Acum vreo 7 ani, febra parcurilor industriale cuprinsese aproape întreaga țară. În județe precum Cluj, Brașov sau Prahova funcționau numeroase astfel de noi centre industriale, modalitatea cea mai simplă și mai ieftină găsită pentru a atrage investitori străini. Ideea era banală. Înainte de 1989, majoritatea orașelor reședință de județ aveau în imediata vecinătate platforme industriale. Vânduți pe doi lei, coloșii industriali ai vremilor trecute au dat faliment până în prima jumătate a anilor 2000. În urma lor au rămas hale goale, largi suprafețe de teren betonate și rețele de utilități nefolosite. Nimic mai simplu decât să oferi aceste spații cui vrea să facă producție acolo. Investitorul nu trebuia decât să-și monteze utilajele și să angajeze oameni. Multe primării și consilii județene exact rețeta asta au aplicat-o. Și totuși, Iașul reușește trista performanță ca până în 2020 să nu aibă nici măcar un singur parc industrial, deși planuri au fost. Un astfel de parc funcționează doar la Miroslava. Ce (nu) avem și ce am putea avea este subiectul discuției noastre de azi.
Planuri vechi
În 2013, președintele de atunci al CJ lansa ideea amenajării unui parc industrial pe platforma abandonată a fostului Combinat de Utilaj Greu. Oficial, Fortus SA încă funcționa, dar nimeni nu-și mai făcea iluzii că o societate îngropată în datorii și din care se furase aproape tot ce era transportabil ar mai putea fi revigorată. Președintele CJ propunea simplu preluarea de la Fortus SA a unor terenuri în contul datoriilor societății către instituția județeană. Imediat ce propunerea a apărut în spațiul public, o intenție similară a fost anunțată și de Primărie. Până la urmă, președintele CJ a avut niște probleme, așa că a ieșit de pe teren, iar în joc a rămas doar Primăria, care avea de recuperat vreo 87 milioane de lei.
23,5 ha de teren
La momentul respectiv, procedura dării în plată era încă destul de nouă și de neclară în legislația noastră. Apoi, nu doar Primăria avea de recuperat bani de la Fortus și nici nu se afla pe primul loc pe lista creditorilor. Ca să nu mai lungim, să spunem doar că a fost nevoie de câțiva ani de procese care s-au terminat abia cu vreo trei zile înainte de sfârșitul lui 2017. Atunci s-a anunțat că municipalitatea a reușit să intre în posesia a 23,5 ha de teren din platforma industrială a Fortus și a câtorva hale și secții ce puteau fi folosite după amenajarea lor.
Avantaje peste avantaje
Proaspăta achiziție a Primăriei reprezenta practic perla coroanei în cadrul Fortus. În afara clădirilor existente, zona dispune și de toate utilitățile necesare, inclusiv o linie electrică de medie tensiune construită special pentru fostul combinat. Existența unei conducte a Transgaz se traduce prin prețuri de transport la gaze, semnificativ mai mici decât cele practicate de distribuitori. În plus, investitorii au posibilitatea de a-și vinde producția și în spațiul ex-sovietic, calea ferată care parcurge platforma având atât ecartament european, cât și sovietic. Nici accesul la șoseaua de centură a municipiului nu e prea dificil. Avantaje peste avantaje. Și totuși…
Nu s-a întâmplat nimic
De doi ani și jumătate de când șefii Primăriei au anunțat că au terenul de la Fortus în buzunar, nu s-a mai întâmplat mai nimic. De fapt, am putea spune chiar că nu s-a întâmplat absolut nimic. Nu există nici măcar o societate de administrare a parcului, la ușa căreia să bată eventualul investitor, așa cum are orice parc industrial din țară. Acum câțiva ani, concernul Bosch își anunțase intenția de a-și muta o fabrică în Moldova, eventual la Iași. A lăsat-o baltă, pentru că nu avea cu cine sta de vorbă concret. Investitorii sunt invitați pe un teren viran, neamenajat în niciun fel și fără ca cineva să le poată spune ce țeavă trece și pe unde. Chiar luna aceasta, municipalitatea a lansat un fel de broșură de reclamă pentru parc. Informațiile cuprinse de aceasta sunt însă minime, iar singurul stimulent financiar pentru eventualul investitor este scutirea timp de 10 ani de la plata taxelor și impozitelor locale, adică de la impozitul pe teren și clădiri. Acestea reprezintă cam 1% din valoare. Or, clădirile din parcurile industriale nu sunt de regulă altceva decât hale din prefabricate, care oricum nu costă mult. O economie de 1% din valoarea lor înseamnă banii de țigări pentru director. Te miri ce și mai nimic.
Altă destinație
Partea proastă este că nici municipalitatea nu pare convinsă că vrea într-adevăr să amenajeze parcul industrial. Recent, Compania de Transport Public a început să se intereseze cam cât ar costa să mute depoul de la Gară și garajul din Tudor taman pe platforma Fortus. Ce să înțeleagă un investitor strain? Că începe demersurile să se instaleze la Iași, iar pe urmă află că terenul vizat tocmai a devenit depou? Una peste alta, parcul industrial e rămas undeva în ceață. Ca și mutarea depoului, de altfel. Din planurile inițiale a rămas doar afirmația făcută la preluarea terenului de către Primărie, că acolo nu se vor construi blocuri. Dar, dacă tot nu se mișcă nimic cu parcul industrial ieșean, iar eventualii investitori pot găsi tot ce au nevoie la Miroslava, unde sunt așteptați cu brațele deschise, de ce să nu facem altceva la Fortus? De exemplu, un parc obișnuit, cu bănci și copaci, de care Iașul duce atâta nevoie.