Ajunsă la a șasea ediție anul acesta, Gala Scriitorii Anului reprezintă mereu un motiv de comentarii și pariuri privind numele celui care va câștiga trofeul literar acordat de Uniunea Scriitorilor din România. Deși părea favorit, scriitorul ieșean Nichita Danilov nu a reușit să intre în posesia premiului cel mare, preferat fiind criticul literar Daniel Cristea – Enache, PR al Uniunii Scriitorilor, adică fix instituția care a organizat concursul. Dar să vedem ce s-a întâmplat în culisele acestui eveniment. (pamflet)
O terasă discretă din zona parcului Copou. La o masă, Nichita Danilov își aprinde tacticos pipa, apoi răsfoiește distrat un ziar local. De el se apropie Ioan Holban, director al Teatrului Luceafărul și membru în juriul Galei Scriitorii Anului.
Nichita Danilov: – Cum stă treaba, Ioane? Sunt sau nu în cărți?
Ioan Holban: – Nichita dragă, în cărți oricum ești, că doar cu asta te ocupi, ești scriitor!
Nichita Danilov: – Nu mă lua cu baliverne. Știi la ce mă refer. În fața juriului, am careu de ași sau doar o pereche amărâtă de valeți?
Ioan Holban: – Ei, se poate câștiga și cu mai puțin, chiar și cu un full de dame. Apropo, am niște informații că premiul va fi împărțit cu o damă, Marta Petreu.
Nichita Danilov: – Bun, bravo ei, trebuie să sprijinim diversitatea. Mda, se pare că ori nu știi nimic, ori nu vrei să-mi spui ce șanse am.
Ioan Holban: – Măi, ai răbdare. Aseară am fost la o deliberare târzie, ne-a dus Adi Cristi într-un local select de prin Palas. Știi că el face totul pe picior mare, are buget, nu mai e scriitorimea ieșeană amărâtă pe care o știai cândva. Boemii nu prea se mai adună la Bolta Rece, la un vin cu sifon, ci sunt tot mai prezenți prin localuri scumpe, sorb din licori și bucate alese, nu-și mai spurcă papilele gustative cu o ceafă de porc bătrân.
Nichita Danilov: – Mda, au devenit amatori de sindrofii elegante, cu chelneri care așteaptă țepeni la căpătâiul mesei până domnul scriitor degustă vinul dătător de inspirație divină. Ei, cum să mai poți scrie capodopere, dacă tu îți faci veacul printre master chefi care te servesc cu caracatițe, homari și alte coropișnițe?
Ioan Holban: – Asta le zic și eu! O să deveniți niște insipizi și inodori, exact ca preparatele searbăde pe care le mâncați!
Nichita Danilov: – Eu mă feresc de astfel de chestii. Am vinul meu, producție proprie, nu mă înșală niciodată. Când bei o gură din el, începi să reciți Baudelaire în original!
Ioan Holban: – Știu, păi nu am fost și eu client al bibliotecii tale viticole? Ce vremuri pline de sens literar, de savoare a muzei care nu ne slăbea din brațele ei însetate de poemul bachusian!
Nichita Danilov: – Așa, și? Degeaba! Unde e sprijinul tău în lupta mea cu juriul Uniunii Scriitorilor?
Ioan Holban: – Ai puțintică răbdare. Jocurile încă nu sunt făcute. Tot ce îți pot spune este că favorit pare a fi Daniel Cristea – Enache.
Danilov trântește pipa de ziarul desfăcut pe masă.
Nichita Danilov: – Eram sigur! Normal că e favorit! La urma urmei, e omul de casă al lui Nicolae Manolescu. Are și o slujbă caraghioasă la Uniune, cică e PR! Ce nevoie are Uniunea Scriitorilor de Public Relations? Dacă și noi, scriitorii, avem nevoie de un astfel de serviciu care să ne facă reclamă, apoi totul e pe dos în lumea asta! Ce, noi nu știm să legăm două vorbe despre breasla noastră?
Ioan Holban: – Dar bineînțeles! E o tichie de mărgăritar chestia asta.
Nichita Danilov: – Mai dă-o încolo! Suntem scriitori sau funcționari la Uniune?
Holban ridică din umeri, apoi soarbe încet dintr-o ceașcă de cafea. După, își aprinde o țigară din care pufăie îndelung. Alături de masa lor se așază Daniel Cristea – Enache, cu un aer liniștit, senin. Comandă un ceai, apoi privește degajat spre covorul de frunze care acoperă Copoul tăcut.
Nichita Danilov (către Cristea – Enache): – Frumos la Iași, nu-i așa, domnu’ Daniel?
Cristea – Enache: – Desigur! Un oraș patriarhal, plin de istorie, de umbre ale marilor personalități literare care i-au făurit un prestigiu binemeritat de capitală culturală!
Nichita Danilov: – Vai, dar ce frumos le spuneți! Zău! Ați fi bun pentru o agenție publicitară, ceva…Serios, aveți vorbele la dumneavoastră, păcat să le irosiți.
Cristea – Enache: – Nu le irosesc, scriu cărți, analize literare etc.
Nichita Danilov: – Nu, nu, e păcat să vă produceți în zona asta îmbâcsită de nulități. Eu v-aș vedea ca PR!
Cristea – Enache: – Păi sunt PR, la Uniune.
Nichita Danilov: – La Uniune e pierdere de vreme. De ce nu mergeți PR la Penny, la Lidl sau la Distrigaz? Se câștigă foarte bine
Cristea – Enache se încruntă și se ridică de la masă.
Cristea – Enache: – Refuz să port acest dialog. Cele bune!
Se îndepărtează de cei doi.
Nichita Danilov (strigând spre acesta): – Aveți nervii slabi pentru un PR. Noroc că aveți spate puternic! Adio și n-am cuvinte!