Personaj exotic al baroului ieşean, avocata Gianina Poroşnicu s-a remarcat recent prin extravaganta renovare a unui imobil istoric, folosind în acest scop banii personali. Investiţia, evaluată la sute de mii de euro, a transformat Casa Zoller aflată pe str. Elena Doamna într-o bijuterie, redându-i farmecul avut în urmă cu mai bine de un secol. Edificiul va avea destinaţia de sediu de firmă, dar şi spaţiu de locuit. Deocamdată, nu se ştie ce se va întâmpla cu el peste câţiva ani, când, în obişnuitul spirit al tranzacţiilor imobiliare, s-ar putea să-şi găsească un alt proprietar, în aşa fel încât Gianina Poroşnicu să-şi recupereze banii investiţi. Până una, alta, am fost curioşi să răsfoim jurnalul personal al avocatei iubitoare de istorie.
- După ce am reuşit să fac din Casa Zoller o nestemată a arhitecturii ieşene, am fost asaltată de numeroase doamne care mă întrebau ce tratament cosmetic am aplicat clădirii respective de pare aşa de tânără. Când au aflat că am folosit în special beton şi var, dar mai ales că m-a costat o averse, au strâmbat din nas, spunând că astea-s mofturi de femeie bogată. Adevărul e că obrazul subţire cu cheltuială se ţine, iar când e vorba de un obraz vechi de o sută de ani, şi banii alocaţi sunt pe măsură. Oricum, sunt bucuroasă de iniţiativa pe care am avut-o. Mă plimb prin casa cu o suprafaţă de 400 de metri pătraţi şi mă simt exact aşa cum sunt: ca o doamnă din lumea bună a Iaşului. Adevărul e că întotdeauna mi-au plăcut manierele secolului trecut, mai ales ale perioadei interbelice. Ca dovadă că n-am ratat ocazia de a-l îmbrăţişa pe maestrul Ion Dichiseanu, prezent recent la Iaşi. Am simţit literalmente cum strâng în braţe un monument istoric. Da, îmi place parfumul retro. Cred că într-o viaţă anterioară am fost o domniţă ca-n filmele cu Mărgelatu’. Ah, ce mi-ar fi plăcut să mă răpească Florin Piersic, să mă ţină de cingătoare şi să-mi rupă colierul de turcoaze de la pieptul voluptuos! Ei, hai, Gianina, potoleşte-te! Odată ce ai făcut casa asta, ai tot timpul să trăieşti în ea poveşti de doamne şi domniţe, dar mai ales de domni. Eh, domni mai puţini, nu mai găseşti gentlemeni în anii ăştia. Am întrebat şi la Grumăzescu, nu are nici el. Poate doar nişte epigramişti, dar nu sunt genul meu. Vreau un zburător cu negre plete, un Zorro care să-mi sfâşie perna cu sabia lui! Mai bine închid jurnalul, simt că nu mă mai pot concentra la procesul de mâine. Mda, că mi-am amintit, ce glumă bună ca acea clădire cenuşie ca o cazarmă să fie numită Palatul de Justiţie. Dacă-mi pun mintea şi banii din cont, în doi ani ridic singură un adevărat templu al justiţiei!
