Parcările de reședință, pline de gropi și scumpe

Luna trecută, localnicii din zona Cantemir s-au trezit că nu mai pot parca pe locurile închiriate de la Primărie. Se întorcea omul de la serviciu și găsea locul ocupat, deși îl plătise. Situația s-a perpetuat și încă durează. Cei care parchează neregulamentar spun că habar n-aveau că e parcare de reședință, că nu sunt plăcuțe care să indice acest lucru. Primăria zice că nu poate pune 110 plăcuțe la bulevard, pentru că ar arăta aiurea. Poliția Locală zice că nu poate face nimic, pentru că o hotărâre a Consiliului Local spune că fiecare loc de parcare de reședință trebuie marcat cu o plăcuță. Iar cetățeanul rămâne cu paguba. Pare că am ajuns în punctul în care trebuie să vorbim puțin despre parcările de reședință și nu în ultimul rând, despre ridicarea mașinilor.

Mulți bani pentru mai nimic
Sistemul nostru de amenajare și închiriere a parcărilor de reședință este simplu. Un angajat al Primăriei vine cu găleata de vopsea și bidineaua, trasează niște linii pe asfalt și gata locul de parcare. Uneori se mai și asfaltează, dar nu întotdeauna. Locul de parcare se scoate apoi la licitație locatarilor din zonă. Anul trecut, se pleca de la un tarif de 27 de lei lunar pe locul de parcare, dar nu există o limită maximă. Locuitorii de care tocmai am vorbit, cei din Cantemir, plătesc între 50 și 200 de lei lunar. Doar pentru a avea o hârtie pe care scrie că beneficiază de un loc de parcare lângă bloc, pe care de fapt nu-l garantează nimeni. Aceasta, și pentru că închirierea este valabilă doar în intervalul orar 16.00 – 8.00. Se presupune că de la 8.00 la 16.00 ești plecat la serviciu, deci locul tău este disponibil pentru oricine are treabă prin zonă. În timpul orelor când e valabilă închirierea, dacă găsești pe cineva pe locul tău, marcat vizibil, poți reclama acest lucru Poliției Locale, iar mașina respectivă poate fi ridicată. „Distracția” îl va costa pe șoferul respectiv 430 de lei, cât este tariful de ridicare și transport a mașinii.

Câteva calcule
Lucrurile par simple, dar nu sunt. În primul rând, omul plătește un tarif adeseori exorbitant pentru câțiva metri liniari de vopsea. Un fel de redevență, cum este cea aplicată în cazul firmelor. De exemplu, în 2016, Primăria a scos la licitație concesionarea unui teren de 222 mp, în Moara de Foc, pentru amenajarea unei parcări. Licitația a pornit de la 3.600 euro pe an, respectiv 300 de euro pe lună. În traducere liberă, s-a oferit unei firme interesate posibilitatea să închirieze terenul cu 1,35 euro/mp, echivalentul a 6,3 lei/mp. Hai să aplicăm același raționament unui loc de parcare de reședință. Dimensiunea acestuia variază în funcție de poziția față de calea de acces, dar hai să spunem că e perpendicular pe drum. Dimensiunile impuse de normativele naționale sunt 2,3×5,00 m, adică locul de parcare va avea 11,5 mp. Prețul corect de închiriere ar fi de 72,45 lei lunar, 24 de ore din 24. În niciun caz 200 de lei pentru 16 ore din 24. Parcă ceva e în neregulă, nu?

10% la asociație
Cum fac alții? La fel, dar diferit pe ici pe colo, și anume în punctele esențiale, ca să-l parafrazăm pe I.L. Caragiale. La Oradea, ca să nu vorbim iar de eternul exemplu clujean, există parcări marcate cu galben și cu alb. Alea cu galben sunt pentru toată lumea, pentru maxim două ore. Absolut toate sunt dotate cu parcometre și se poate plăti și prin SMS, dar ăsta e deja alt subiect. Cele marcate cu alb sunt de lungă durată și pot fi închiriate de localnici sau de flotanți, tot în cadrul unui interval orar, respectiv 17.00-7.00. La ei și tânărul venit la studii poate cere loc de parcare. Doar că pentru „străini” se aplică tarife de 3,5 ori mai mari decât pentru localnici. Nu vă speriați. Tariful pentru rezidenți este de 20 de lei lunar. Pentru „străini”, de 70 de lei lunar. Așa scrie la regulament, ce să-i faci. A, un aspect interesant: Primăria Oradea nu încasează toți banii. O zecime din încasări se întoarce la asociația de proprietari respectivă. Dacă X își turează motorul sub fereastra administratorului, trebuie și asociația să fie recompensată cumva, nu? Doar nu toți sunt șoferi.

Exemple de tarife la ridicare|
În privința tarifelor de ridicare a mașinilor, nu sunt multe de spus. Cifrele variază enorm. La Cluj, tariful e de 547 de lei, inclusiv TVA, plus 43 de lei pentru fiecare zi de depozitare a mașinii. Eventualele daune sunt achitate de Primărie fără comentarii. Dacă vii la mașină când aceasta tocmai a fost ridicată, plătești doar 294 de lei. La Timișoara, tariful de ridicare este de 450 de lei, la Buzău – 500 de lei, la Ploiești – 450 de lei. La Oradea sau Craiova, tariful este de 300 de lei. Cele mai mici tarife sunt cele percepute de Primăria Sectorului 4 din București – 150 de lei. Depinde de firmă și de cum își fundamentează fiecare costurile. Și de disponibilitatea Primăriei de a le accepta.