Acum 267 de ani, un cămăraș, pe numele său Ștefan Bosie, s-a apucat să construiască o biserică. Probabil se simțea cu musca pe căciulă după ce-și băgase mâna până la cot în veniturile cămării domnești și voia să se împace cu Cel de Sus. Nu știm, dar putem presupune, că e mort de mult și nu ne poate da în judecată. Bosie strângea bani pentru biserică de vreo 8 ani, pe lista donatorilor aflându-se boieri cu nume sonore, precum Kogălniceanu sau Roset. Biserica a fost gata în 1754, lângă ea construindu-se și o „bolniță” cu o capacitate de 30 de paturi. Era bolnița „Sf. Spiridon”, prima unitate medicală din Iași. Nu era propriu-zis un spital, ci mai mult un fel de cămin medico-social combinat cu un ambulatoriu. Dar era un început. Poate de la prezența spitalului incipient pe ulița Hagioaiei s-a ajuns ca multe instituții medicale să fie construite ulterior în această zonă. V-ați gândit vreodată la asta? Pe o rază de nici 500 de metri avem Spitalul „Sf. Spiridon”, Policlinica Mare, Universitatea de Medicină și Farmacie, Spitalul de Pneumoftiziologie și cel de Boli Infecțioase. Nu mai punem la socoteală clinicile și laboratoarele private apărute și ele în zonă, Institutul de Medicină Legală sau Centrul de Diagnostic Imagistic. Un veritabil campus medical. Doar că nu se cheamă așa. Ei bine, despre acest campus vom vorbi și noi mai departe.
Anvergură de campus
Ideea ca în același perimetru să găsești mai multe specializări medicale nu e rea deloc. Dimpotrivă. Ajunge omul de urgență la spital, e stabilizat la Spiridon și trimis pe urmă la altă unitate, specializată. Sau îți faci analizele într-un loc și te internezi imediat la doi pași. Așa s-ar întâmpla într-o țară civilizată, cel puțin. Doar că la Iași lucrurile stau cu totul altfel. Fiecare spital a fost construit când i-a venit vremea, când a devenit necesar și s-au găsit banii necesari. Nimeni nu s-a gândit vreodată să adune toate cioburile într-un întreg funcțional. Pentru a ajunge de la „Spiridon” la Pneumoftiziologie trebuie să ieși în bulevardul Independenței, să mergi până la UMF și să urci apoi pe o alee. Aceasta deși cele două unități medicale sunt practic gard în gard. De fapt, mai este un drum, dar pe acela îl știu doar localnicii, medici și studenți la UMF și cei inițiați. Este o alee îngustă, terminată printr-un culoar și mai îngust, prin care abia pot trece doi oameni unul lângă altul. Ca să ajungi de la Policlinica Mare la „Spiridon”, trebuie să fii foarte atent, pentru că pe strada Bălcescu traficul este intens la orice oră din zi și din noapte. Iar exemple pot fi date cu duiumul, toate ducând la aceeași concluzie: zona are un potențial fantastic, complet neutilizat.
Minunăție de proiect, abandonat
Fostul rector al UMF, Vasile Astărăstoae, venise la un moment cu ideea construirii unei parcări sub esplanada din fața universității. Dacă există o universitate în Iași care să aibă banii necesari unei astfel de investiții, aceasta este fără doar și poate UMF. Cei peste 2.000 de studenți străini care varsă fiecare câte 5.000 de euro anual ca taxe de studii, o experiență temeinică în accesarea de fonduri europene asigură atât banii, cât și capacitatea instituțională necesară. Și totuși, de proiect nu s-a mai auzit absolut nimic de când s-a schimbat rectorul. Cert e că acesta există și nu trebuie decât să fie implementat. Parcarea de sub Piața Națiunii ar descongestiona atât aleea care duce spre Spitalul de Pneumoftiziologie, cât și parcările din zona Policlinicii Mari. O regândire a aleelor și străduțelor din zonă ar asigura legături rapide și facile între spitale și policlinici, astfel încât bolnavii să nu se mai învârtă năuci încercând să ajungă unde au nevoie. De fapt, ar fi suficiente pentru început niște indicatoare banale, la care nu s-a gândit însă nimeni până acum să le instaleze.
Gândire unitară
Regândirea zonei ca un campus medical ar permite și funcționarea unor firme specializate în livrarea de echipamente, ustensile și consumabile medicale. Unele există deja, dar trebuie să fii de-al locului ca să le găsești. Altele nu și-au găsit locul în zonă, deși ar fi necesare. Un exemplu ar fi firma furnizoare de proteze și orteze care și-a găsit sediul la jumătate de kilometru distanță, deși ar fi mai utilă gard în gard cu Spiridonul. Fiecare spital din zonă are propriul „magazin mixt” în care găsești mărunțișurile de care are nevoie constant un bolnav. Nu e rău, dar e puțin. Mulți bolnavi se târâie până la supermarketul Profi de pe Independenței pentru a-și cumpăra ce nu găsesc în magazinașul local. Or, un supermarket ar putea funcționa perfect în campus, aproape și de Spiridon, și de Pneumo. Simplu, nu?