În această miercuri, Principesa Margareta a României a declarat că Regele Mihai se află la reşedinţa sa privată din Elveţia şi pare să îşi mai fi revenit, după ce s-a anunţat că starea sa de sănătate ar fi una gravă.
„E mai calm. Foarte calm“, a spus principesa la evenimentul Garden Party organizat la Palatul Elisabeta, menţionând că tatăl său a primit vizita părintelui Adrian Diaconu, protopop pentru Elveţia al Bisericii Ortodoxe Române. Ea a precizat că va vorbi cu regele după eveniment şi îi va aminti toate urările transmise de cei prezenţi la manifestare, potrvit Agerpres.
\”O să vorbesc eu cu el. Eu trebuie să fac un raport. După aceea o să îi transmit tot ce aţi spus. Va fi foarte mulţumit. Şi vă mulţumesc şi eu\”, a mai spus principesa Margareta.
În această miercuri, pe 10 mai, Regele Mihai a primit, la reşedinţa privată din Elveţia, vizita părintelui Adrian Diaconu, protopop pentru Elveţia al Bisericii Ortodoxe Române. Părintele Diaconu a oficiat un Te Deum pentru Regele Mihai şi pentru Custodele Coroanei, urmat de o scurtă pomenire a membrilor Familiei Regale Române trecuţi la cele veşnice.
Sursa: cancan.ro