De aproape patru ani, se discută despre proiectul municipalității privind construirea unui pasaj dublu deasupra Bahluiului, în Podu Roș. Pasajul ar urma să elimine practic intersectarea traficului de pe cele două splaiuri ale Bahluiului cu traficul major care vine dinspre Nicolina, Socola sau strada Palat. Costul investiției, de 86 milioane lei, e o problemă secundară. Oricât ar costa, deocamdată nu avem bani. Dar când îi vom avea? Merită să facem această investiție sau nu? Despre ce avantaje și, mai ales, ce dezavantaje presupune această idee vom discuta și noi în continuare.
Cea mai aglomerată intersecție
Ideea în sine este simplă: se scoate din ecuație una dintre străzile care intră în cea mai aglomerată intersecție din oraș: Podu Roș. Prin urmare, vor fi mai puține mașini la coadă, deci traficul va fi mai fluent. Cu aceste două fraze, am prezentat avantajul. Din păcate, lista dezavantajelor este mult mai lungă. Unele au fost invocate deja de diverse organizații neguvernamentale în dezbaterile publice organizate până acum. Altele s-ar putea să fie noi.
Construcția nu e de suficientă
O problemă este clasică pentru orice investiție în infrastructura rutieră, constatată de multă vreme. Lărgind o stradă sau construind un pasaj nu rezolvi problema agomerației decât temporar. Adică până se prind șoferii de oportunitate și o exploatează. Pe urmă, blocajul apare din nou. Mai mult, îmbunătățirile de infrastructură induc mai mult trafic. Cei care vin din Bucium cu microbuzul își vor cumpăra mașină, așa că numărul automobilelor care intră în Podu Roș va crește, până la blocarea din nou a intersecției. Acum vreo doi ani, reabilitarea aleii Tudor Neculai era prezentată ca o soluție magică la aglomerația de pe șoseaua Nicolina, prin faptul că oferea o rută alternativă. Aveți impresia că se merge acum altfel decât bară la bară din CUG în Podu Roș? Noi, nu. Pasarela „Octav Băncilă” nu a redus nici măcar cu un minut timpul necesar pentru a ajunge din Dacia la Fundație. Doar a mai creat o coadă, în afara celei de la BJATM. Asfaltarea liniei tramvaiului 5 dinspre Podul de Piatră a mai creat o stradă aglomerată și a mai adus un flux de mașini în Podu Roș, fără a fluidiza nimic. Pe scurt, simpla construcție de noi străzi și pasaje nu aduce instantaneu descongestionarea traficului. Sunt necesare și alte măsuri conexe.
Problemă secundară
În plus, construirea pasajului în lungul Bahluiului abordează o problemă secundară. Grosul traficului din Podu Roș nu este cel de pe splaiuri, ci cel care leagă cele două maluri ale râului. Dacă se dorea un pasaj suprateran, mai logic ar fi fost unul pe ruta șoseaua Nicolina – strada Palat, de exemplu.
Ce fac pietonii?
Apoi, ce te faci cu pietonii? Dacă vin dinspre facultatea de Construcții și vreau să ajung la sediul PNL, pasajul nu mă ajută cu absolut nimic. Mă pune doar să merg o jumătate de kilometru în plus, traversând o stradă suspendată, în locul uneia la nivelul solului. Din schițele prezentate până acum nu am înțeles că trecerea de pietoni din dreptul podului va fi desființată. Mașinile care vin dinspre Nicolina se vor opri la semafor ca și până acum. Și atunci, de unde fluidizare?
Alt exemplu
Acum ani buni, construirea pasajului Sf. Vineri era menită să fluidizeze traficul pe Anastasie Panu. Pietonii puteau traversa strada spre Casa de Pensii, fără a se intersecta cu mașinile. Prin pasaj trec foarte puțini oameni, după cum știm cu toții. De altfel, firmele care și-au deschis magazine în subteran au dat faliment din lipsă de clienți. Traficul pietonal major peste Anastasie Panu este cel din dreptul hotelului Moldova, nu din dreptul Casei de Pensii. Strada a rămas la fel de aglomerată și se circulă la fel de lent. S-a rezolvat, cu scandal și cu probleme întinse ani de zile, o problemă secundară. Cea principală e tot acolo.
Chestiunea estetică
ONG-urile cu preocupări în domeniu au ridicat și problema estetică. Construirea pasajelor va aglomera și mai mult o zonă deja supraaglomerată cu clădiri. Evident, poate mai eficientă ar fi construirea unor pasaje subterane. Dar numai la gândul blocajelor cu anii în trafic care ar fi impuse de săpături, municipalitatea capătă migrene.