Ani de zile, ieșenii au trăit cu impresia că locuiesc într-un oraș verde. Copoul, pădurea Breazu, Ciricul, creau imaginea unui oraș liniștit și calm, cu mame plimbându-și copiii pe aleile umbrite de tei. Cândva, întorceau capul când vedeai o mașină trecând dincolo de Agronomie, întrebându-te cine o fi ăla de intră în pustietate și cu ce treabă. Lucrurile s-au schimbat, și nu în bine. Iașul a fost trecut oficial pe lista neagră a Uniunii Europene, ca unul dintre cele mai poluate trei orașe din România.
Plan de calitate a aerului
Iar reacția autorităților locale a fost cea menționată în toate cărțile de psihologie. Întâi, au negat că ar exista vreo problemă. Apoi, au afirmat că măsurătorile care indicau faptul că aerul respirat de ieșeni era îmbâcsit de praf și poluanți sunt eronate. În a treia fază, au admis că Iașul e poluat, dar au dat vina pe oricine altcineva decât pe ele însele. Și s-au spus tot felul de aberații: că lângă o stație de măsurare se află o șaormerie, iar aceea face să apară cifrele nasoale. Că șantierul de la Aeroport, aflat la 8 km de oraș a umplut Iașul de praf, deși șantierul a fost închis din 2014. Și tot așa. Până la urmă însă, evidența nu a mai putut fi negată, iar spuma care apare pe străzile Iașului după fiecare ploaie a fost doar cireașa de pe tort. Un plan de calitate a aerului, aflat „în lucru” ani de zile, a fost până la urmă pus în dezbatere publică. În ce măsură va ajuta asta la ceva, rămâne de văzut. Despre ce conține și ce ar trebui să conțină vom vorbi noi astăzi.
Indicatori lipsă
Planul de acțiune întocmit de municipalitate a fost criticat din prima zi în care a fost făcut public. Într-adevăr, are o mulțime de hibe. Studiul urmărește practic doar particulele în suspensie de 10 micrometri, așa numitele PM 10. Nu se menționeză nimic despre particulele mici, mult mai nocive, PM 2,5. Alți poluanți, precum dioxidul de carbon, benzenul sau oxizii de azot sunt tratați la diverse. Asta, în timp ce alte orașe, Londra, de exemplu, au planuri de acțiune pentru fiecare poluant în parte și cu precădere pentru oxizii de azot. Amuzant, în planul ieșean, sunt folosite taman datele furnizate de cele patru stații de măsurare din oraș, cele acuzate anterior că ar furniza date eronate.
Fără măsurători
Iar tocmai stațiile astea reprezintă marea problemă a planului de calitate a aerului. În primul rând, sunt doar patru și acoperă zone restrânse din oraș. Una e în Copou, în drum spre Breazu, într-o zonă relativ curată. Celelalte sunt una în Podul de Piatră, deci într-o zonă de trafic intens, alta în Cantemir și ultima, în Oancea. Zone întinse din municipiu, mai ales Centru, Bucium și CUG, adică exact pe unde se circulă intens nu doar dimineața și seara, ci toată ziua, rămân neacoperite de măsurători. Mai sunt două stații în afara orașului, dar pe ele nu le punem la socoteală. Iar după ce că sunt doar patru stații, ele măsoară tipuri diferite de poluanți. Doar două stații, cele din Podul de Piatră și Tătărași măsoară indicele PM 10, adică cel vizat cu prioritate de planul de calitate a aerului. În aceste condiții, cu o astfel de sărăcie a datelor, credibilitatea însăși a studiului este pusă sub semnul întrebării.
Modelare matematică
De altfel, chiar autorii studiului recunosc acest lucru, menționând că estimarea zonei poluate cu particule în suspensie este extrem de dificilă și din cauza lipsei de informații detaliate. Mai mult, populația expusă la poluare, este și mai greu de cuantificat, în lipsa unor informații demografice clare la nivel de zone și cartiere. Ca să fim corecți, aceasta este o problemă generală a studiilor de acest tip făcute la nivel național. Toate folosesc stațiile fixe de măsurare care fac parte din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului și compensează prin modelarea matematică a dispersiei poluanților emiși în aer.
Date vechi, depășite
Dar nu există în studiul ieșean nici măcar o estimare a numărului de mașini care circulă în oraș, ceea ce nu mai ține de limite tehnice sau de dotare. Se știe doar că pe drumurile naționale circulă zilnic 50.000 de mașini. Doar că e vorba de mașinile care circulă în afara municipiului, intrând sau ieșind din el, nu și cele care circulă exclusiv în interiorul municipiului și care reprezintă, de altfel, majoritatea. Între noi fie vorba, și datele referitoare la drumurile naționale sunt probabil cele din penultimul recensământ făcut de Direcția Regională de Drumuri și Poduri în… 2005. A mai fost făcut unul, în 2015, dar planul de calitate a aerului folosește doar datele disponibile până în 2014. Iar vechimea datelor este o altă mare problemă a studiului. De ce nu s-a apelat la poliția rutieră pentru furnizarea de date exacte și recente referitoare la trafic sau de ce nu s-au pus câțiva oameni măcar prin intersecțiile majore pentru a număra mașinile, nu putem pricepe.
Nici geografia nu ajută
Pe scurt, date incomplete și vechi pe deasupra. Dar totuși, ce avem clar în studiu? Nu mare lucru, în afara a numeroase tabele și grafice frumos colorate bazate pe datele vechi și incomplete de care vorbeam. În bună măsură, lipsa datelor concrete și recente a fost suplinită prin estimări bazate pe ce se știe. De exemplu, zona poluată a fost estimată luând în calcul datele furnizate de cele patru stații de măsurare și extrapolate luând în calcul alți factori, cum ar fi direcția predominantă a vântului, de la nord-vest spre sud-est, temperatura medie lunară sau regimul precipitațiilor. Bine, direcția vântului este mai mult o metaforă. Din păcate, și geografia Iașului contribuie la poluare. Orașul este amplasat practic într-o căldare, cu ieșirea vântului spre sud blocată de dealuri înalte. În aceste condiții, perioadele de calm atmosferic, în care poluanții se acumulează la nivelul solului sunt numeroase. Ele reprezintă 23-35% din numărul total de zile dintr-un an, în funcție de zonă. Sunt mai frecvente în zonele joase ale Iașului, gen Splai Bahlui sau cartierele muncitorești. Tocmai zonele mai dens populate.
90% din populație afectată
Pe ansamblu, se estimeză că zona poluată este de doar 28 km pătrați, adică vreo 30% din municipiu. Fiind însă vorba de zona centrală și semicentrală, populația afectată reprezintă 90% din totalul ieșenilor. Firesc, pentru că toți avem treabă prin centru sau dacă nu, suntem nevoiți să trecem pe acolo în drum dinspre o periferie spre alta. Din nefericire, trama stradală este cea care este, iar posibilitățile de a evita centrul sunt extrem de reduse.
62.000 de centrale
Un lucru bun totuși este că pentru poluarea din oraș nu se mai dă vina pe aeroport sau pe șaormerii. Principalii vinovați identificați în studiu sunt, în ordine, traficul, șantierele existente în oraș, resuspensia solului, adică praful plimbat de vânt din locurile lipsite de iarbă și arderea necontrolată a deșeurilor, mai ales a celor vegetale, în timpul primăverii și cu precădere la periferia orașului. Se mai adaugă la listă și centralele de apartament. Din cele 112.000 de apartamente existente în Iași în 2014, 62.000 foloseau centrale pentru încălzire și pregătirea apei menajere. O centrală e mică, dar când vorbești de 62.000, e altceva. Poluarea produsă de ele este semnificativă. Partea mai proastă este că numărul lor este în continuă creștere. Implicit, consumul de gaz crește constant, de la un an la altul.
Fără spații verzi
De lipsa spațiilor verzi nici nu ar trebui să vorbim, pentru că este o realitate dureroasă cunoscută de toată lumea. Suprafețele plantate din oraș reprezintă doar 16% din suprafața acestuia, respectiv 996 ha. Doar că aici se includ și cimitirele, spațiile verzi aferente blocurilor, terenurile virane, grădinile particulare sau vegetația de pe marginea șoselelor. Parcurile reprezintă doar 26,71% din aceste „spații plantate”. Luând în calcul și alte tipuri de spații verzi, se ajunge la un total de 685,5 ha, adică 11% din teritoriul municipiului. Cam 18 mp de spații verzi pe cap de locuitor, mult sub norma europeană de 26 mp pe locuitor. Încă mai prost, amplasamentul spațiilor verzi este mai mult periferic: Grădina Botanică, Pacul Expoziției, Parcul Copou sunt în nordul orașului, iar Ciricul și C.A. Rosetti, în vest și nord-vest. Pentru a ajunge la ele, ieșenii trebuie să se urce în mașină sau autobuz și să străbată un centru intens poluat. E destul de ciudat să ajungi la parc cu mașina, nu? Acum vreo 70 de ani, când nici nu apăruse cuvântul „poluare”, se planificase realizarea unei axe verzi plecând din Copou, străbătând centrul și mergând spre Socola. Planul nu a mai fost realizat niciodată.
Ce băgăm în plămâni
Ca o concluzie, în plămânii ieșenilor ajung 184 de tone de PM 10 anual. Cam jumătate de kilogram pentru fiecare, cu consecințele de rigoare. În special boli respiratorii, inclusiv cancer pulmonar. Aproape două treimi din această cantitate provine din trafic. Mașinile împrăștie în atmosferă 103,4 tone de PM 10 anual. Traficul greu, inclusiv autobuzele transportului public contribuie cu 32,7 tone din această cantitate. Mașinile mici, cu 46,8 tone.
Multe sloganuri
Cunoașterea cauzelor problemei este doar o față a monedei. Cealaltă, mult mai importantă, este găsirea soluțiilor. Iar acestea sunt destul de puține, majoritatea axându-se pe problemele ridicate de trafic. Și sunt și deosebit de scumpe. Se prevede cumpărarea a 45 de autobuze electrice și 15 tramvaie, contra unei sume de 67,5 milioane de euro. Având în vedere că se dorește ca parțial, ele să fie finanțate printr-un proiect european, șansele să vedem autobuzele electrice pe străzi anul acesta sunt practic zero. Se dorește și modernizarea, anul viitor, a parcului auto al Salubris, cu 32 de autospeciale noi. Nu se prevăd însă și banii necesari. La fel în privința parcului auto al Citadin, prevăzută pentru 2020. Tot printre măsurile dorite se află și construirea șoselei de centură nord, a șoselei de centură de pe Drumul Hoților, sistematizarea intersecției Podul de Piatră, alte rute ocolitoare, promovarea transportului public, încurajarea, nu știm în ce fel, a achiziției de automobile electrice, reabilitarea rețelei de agent termic, dezvoltarea de clădiri verzi sau extinderea, nu se știe cum și unde, a spațiilor verzi. În total ar fi vorba de investiții de peste 200 milioane de euro, cifra rezultând doar din proiectele cuantificate.
Salubrizarea străzilor
Care ar fi rezultatul? Trist, ca să fim sinceri. Se estimează că, dacă toate măsurile ar fi implementate, în 2023 cantitatea de PM 10 din atmosteră s-ar reduce cu 52,08 tone. Adică nici măcar cu o treime. Culmea, 31,7 tone s-ar reduce numai prin salubrizarea eficientă a străzilor. Care s-ar putea face și acum. De ce nu se face?