Tocmai când credeam că viaţa politică ieşeană nu mai poate produce nimic haios, iată că realitatea ne contrazice cu vioiciune. Zilele trecute, un nou partid şi-a deschis filială la Iaşi. Este vorba despre Asociaţia pentru Democraţie, Educaţie şi Reconstrucţie (ADER), singura formaţiune al cărei preşedinte a fost demis înainte de a zice două vorbe: Demis Rusu. Băiat de galerie la Poli Iaşi, tânărul Demis face parte din categoria fluturilor pe lampă care au făcut deliciul campaniilor electorale prin anii ‘90, când amatorismul în politică era în floare. Auzind de ambiţiile acestuia de a ridica Iaşul şi Moldova pe înalte culmi de progres şi civilizaţie, mai multe personalităţi i-au trimis mesaje de încurajare.
Deci, cum să vă explic, degeaba îţi tragi ţoale de firmă dacă nu munceşti oleacă şi pentru ţara asta. A venit vremea ca noi, tinerii, să ne suflecăm mânecile nu numai când e cald în Fratelli
Ştefan Pintilie: Tinere, m-am bucurat foarte mult când am aflat că un descendent al marelui cântăreţ Demis Roussos face în sfârşit ceva pentru oraşul ăsta. Păi da, că trebuie să vină străinii din afară ca să ne ridice din mocirlă. Aşa suntem noi românii, delăsători şi nu ne ştim valoarea. Uite, eu o să vin să cânt la lansarea ta, că tare mult îl îndrăgeam pe moşul tău, iar de Nana Mouskouri ce să mai zic!
Andrei Postolache: Dragă Demis, mă întreb ce sfat să-ţi dau acum, la început de drum. Şi eu am fost entuziasmat acum vreo doi ani, am croit un partid sau asociaţie sau ce-o fi fost ea, Pentru Iaşi, dar mi s-a făcut lehamite. Acum o ard ca independentul prin Consiliul Local, nu mai am chef de nimic, Cosette m-a părăsit, e clar, am intrat într-un soi de andropauză politică, ca să folosesc un eufemism. Aşa că sfatul meu este să o iei uşor, din două – trei postări pe Facebook nu se face partid.
Adrian Ambrosie: Stimate tinere, am aflat şi eu de pe Facebook că ţi-ai făcut partid. Te ştiu oarecum din vedere, cred că te-am văzut prin tribune la nişte meciuri jucate de Poli în Copou. Bine, nu erai în zona Băieţilor Veseli, ci undeva printre şmecherii ăia bătrâni, de unde probabil ţi se şi trage ideea asta cu partidul. Uite, eu promit să te susţin, cu condiţia să aduci şi tu vreo zece membri de partid la meciul cu Viitorul din ultima etapă. Dacă sunteţi doar nouă cu toţii, e bun şi-aşa, vă plasez ca stewarzi la peluză şi, hai, cel mult tribuna B, ca să aveţi vizibilitate mai bună.
Cosette Chichirău: Ok, bravo că te bagi în seamă, dar sper să-mi urmăreşti live-urile şi să dai like şi share masiv. Auzi, Demisolule, dacă te prind că mă ignori, te caut cu telefonul mobil şi te filmez de nu te vezi! Haha, chiar ai crezut, nu? Ai vrea tu să te fac vedetă, no name care eşti tu!