N-ați uitat, probabil, că acum vreo 10-12 ani, circulația rutieră în tot Iașul a fost dată practic peste cap de lucrările făcute în infrastructura rutieră. Formule precum „axa culturală” sau „axa est-vest” se aflau pe buzele și în timpanele tuturor. Practic, municipalitatea doar despre asta vorbea. Și despre unul dintre aceste două proiecte, mai exact despre primul, vom vorbi și noi azi. Din altă perspectivă.
Asfalt și trotuare
„Reabilitarea axei culturale” a fost un proiect imens, cel puțin pentru banii pe care îi avusese până atunci Iașul la dispoziție: 91 milioane lei. Bani care au fost băgați în refacerea a 16 străzi, cu trotuarele aferente, plecând din fața Palatului Culturii și urcând Copoul până la ieșirea din târg spre Breazu. Nu discutăm necesitatea lucrărilor. Indiscutabil, era nevoie. Dar încă de atunci, proiectul a fost criticat tocmai de asta. El nu viza altceva decât refacerea străzilor. Era un fel de cacealma. Comisia Europeană dădea bani, dar nu doar pentru asfalt, ci pentru creșterea atractivității unei zone defavorizate ori stimularea turismului și a economiei. Așa că un băiat isteț din Primărie a legat refacerea străzilor de o axă culturală inventată ad-hoc, iar Comisia nu a avut ce spune. În principiu, nu era vorba de asfaltare, pur și simplu, ci de punerea în valoare a centrului istoric și a principalei zone turistice a Iașului. Iar critica adusă proiectului la data respectivă a rămas, din păcate, valabilă și azi.
A venit și gazonul
Primăria noastră nu a „păcătuit” niciodată prin perspective și strategii pe termen lung. La data respectivă, voia doar să nu-și mai ia înjurături de la șoferi și să scape de plata de despăgubiri în instanță pentru mașinile rupte prin gropi. „Axa culturală” a fost doar o denumire de circumstanță, nu un proiect de dezvoltare a zonei. Ca urmare, tot ce s-a făcut până acum, de la Palat la Agronomie și mai departe, a însemnat doar asfalt și, mai nou, gazon pus printre copacii de pe aleea Grigore Ghica Vodă. Or, Copoul înseamnă mult mai mult decât cel mai aglomerat traseu de promenadă de weekend de-a lungul bulevardului.
Străduțele cu farmec, ignorate
Istoric și chiar geografic vorbind, Copoul reprezintă tot ce e la deal de Podul Verde, adică de actuala Fundație. Iar asta înseamnă nu doar bulevardul Carol I și străduțele care dau în el, ci și Lascăr Catargiu și Sărăria. Dacă ne uităm pe o hartă, vedem bulevardul Carol I și Sărăria ca două artere aproximativ paralele, unite prin numeroase străduțe. Această structură ar putea crea un spațiu de promenadă unitar, aproape triplu ca dimensiuni față de cel actual. În loc să-ți dai coate cu vecinul de plimbare pe trotuarele bulevardului, te-ai putea abate pe o străduță laterală spre Sărărie, pentru a-ți continua promenada pe acolo. Din păcate, Sărăria nu este văzută din Palatul Roznovanu decât ca o imensă parcare, iar străduțele care o leagă de bulevard, ca artere vitale pentru mașini, nu pentru pietoni. Iar asta e marea problemă a municipalității noastre: continuă să considere ca prioritare mașinile, nu pietonii, concepție la care orice oraș cu pretenții turistice din Vestul Europei a renunțat de cel puțin 30 de ani.
„Biscuiți” vs asfalt
Iar indiferența față de detaliile care fac o promenadă plăcută este vizibilă aproape în orice. În spațiile verzi sunt nelipsite plăcuțele cu inscripția „Nu călcați pe iarbă”. Am fost mai an prin București, iar oamenii stăteau liniștiți și relaxați, întinși pe iarbă în Cișmigiu, dar și de-a lungul bulevardului Kiseleff, chiar peste drum de ambasadele Canadei sau Rusiei. N-avem habar dacă parcul și bulevardul țin de primăria generală a capitalei ori de vreo primărie de sector, dar ideea că spațiul verde este menit să odihnească picioarele obosite de asfalt ale locuitorilor orașului, nu pentru a fi fotografiat și pus pe Instagram ni se pare una elementară. Și, apropo de asfalt. Într-o discuție mai veche cu tatăl nostru, care are și el o vârstă, omul se plângea de „biscuiții” din care sunt realizate trotuarele. I-am explicat noi că e un material mai ușor de întreținut, că intervii mai ușor la țevile de apă dacă e cazul, mă rog, știți dumneavoastră. Nu l-am convins. Ne-am dat seama că omul avea dreptate, tot în București, atunci când ne-am plimbat mult pe jos. Multe trotuare din capitală, din zonele de promenadă, sunt asfaltate în continuare. Evident, apar gropi și trebuie făcute reparații. Dar suprafața este mult mai elastică și mai potrivită plimbării. O plimbare îndelungată pe biscuiții din ciment presat îți rupe picioarele. Cu totul altceva este asfaltul. Iar cineva din Capitală a luat în calcul acest aspect. E un alt detaliu care face diferența între o zonă de promenadă bine gândită și una oarecare.
Nici piste adevărate nu sunt
Punerea în valoare a Copoului ca spațiu amplu de promenadă ar presupune și realizarea unor piste de biciclete propriu-zise. Facem din nou comparația cu Bucureștiul. În Iași, ai două piste de-a lungul bulevardului Carol, amenajate pe trotuar. Mergem cu bicicleta destul de des. Vara, în weekend, e imposibil să nu dai peste pietoni. Pur și simplu, oricât de late sunt trotuarele, ele sunt insuficiente pentru fluxul de cetățeni ieșiți la plimbare. Și chiar dacă, prin absurd, pietonii ar respecta pista pentru biciclete, nu poți avea aceeași pretenție de la copiii care aleargă, jucându-se. Nu o dată am văzut câte un biciclist acroșând un copil care i-a sărit brusc în față. Chiar la viteză mică, e neplăcut. Ei bine, în același București de care vorbeam, pistele nu sunt pe trotuar, ci pe stradă, cu semafoare dedicate bicicletelor, astfel încât să nu fie încurcat nici traficul auto, nici promenada pietonilor. Tot un detaliu, la fel de semnificativ.
Totul e anost
Din păcate, între Copoul ieșean și ulița mare din satul în care ne petreceam vacanțele în copilărie, singura diferență este asfaltul. Sau, mă rog, biscuiții din ciment presat. Și în satul nostru, lumea ieșea la promenadă duminica. Mergeai în susul uliței până la biserică și coborai apoi până la crâșmă. Un kilometru la deal, unul la vale și asta era tot. Exact așa este Copoul. Urci bulevardul pe o parte, cobori pe cealaltă și ai cam terminat. Nu există locuri de oprire pentru pietoni. Și nu la bănci ne gândim, ci la spații gândite ca halte. Scuaruri, piațete, ronduri, fântâni arteziene care să facă din promenadă o plimbare, nu un marș forțat. Or, acestea ar putea fi amenajate cu ușurință în Copou.
Cum au făcut alții
De exemplu, ajunși la un moment dat prin Bruxelles, l-am luat la pas, cum avem obiceiul prin orice târg. În apropiere de centrul european, la intersecția a două bulevarde, era amenajat un sens giratoriu, în care mai intrau vreo câteva străzi mai puțin importante. Un coșmar rutier, cam cum e la noi în Podu Roș. Ce ni s-a părut deosebit de interesant e faptul că acel rond era amenajat pentru pietoni, cu flori, tufe și bănci. De jur-împrejur, spre rond mergeau treceri de pietoni. Practic, nu doar că primăria locală nu făcea totul pentru a fluidiza traficul auto, ba chiar pietonii erau încurajați să meargă în acel rond pentru a se relaxa. Sistemul de semafoare era deosebit de complicat, dar n-am putea spune că nu se circula decent. Am mers și noi în acel rond, ca pietoni, de curiozitate. Nu degeaba erau puse bănci acolo. Vara, soarele apunea fix în lungul bulevardului. O imagine splendidă și mulți oameni veneau acolo pentru a vedea apusul.
Austeritate
Pe bulevardul Carol I există rondul de la Agronomie. Pe când eram copii, acolo erau puse bănci, pentru ca oamenii să vină și să se așeze lângă fântâna arteziană. Acum, nimeni nu se mai gândește la asta, rondul având un rol pur automobilistic. Nimănui nu i-a trecut prin cap că locul ar fi ideal pentru pietoni, într-o zi toridă de vară. Nu doar să stai în stația de tramvai și să faci poze de la distanță artezienei, ci să te și bucuri de ea.
Un coniac la terasă
Astfel de lucruri fac dintr-un bulevard un loc de promenadă. Aceasta, cu atât mai mult cu cât în viitor Copoul ar putea căpăta valențe culturale importante. Recent, s-a propus ca lângă sediul ApaVital să fie construit viitorul sediu al Operei ieșene. Vă imaginați seara, doamnele ieșite la brațul domnilor de la Operă, rupându-și tocurile în biscuiții de ciment? Sau oprind pentru un coniac la terasa din stația de tramvai de peste drum de garnizoană? Noi, nu.