Poli Iași, echilibristică pe firul ierbii. Mircea Rednic, verificând bonitatea financiară a președintelui Ciprian Paraschiv

Jale mare în Copou, unde clubul condus de Ciprian Paraschiv trece printr-o evidentă criză de inspirație. Venirea lui Mircea Rednic pe banca tehnică pare a fi însoțită de un ghinion total, echipa pierzând toate meciurile jucate sub comanda lui. Retras din prima linie, fostul președinte și actual manager executiv Adrian Ambrosie pare a savura momentul, convins că, dacă și-ar fi păstrat funcția, altfel ar fi mers treburile în vestiarul Politehnicii. Una peste alta, dată fiind perspectiva sumbră a retrogradării, cei trei încearcă să găsească soluții de revenire a echipei la un nivel rezonabil al prestației din teren și, implicit, în clasament. (pamflet)

O încăpere de sub tribuna stadionului Copou. Rednic privește concentrat o tablă pe care sunt desenate câteva linii. Din când în când, se apropie de panou și mai trasează câte o săgeată. În sală intră Ambrosie, ușor agitat.

Adrian Ambrosie: – Salut, deranjez?

Mircea Rednic: – Hm, oare dacă ai fi intrat așa în atelierul de creație al lui Michelangelo sau Da Vinci, tot întrebarea asta ai fi pus-o? Dar așa e soarta artiștilor, să fie veșnic perturbați din actul zămislirii de capodopere. Ia uită-te puțin pe desenul ăsta. Este că am ceva din măiestria unui pictor cubist?

Adrian Ambrosie: – Nu știu ce să zic, nu mă pricep.

Mircea Rednic: – Hai, nu te jena, spune-mi pe nume: Picasso!

Adrian Ambrosie: – Aha, parcă am auzit de el. Nu era pictorul ăla care trecea prin tot felul de perioade, albastră, galbenă, mov?

Mircea Rednic: -Exact. Eu mă aflu acum în perioada Poli Iași, cea mai nefastă din cariera mea de antrenor.

Adrian Ambrosie: – Ei, să nu dramatizăm. Ce dacă ai pierdut trei meciuri la rând? Important e că ai un salariu frumușel. Ca artist, ar trebui să vezi partea frumoasă a lucrurilor.

Mircea Rednic: – Mulțumesc, prietene. Știi să motivezi un geniu.

Adrian Ambrosie: – Mie îmi spui? Am antrenat o echipă de fotbal feminin. De acolo am învățat să mint frumos.

Rednic abandonează tabla și se așază pe o banchetă. Ambrosie ia loc și el, oftând.

Adrian Ambrosie: – Râdem, glumim, dar se pare că nu putem părăsi incinta retrogradării.

Mircea Rednic: – Stai liniștit, găsim noi o soluție. De fapt, fiind un artist, am nevoie de o muză care să mă inspire.

Adrian Ambrosie: – Păi, nu-l ai pe super președintele Cip Paraschiv? Hai că omul are școală, e lider, expert motivațional, chestii. Putem pentru Poli, vrăjeli din astea!

Mircea Rednic: – Sesizez un pic de ironie în vorbele tale?

Adrian Ambrosie: – Vai de mine, nici pomeneală! Omul a venit motivat, cu experiență în federație, specialist în minifotbal sau fotbal cu jetoane, naiba știe, nu ca mine, un președinte depășit, care nu a reușit decât să ducă Politehnica în play off acum doi ani.

Mircea Rednic: – Îți înțeleg frustrarea, dar hai mai bine să vedem ce putem face ca să ieșim din fundătura asta.

Adrian Ambrosie: – Soluția e simplă. Rocada.

Mircea Rednic: – Cum adică?

Adrian Ambrosie: – Schimbare de posturi. Iese Paraschiv, intră Ambrosie. Paraschiv trece fundaș, că doar asta a fost toată viața, un simplu fundaș la Poli. Iar eu preiau locul de atacant incisiv, ăla care trage echipa după el.

Mircea Rednic: – Nu știu, la schema asta tactică nu m-aș băga.

Chiar în acel moment, intră Ciprian Paraschiv, îmbrăcat la patru ace, cu o mapă sub braț.

Ciprian Paraschiv: – Ce faceți, domnilor? O mică ședință tehnică de pregătire pentru Liga a doua?

Mircea Rednic: – Dimpotrivă, Cip, chiar puneam pe tapet câteva idei de revenire a echipei.

Ciprian Paraschiv: – Ca de pildă?

Adrian Ambrosie: – Uite, am pus ochii pe un jucător foarte tehnic, se pricepe la toate pe teren. E și ieftin, îl putem transfera imediat.
Ciprian Paraschiv: – Foarte bine, de unde e?

Adrian Ambrosie: – Din China. A jucat două sezoane la Wuhan.

Ciprian Paraschiv: – Fugi de aici, vrei să-mi bagi toată echipa în cantonament la infecțioase? Mă rog, văd că ești pus pe glume, Ambrosie. Oricum, nu aș fi venit să vă deranjez dacă nu trebuia să-mi semnezi cererea asta de concediu. Plec pentru o săptămână la Rio, la un seminar internațional pe tema fotbalului pe plajă și te rog să-mi ții locul.

Adrian Ambrosie: – Înseamnă că am mână liberă să conduc clubul timp de o săptămână?

Ciprian Paraschiv: – Evident. Hm, deja încep să mă gândesc dacă e bine sau nu să te las înlocuitor.

Adrian Ambrosie: – Oho, stai liniștit, Cip, nu te voi dezamăgi!

Au trecut două zile. Rednic intră în vestiar, echipat în trening, gata de antrenament.

În sală îl așteaptă Ambrosie împreună cu doi jucători. Rednic îi privește uimit.

Adrian Ambrosie: – Mircea, am o surpriză pentru tine. Ți-am adus doi jucători de top. O să ne batem de la egal la egal cu granzii campionatului.

Mircea Rednic: – Dar cine-s ăștia? De unde i-ai adus?

Adrian Ambrosie: – Permite-mi să ți-i prezint pe Wung Chi Jok, de la FC Wuhan, și Dungare Paraprishna, internațional din Sri Lanka. Să mai spună careva că nu suntem un club la standarde europene de toleranță!

Wung Chi Jok strănută puternic înspre Rednic.

Adrian Ambrosie: – Hai noroc, băiatule! Mai trebuie să strănuți la Clinceni, Voluntari și Mediaș, și scăpăm de retrogradare!

Rednic (foto stânga, pamflet): Cip, văd că în buzunarul stâng n-ai nici un bănuț. Sper ca măcar în dreptul să găsesc prima de instalare în subsolul clasamentului