Ieşeanca Daniela Cadar este unul dintre puţinii români care anul acesta vor parcurge pe jos unul dintre cele mai vechi drumuri de pelerinaj din lume, Camino de Santiago. Între 2 şi 31 iulie, Daniela va străbate 600 de kilometri pe jos spre localitatea spaniolă Santiago de Compostela, reeditând în scopuri umanitare acelaşi traseu pe care a fost şi anul trecut. „Acum călătoresc cu un autocar care circulă pe ruta Leon – Oviedo. Mă voi opri la Leon. La Oviedo voi ajunge peste 5-6 zile, după câteva zeci de km parcurși pe jos”, a relatat Daniela pe pagina sa de Facebook prima etapă a lungului drum spre mormântul apostolului Iacob cel Mare. Marşul Danielei Cadar face parte din campania caritabilă „Merg pentru cei care nu mai pot să meargă”, adresată persoanelor cu probleme de mobilitate care utilizează un scaun rulant sau sunt imobilizate la pat.