Cosette Chichirău s-a mișcat repede și deja a deschis în București un sediu central al noului său partid, CURAJ, semn că are ceva aderenți și sprijin financiar, de oriunde ar veni el. Însă, în dorința sa de a fi cât se poate de populară, crezând că asta îi va spori aura electorală, Cosette caută să-și facă fotografii în cele mai bizare moduri. După ce s-a pozat mâncând un covrig pe o stradă din Iași, acum marea rebelă a politicii românești și-a încântat fanii de pe Facebook cu o imagine din bucătărie, printre căni, furculițe și automate de cafea. Decorul ar mai fi cum o fi, mai ales că este pigmentat cu niște hărți hașurate ce par a indica o anumită strategie de organizare a campaniei, însă postura fostei useriste este de poveste, Cosette așezând cu îndârjire o talpă pe capacul unui coș de gunoi. Ce Ioana D’Arc pe baricadele din Orleans, ce Ecaterina Teodoroiu cu baioneta pe câmpul de luptă? Avem o nouă eroină plină de CURAJ: Cosette Chichirău proptită victorioasă pe un coș de gunoi!
Cosette (foto, pamflet): Asta înseamnă un lider curajos! Am cucerit prima redută: coșul de gunoi din bucătăria partidului!