Surpriză şoc pentru susţinătorii monarhiei din ţara noastră! Principele Radu a decis să părăsească blazonul Casei Regale a României, îndreptându-se spre o altă familie monarhică de renume a Europei. Anunţul a fost făcut zilele trecute pe Facebook, provenind din surse demne de încredere aflate în pivniţele pline de mister ale Tohaniului. „Surpriza lui noiembrie 2019 este un vin preţios care parcă s-a născut din auriul acestei toamne. Galben pai, intens şi strălucitor, Principele Radu Chardonnay se alătură Merlot-ului de sub aceeași etichetă ca unul din marile vinuri de creație ale Tohaniului”, se spune în comunicatul difuzat pe reţeaua de socializare. Prin urmare, Principele Radu Chardonnay, un titlu aristrocratic ţinut multă vreme în secret, s-a alăturat vestitei dinastii Merlot, una dintre cele mai iubite caste princiare din Europa viticolă.
Duda (dreapta, pamnflet): Bun şi titlul ăsta de Prinţ al Tohaniului, dar parcă tot la rangul de Conte al Cotnariului m-aş întoarce, acolo unde Frâncuşa e atât de acră încât te taie la stomac precum sabia lui Ştefan cel Mare