze alimente, îmbrăcăminte, medicamente sau alte lucruri necesare, să îndrume și să ajute refugiații să găsească locuri de cazare sau să tranziteze țara către destinația dorită sau impusă de război. Este o inițiativă care transcende entuziasmul și dedicarea specifice vârstei, este o inițiativă care dovedește încă o dată potențialul prin excelență umanitar al universității.

Acțiunile instituțiilor de învățământ superior au fost mult ușurate si au devenit mai eficiente prin realizarea platformei de gestionare a acestor activități. Practic, prin colaborarea, prin intermediul platformei, dintre universități, autoritățile locale și Inspectoratele pentru Situații de Urgență, se realizează o coordonare eficientă a fluxului de refugiați în ceea ce privește direcționarea lor către anumite zone și se folosesc în mod rațional resursele și dorința pozitivă de sprijinire a refugiaților în Ucraina.

Toate aceste activități de ajutorare vor continua. Dacă va fi nevoie, suntem pregătiți să îi dăm o amploare mai mare. Dar, deși ultimele zile ne-au dovedit că războiul a devenit realitatea cruntă, încă sperăm că rațiunea va învinge și că totul va deveni o lecție dureroasă despre viață”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *