De-o bucățică de vreme, Guvernul nostru drag și scump s-a apucat să vorbească iarăși despre celebrul Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Mai precis, joi, 28 ianuarie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat consultările între ministere, pe grupuri de lucru, pentru identificarea priorităților care vor fi incluse în versiunea actualizată a PNRR. Urmează discuții cu ONG-urile, cu mediul de afaceri și alții. Totul, pe repede înainte, întrucât Comisia Europeană ne presează ca până la sfârșitul lunii aprilie să le trimitem teancul de hârțoage. De ce graba asta și ce e, la urma urmei, cu acest PNRR?
Europa post-COVID
Pandemia care ne dă dureri de cap de un an de zile s-a suprapus pe negocierile pentru noul buget multianual al Uniunii Europene, cel aferent perioadei 2021-2027. Așa că băieții au adunat cele două probleme, respectiv bugetul normal al Uniunii și refacerea economiei dată peste cap de virusul ăsta nenorocit, într-un singur pachet. În următorii 7 ani, un buget record de 1.824,3 miliarde euro sunt destinați să construiască o Europă post-COVID. O primă tranșă de 100 miliarde euro va fi virată statelor membre „la sfârșitul primăverii”, după cum spun oficialii europeni, de unde și graba de azi a Guvernului. Mai ales că banii vin acuși, deci e nevoie de proiecte deja întocmite. Nu va merge ca până acum, cu studii de fezabilitate și proiecte tehnice întinse pe ani de zile și cu licitații reluate de zece ori.
Retrimis
Între noi fie vorba, graba nici n-ar fi trebuit să existe, dacă ai noști n-ar fi lucrat cu picioarele. În plină campanie electorală, România a lansat anul trecut PNRR, un program cuprinzând investiții în valoare de 30 miliarde euro, trimițându-l spre aprobare Comisiei Europene. Comisia l-a citit, l-a făcut avioane de hârtie și l-a trimis înapoi, cu mesajul „Bă, băieți, citiți naibii instrucțiunile înainte!”. Nu de alta, dar ei ne promit bani pentru mașină de spălat, iar noi vrem frigider.
Proiecte de tot soiul
România a propus un maldăr de proiecte de tot soiul, în principal investiții în infrastructură: autostrăzi, căi ferate, metrou, spitale și tot ce mai rămăsese uitat prin sertare. Lăsăm la o parte faptul că România și-a demonstrat până acum profunda incapacitate de a gestiona proiecte de anvergură. Ne chinuim să facem câteva autostrăzi, rețele de apă-canal sau gropi de gunoi de când eram încă în liceu. Nu ne imaginăm că Guvernul ar deveni subit capabil să gestioneze un volum cel puțin dublu de investiții publice. Partea proastă e cu totul alta.
Alte priorități
Noi am cerut cu precădere bani pentru infrastructura de transport. Or, exercițiul financiar destinat infrastructurii a fost cel abia încheiat. UE ne-a oferit bani de autostrăzi în perioada 2014-2020, iar noi i-am lăsat neatinși. Acum, prioritățile europene sunt cu totul altele.
De mediu
Din cele 1,8 trilioane de euro de care vorbeam la început, planul european de refacere a economiei înseamnă 672,5 miliarde euro. Din această sumă, doar 312,5 miliarde sunt granturi, adică bani-cadou, restul urmând să fie împrumuturi. Iar granturile nu sunt destinate infrastructurii pe care o visează guvernanții noștri. Absolut deloc! Minim 37% din banii pe care îi va cere România trebuie să reprezinte proiecte legate de combaterea schimbării climei. Adică proiecte de mediu: închiderea industriilor poluante, construirea de centrale electrice verzi, împăduriri, combaterea eroziunii solului și deșertificării, irigații și altele asemenea. Ați auzit de vreun proiect de această natură propus de România până acum? Exact, nici noi.
Societate digitală
PNRR va trebui să cuprindă un minim de 20% din valoare în proiecte referitoare la tranziția spre o societate digitală. Adică bani pentru cercetare în domeniul inteligenței artificiale, pregătirea de specialiști în microelectronică și cloud, îmbunătățirea dotării cu tehnică de vârf, stimularea start-up-urilor din domenii înalt tehnologizate etc. Ai noștri n-au fost în stare să cumpere tablete pentru elevi. Să le vorbești de „cloud” înseamnă să-i trimiți la cursuri de alfabetizare digitală. E drept, se mai dau bani și pentru creșterea transparenței și integrității în administrația publică, de exemplu, dar nu ne facem iluzii. Ar fi sinucidere curată pentru politicienii noștri să încerce crearea unei administrații publice mai puțin corupte și mai deschise către cetățean.
Pe scurt, cheltuirea banilor europeni trebuie să ducă la crearea unei economii mai ecologice și mai digitalizate sau la reducerea blocajelor administrative și nimic din asta nu face parte dintre preocupările României acum. UE ne dă bani de mașină de spălat, noi vrem frigider.