Erica Moldovan, cunoscuta actriţă a trupei de teatru Ateneu şi realizatoare împreună cu Vlad Baba a emisiunii matinale „Deschis la distracţie”, este una dintre cele mai ocupate artiste ieşence. Face televiziune, teatru, prezintă concerte, dar realizează şi o serie de clipuri haioase împreună cu prietenii din trupa Văleu, un grup de umor ieşean care încearcă să cucerească piaţa online de gen. După un asemenea calendar deosebit de încărcat, e firesc ca diva de la Ateneu să mai simtă şi nevoia unei relaxări, ceea ce şi face, chit că e pe caroseria unei maşini de lux.