În timp ce lumea dospește în casă pe fond de coronavirus, dar și de astenie de primăvară, consilierul local Răzvan Timofciuc sapă adânc în vistieriile marilor societăți locale furnizoare de servicii. Astfel, liberalul a găsit prin niște bugete câteva salarii monstruoase ale directorilor de la CTP, Salubris sau Citadin, pe care dorește să le înjumătățească, iar economia rezultată s-o azvârle în lupta împotriva Covid. Puși în gardă de această intenție războinică, directorii generali ai celor trei societăți, Cristian Stoica, Cătălin Neculau și Marius Ionescu și-au făcut timp pentru a discuta despre criza creată de liberalul curios. (pamflet)
Un autobuz al Companiei de Transport Public circulă cu viteză redusă pe un bulevard din Iași. La volan, îmbrăcat în uniforma specifică și cu mască de protecție pe gură, se află directorul Cristian Stoica. În spatele lui, păstrând distanța de un metru, Cătălin Neculau privește atent drumul parcurs de autobuz.
Cătălin Neculau: – Cristi, am ajuns să trăiesc și visul ăsta: în oraș sunt mai multe cisterne și autogunoiere decât autobuze. Supremația CTP se prăbușește în fața imperiului salubrizator. Se schimbă lumea, vom trăi într-o societate a curățeniei, o civilizație aseptică, în care directorii de salubritate vor deveni președinți de țară.
Cristian Stoica: – Cred că te pripești, dragă Cătăline. Ia mai gândește-te, cât câștigi tu acum și cât ia leafă un președinte, de pildă Iohannis. Îți garantez că n-ai vrea să fii în locul lui. Sau da, mi-ar plăcea să conduc și eu România așa cum conduc autobuzul ăsta pe linia lui 41, dar cu ce preț? Doar cu jumate de salariu de director?
Cătălin Neculau: – Mda, am văzut și eu că pubelul, pardon, puberul ăla de Timofciuc sapă prin casieriile societăților noastre. L-aș chema la Salubris să vadă ce muncă grea e pe capul nostru. Cum ne chinuim să educăm oamenii pentru a colecta deșeurile separat. Că aruncatul gunoiului în boxe nu e ca la alba – neagra, nu răstorni la ghici petul de Timișoreana să fie cum i-o fi norocul.
Cristian Stoica: – Ca să nu mai vorbim de CTP! Să vadă ce bătaie de cap e să pui pe șine un buget deraiat. Și apoi, e firesc să am un salariu mărișor. Duc în spate sute de oameni, ba la deal, ba la vale, cam cum merge tramvaiul 3 în zona Pădurii. Și doar știi ce pantă abruptă e pe acolo.
Cătălin Neculau: – N-ai cu cine, Cristi. Ia claxonează-l oleacă pe ăla care doarme în coada lopeții, să-l trezim la realitatea muncii!
Autobuzul ocolește un lucrător la asfaltare, trezindu-l cu sunetul strident al claxonului. Neculau privește pe geam, râzând. Apoi, brusc, pune mâna pe volanul lui Stoica.
Cătălin Neculau: – Stai așa, că nu e de-al meu. E Marius Ionescu, de la Citadin! Oprește!
Stoica frânează brusc. Cei doi coboară din autobuz și se apropie de Ionescu.
De sub halatul verzuliu, i se văd pantalonii și pantofii de calitate, dar plini de praf.
Cătălin Neculau: – Dar ce faci, Marius? Ce-i cu tine în halul ăsta?
Marius Ionescu: – Cum adică halul ăsta? Muncesc, ce te miră? Nu ca voi, stați în birouri și încasați zeci de mii de lei leafă pe lună. Lasă că vă știu eu!
Cristian Stoica: – Băi omule, ai înnebunit? Revino-ți, nu ești la camera ascunsă, ce-i cu textele astea?
Marius Ionescu: – Nu știu ce e cu voi, dar eu m-am pocăit. Are dreptate Timofciuc. Am aruncat mapa și stiloul Pelikan pentru a coborî în stradă, acolo unde sunt problemele cetățenilor. Așa cum spune și în Biblie: cică și bogatul, și săracul, tot în aceeași groapă ajung. Ei bine, misiunea mea este să descopăr și să plombez gropile din asfaltul Iașului. Doar așa mă voi putea mântui.
Cătălin Neculau: – Hai că ești glumeț tare. Bravo, ai jucat o farsă meseriașă, am și râs un pic, dar eu zic că poți să-ți dai jos halatul și să revii la birou.
Marius Ionescu: – Mă voi întoarce în birou, acest templu al birocrației, doar atunci când mă voi simți împlinit de roadele pocăinței mele.
De cei trei se apropie consilierul Răzvan Timofciuc.
Răzvan Timofciuc: – Vai, dar ce echipaj avem aici, cei mai tari directori din Iași au coborât în stradă.
Cătălin Neculau: – E firesc, suntem aici pentru a veghea la buna desfășurare a…. în fine, suntem aici! Nu-i așa, Cristian?
Cristian Stoica: – Normal, unde am putea fi? Doar nu în birou, ptiu!
Marius Ionescu: – Frații mei au venit să mă urmeze pe calea mântuirii prin sacrificiul salariilor.
Cristian Stoica (descumpănit): – Sigur, așa e. Stai oleacă să trag frâna de mână la autobuz și te urmez, frate Marius.
Cătălin Neculau: – Da, și eu la fel! Chiar dacă mergem pe Calea Sfinților, mai trebuie dat cu mătura pe ici, pe colo.
Privindu-i cu ochii mari, Timofciuc își face cruce cu gesturi precipitate și se îndepărtează cu pași grăbiți. Cei trei îl urmăresc atent până când acesta dispare după un colț de bloc. Ionescu își scoate tacticos halatul, zâmbind către ceilalți.
Marius Ionescu: – Hai că l-am făcut și pe ăsta. Alo, colegii, voi chiar ați crezut ce spun eu? E clar, carantina asta v-a cam slăbit nervii. Stați liniștiți, că trece și ne vom putea bucura din nou de strălucirea zilelor senine de salariu!
Stoica (foto, pamflet): Domniță, nu că mă laud, dar vă pot duce acasă cu un Isuzu de ultimă generație. Bine, are 27 de scaune, dar numai unul e al directorului!