Prevederi antipandemie: pescarii vor trebui să fie muți ca peștele. Scripcaru, hotărât să își păstreze tabieturile de pescar chiar și în starea de alertă.

Politică la patru ace

Guvernul a anunțat noi măsuri care reglementează libertățile pe care le pot avea pescarii pe bălți, în condițiile stării de alertă. Prevederile par a fi desprinse dintr-o antologie de bancuri pescărești: sunt interzise grătarele și consumul de băuturi alcoolice, iar pe același stand de pescuit au voie cel mult două persoane despărțite de o distanță de 10 metri între ele. Mai mult, pescarii sunt obligați să poarte masca până la locul de pescuit și nu au voie să socializeze între ei. Intrigați, doi pescari împătimiți din lumea bună a Iașului au ținut să-și exprime părerile față de acest hilar set de măsuri restrictive. (pamflet)

Cosmin Marcovici (tenor ONRI) – Deși fac parte din structurile guvernamentale de vârf, încă nu pot înțelege rațiunea acestor măsuri. Cum să nu socializezi, pescar fiind, cu colegii de suferință? Vă imaginați, îmi va fi imposibil să fredonez Oda Bucuriei atunci când prind un crap ceva mai gras pentru că voi fi suspectat de socializare cu cel de alături! Și apoi, unde voi bea pocalul de vin din aria Brindisi, prin care voi celebra cea mai mare captură a zilei, dacă îmi este interzis să gust chiar și o amărâtă de bere pe ponton? Sunt întrebări firești, dar care rămân, iată, fără răspuns. Să sperăm că balta va reacționa solidar cu durerile noastre și ne va răsplăti cu o pradă consistentă. Dacă nu, ne reprofilăm pe vânătoare. Pe mine m-ar ajuta treaba asta, mi-aș perfecționa evoluția vocală din Corul Vânătorilor. Totuși, încă mai sper că se va reveni asupra acestor decizii. Sirenele din larg ne susură cântece de ademenire, așa că eu zic să nu le dezamăgim, domnilor de la minister!

\"\"
Scripcaru (pamflet): Peștișorul ăsta încerca să păstreze față de mine o distanță socială exagerată. Până la urmă, l-am amendat cu lanseta pe motiv de zădărnicire a poftelor pescărești

Călin Scripcaru (consilier local) – Cel mai mult mă deranjează interdicția de a face grătare pe malul apei. Păi, ce este mai sănătos și mai apetisant decât să prăjești o știucă la foc de cărbune? Și apoi, pescuitul fără bere e ca nunta fără lăutari. Bine, înțeleg că și acolo sunt restricții, cică să nu fie mai mult de 12 sau 16 participanți. Așa ne vom rări și noi, pescarii împătimiți. Vor dispărea bancurile, cheful de pescuit și ne vom duce cu toții la supermarket să luăm merluciu congelat. Păi asta e viață de pescar? Nu o să mai avem niciun motiv de a fugi de acasă. Și uite-așa apar problemele sociale, familiale etc. Cel mai tare mi se pare triajul epidemiologic de la intrarea pe baltă, adică ni se va verifica temperatura. Păi, la cinci dimineața, pe baltă, singurele grade care se simt sunt cele ale sticluței de vodcă. Așa că mare grijă ce măsurați, domnilor paznici de iaz!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *