Petru Ciubotaru, actor – societar al Teatrului Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi, reprezintă singura nominalizare din mediul teatral ieşean pentru premiile Gopo ale cinematografiei româneşti. Interpret al unui rol de viceprimar în pelicula Bacalaureat de Cristian Mungiu, Ciubotaru este la un pas de a înregistra performanţa câştigării unei binemeritate distincţii cinematografice. Într-o scurtă escală în biroul directorial al Teatrului, regizorul Cristian Hadji – Culea a ţinut să schimbe două vorbe cu maestrul.
Hadji – Culea: – Poftiţi, poftiţi, domnu’ laureat! Ia loc, te asigur că nu este nici o farsă, chiar te invit să bei o cafea cu mine.
Petrică Ciubotaru: – Vai, vă mulţumesc, domnu’ director, sunt profund onorat. Dar sper ca măcar cafeaua să nu fie butaforie, ci una tare, să mă trezească din acest vis frumos al aventurii cinematografice.
H.C.: – N-avea grijă, ca orice director care se respectă, am numai cafea de calitate. Şi, zi aşa, cum ai ajuns să joci într-un film de Cristian Mungiu? Vorba aia, omul e triplu laureat la Cannes, nu se ajunge aşa uşor la el. Zi drept, cât ai dat?
P.C.: – Cât am dat, ce? Dacă vă referiţi la probe, am dat vreo zece.
H.C.: – Aha, aşa se spune acum, probă? Ok, cum zici matale. Şi la mine au venit nişte lăutari să dea probe pentru a cânta pe scena teatrului, au făcut chiar şi nişte filme foarte populare pe Youtube. Bine, nu sunt aşa de talentaţi ca matale, important e că au trecut cu bine probele, mă-nţelegi?
P.C.: – Dom’le, viaţa e o scenă şi toţi suntem actori. Care va să zică, avem cu toţii loc sub soare, care în cazul nostru, al oamenilor de scenă, se regăseşte în reflectoare.
H.C.: – Ai dreptate, maestre, îmi place cum gândeşti. Se vede că ai ceva şcoală de teatru pe tine. Eşti cam vechi prin instituţia asta, am înţeles că ai scris şi un basm, eşti un fel de Petre Ispirescu.
P.C.: – Ştiţi ceva, ceva, dar nu prea aţi nimerit-o… probabil că vă referiţi la spectacolul “Tinereţe fără bătrâneţe şi teatru fără de moarte”. La împlinirea a cincizeci de ani de teatru, mi-am permis să-mi fac un mic cadou artistic.
H.C.: – Eu ştiu dacă e bine, domnu’ Ciubotaru? Mai uşor cu cadourile, că se interpretează. De pildă, acum, înţeleg că joci rolul unui viceprimar în filmul lui Mungiu. Aşa că ştii ce metehne au oamenii din administraţie apropo de „cadouri”…
P.C.: – Staţi liniştit, domnu’ director, eu nu primesc cadouri decât de la muza mea. Apropo, director fiind, matale cum ai făcut? Ţi-ai trecut muza în declaraţia de avere sau n-a fost cazul?
