Toamna se culeg roadele de peste an, se reface stocul de resurse bio pentru sezonul rece și se realizează cele mai spectaculoase fotografii cu natura în plină schimbare. La Palas organizăm Festivalul Gusturile Toamnei, în acest weekend, unde am chemat cei mai sprinteni gospodari din Iași, cu produse delicioase pregătite chiar de ei. Şi cei mici sunt așteptați la festival, unde se vor bucura de jocuri, întâlniri cu personaje din basme, dar și de activități interactive. Totul are loc în parcul Palas, în mijlocul naturii care vibrează în tonuri galbene, arămii și roșiatice.
Peste 20 de antreprenori locali se vor reuni în acest weekend, în perioada, 21 – 23 octombrie 2022, la Festivalul Gusturile Toamnei, care va avea loc în parcul Palas, zona patinoar. Timp de trei zile, ieșenii sunt așteptați să descopere produsele antreprenorilor autohtoni. Atelierul de Fire Colorate aduce berete brodate, bluze pufoase, semne de carte din material și huse nemaipomenite pentru cărți, iar deliciile sănătoase sunt propuse de Carmangeria cu Gust, Magazia Morăriței – Pâine cu maia coaptă pe vatră, Fabrica de Fum, Legumele de Acasă, Roade și Merinde, Tăiței Grădinărești-Paste cu gust, Tăt Normal, Dulceață de Familie, Dulcețuri Văratec, iar preparatele din pește sunt aduse de Bunătăți de la Iaz, Păstrăv Bacău și Păstrăvăria Pustnicului. Te vei putea bucura și de miere de albine, dar și de produse din cătină de la Elexius Cătină și de lavandă de la VEERA.
La Festivalul Gusturile Toamnei, copiii sunt așteptați de Zâna Toamnei, Mascota Dovlecel, Robin Hood, Crăiasa Belșugului, Albă ca Zăpada și BOO!bulina. Vineri, distracția începe de la ora 16.00, iar sâmbăta și duminica de la ora 12.00. Pe lângă momentele de distracție cu personajele din basme, cei mici vor putea să joace X și 0 cu dovlecei, vor trage la țintă cu dovleceii mâncăcioși, vor exersa aruncarea cercului pe dovlecelul lunguieț, vor explora un labirint din paie, vor picta pe figurine din ipsos, dar vor avea parte și de ateliere de facepainting. La Festivalul Gusturile Toamnei vor fi prezenți și cei mai buni prieteni ai copiilor – personajele de la BOO Party.
Atmosfera este completată și de armoniile colorate ale parcului Palas, care se pregătește de toamnă. Arămiu, roșiatic și galben sunt nuanțele din paleta de culori de care te poți bucura sezonul acesta, în parcul Palas. Să nu îți uiți aparatul foto acasă pentru că totul este pregătit, iar o sesiune foto pentru Instagram sau Facebook este perfectă!