Moș Crăciun nu reușește să ajungă mereu la toți copiii, de aceea, angajații din clădirile de birouri United Business Center (UBC) din ansamblul Palas l-au ajutat și anul acesta. Cele 445 de scrisori ale copiilor mai puțini norocoși au ajuns la ei, iar aceștia au avut grijă ca dorințele celor mici să se îndeplinească.
Ajunsă la a patra ediție, campania „Bradul Dorințelor” a devenit o tradiție. Angajații din clădirile UBC din ansamblul Palas și-au luat în serios rolurile de ajutoare ale Moșului și, anul acesta, au reușit să le facă sărbătorile mai fericite celor 445 de copii. În recepțiile fiecărei clădiri office, brazii au fost împodobiți cu plicurile roșii, în care se ascundeau dorințele cele mai mari ale celor mici. Angajații inimoși din UBC au luat câte o scrisoare pentru a-l ajuta pe Moș Crăciun să le îndeplinească.
Campania este organizată de comunitatea UBC împreună cu Fundația Star of Hope România. Copiii care s-au bucurat de cadouri provin din centrele Fundației Star of Hope din zona Moldovei, mai exact, din: Murgeni, Dimacheni, Iași, Valea Seacă, Bârlad, Huși, Dorohoi și Botoșani. Cei mici au primit ghetuțe, geci, dar și electronice, sănii, biciclete, plușuri supradimensionate, jucării, rechizite, trotinete și nelipsitele dulciuri.
Angajații UBC vor ca, prin această campanie, să îi ajute și să le ofere zâmbete copiilor mai puțin norocoși.