Diferenţele între comunele Miroslava şi Leţcani nu sunt numai de ordin financiar, prima fiind considerată cea mai bogată localitate rurală din ţară, ci şi la nivelul pregătirii profesionale a celor doi primari. În timp ce Dan Niţă a absolvit Academia Navală “Mircea cel Bătrân” din Constanţa, apoi a făcut doi ani la Academia de Înalte Studii Militare, plus un curs posuniversitar de managementul conducerii, colegul de partid Stelian Turcu a întins-o imediat în 1990 în Germania după doar doi ani de facultate de medicină veterinară, apoi s-a reîntors în ţară, reuşind să termine cursurile unei facultăţi private de drept. Recent, cei doi s-au întâlnit la Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi, unde au purtat un scurt dialog.
Dan Niţă: – Salut, Stelică, dar care-i treaba cu tine pe aici, pe la bibliotecă?
Stelian Turcu: – Iaca şi eu, ca omu’ la care-i vine oleacă de sete de cultură. Unde să mi-o astâmpăr dacă nu la bibliotecă? Şi apoi, abia acum am şi eu timp să mai citesc câte ceva, că în campania electorală o să stau toată ziua cu ochii pe sondaje.
D.N. – Foarte bine, omul cât trăieşte, învaţă. Bine, aş putea preciza faptul că e vorba de omul care trăieşte bine, că ălui care n-are nici de unele nu-i mai arde de cunoaşterea tainelor universului.
S.T.: – Aşa sunt şi eu de părere, nea Dane! Degeaba ai carte, dacă n-ai parte. Mai ales nouă, edililor care avem pe mână cartea funciară, ne mai pică câte ceva, simţim că ne creşte orizontul cunoaşterii, dincolo de cea mai îndepărtată parcelă.
D.N.: – Ia uite aici, clasicii ruşi! Pff, ce-i mai citeam când eram tânăr. Rupeam coperţile, nu alta!
S.T.: – Da’ şi eu! În tinereţe, eram înnebunit după personajul ăla feminin, Stalinskaya. Şi am mai citit şi ceva din Tanita. Abia după ce am terminat facultatea, mi-am dat seama că o confundasem cu Lolita!
D.N.: – Eh, se mai întâmplă. Uite, încă o capodoperă: Crimă şi pedeapsă!
S.T.: – Aoleu, asta o fi scrisă de Tudorel! Pune-o la loc, să nu fie cu ghinion.
D.N.: – Dar de titlul ăsta celebru ce zici: De veghe în lanul de secară?
S.T.: – Neinteresant. Ce, tu mai ai secară prin comună? De când te-ai dat cu parcurile industriale, ai lăsat-o mai moale cu agricultura.
D.N.: – Mda, am cam obosit să caut o carte ceva mai acătării. Aş ieşi un pic la aer, printre oameni, să văd ce mai zic orăşenii despre una, alta.
S.T.: – Foarte bine, nea Dane, bună idee! Parcă mă strânge şi pe mine gulerul când văd atâtea rafturi doldora de cărţi. Mai dă-le încolo! Ce, cărţile ne-au făcut pe noi primari? „Viaţa e în altă parte”, cum titra Milan Kundera, cel pentru care derizoriul existenţei, începând chiar cu ispita inconsistentă a nemuririi, scapă totuşi în chip straniu de sub imperiul grotescului! Dar ce ai, nea Dane, te ia cu leşin?
Niţă (primul din stânga): Elena dragă, dacă rămâneam comandant de navă, poate jucam şi eu un volei cu tine în Costa Rica