Simţind că filiala ieşeană a PNL dă semne de slăbiciune din toate punctele de vedere, purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Adrian Christescu (fost sau actual?), a tras o fugă în Spania pentru a culege câteva kilograme de portocale, atât de necesare refacerii unui organism greu încercat de depresii şi dezamăgiri. Consecvent unui stil de viaţă bio, Christescu a evitat supermarketul, culegând fructele direct din plantaţie, pentru a nu exista niciun dubiu asupra proprietăţilor vitaminizante ale acestora. Urmează să vedem efectul pe care consumul citricelor îl va avea asupra anumitor membri ai PNL, cunoscuţi pentru pasiunea lor faţă de portocaliul politic de altădată. „La cât de greu le-au picat liberalilor rezultatele ultimelor alegeri, mai bine culegeam nişte lâmâi”, ar fi zis Christescu.