Palatul de la Ruginoasa, între minunăția arhitecturii și blestemul secular

În tradiția creștină, unul dintre cele mai grele păcate este arghirofilia, dragostea de arginți. Toți suferim oleacă de boala asta, oricât ne-am bate cu pumnii în piept că nu-i așa. De obicei, dragostea de bani duce la sărăcia aparentă provocată de zgârcenia păcătosului și la bucuria ulterioară a moștenitorilor. Alteori însă, duce la adevărate minuni. Iar despre o astfel de minunăție vom vorbi și noi pe mai departe. Un fel de unde dai și unde crapă, vorba românului.

Bani pentru domnii
În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, trăia în Moldova un arghirofil faimos: Gheorghe Duca. Scriitorul Mihail Sadoveanu l-a făcut celebru într-unul dintre romanele sale, „Zodia Cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă”. Lui Duca Vodă, Iașul îi datorează mănăstirea Cetățuia, pe care acesta a ctitorit-o în 1672. E și ea o minune, dar despre ea vom vorbi poate altădată. Gheorghe Duca a domnit de trei ori în Moldova și o dată în Țara Românească. Ba a mai și fost hatman al Ucrainei o tură. De fiecare dată, Duca și-a cumpărat domnia cu bani grei. Bani pe care, în parte, i-a obținut inventând noi și noi biruri puse pe spinarea supușilor. Restul îi strângea vânzând dregătorii boierilor interesați sau inventându-le acestora vini imaginare, condamnându-i la moarte și confiscându-le averea. Moșiile erau vândute, vodă strângând astfel galbeni albi pentru zile negre.

8.000 de hectare
În urma unei astfel de tranzacții, moșia Ruginoasa a trecut din mâinile lui Duca Vodă în cele ale lui Chiriac Sturdza, urmașul uneia dintre cele mai vechi familii boierești din Moldova, ale cărei rădăcini coboară până dincolo de domniile lui Petru Rareș, Ștefan Lăcustă sau Alexandru Cornea. Iar odată intrată în mâinile Sturdzeștilor, moșia Ruginoasa în mâinile lor a rămas. Ba chiar s-a mai întins. Pe la începutul secolului al XIX-lea, moșia Ruginoasa avea vreo 8.000 ha, fiind doar una dintre numeroasele proprietăți ale familiei. Doar una dintre ele, dar cea mai iubită. În conacul de la Ruginoasa se retrăgea marele vistiernic Săndulache Sturdza să se odihnească după osteneala dată de treburile țării.

Vistiernic priceput
Treburi care erau, de altfel, și ale lui. În acea vreme, funcția de vistiernic putea fi, în mâinile unui om priceput, chiar mai importantă decât cea de domnitor. Fanarioții veneau și plecau. Vistiernicul rămânea. În epocă, domnitorul stabilea la început de an un buget al țării. Sau al lui personal, pentru că nu se făcea diferența între banii țării și cei ai domnitorului. „Bugetul” cuprindea haraciul datorat turcilor, solda lefegiilor, întreținerea curții domnești, construcțiile și alte alea. Treaba vistiernicului era să facă rost de suma X. Dacă nu reușea să strângă banii respectivi, îi completa din buzunarul propriu. Dacă reușea, surplusul îi aparținea. Iar Săndulache Sturdza a fost un finanțist bun. Nu știm cum se simțeau cei care trebuiau să plătească birurile, dar lui i-a mers bine. Atât de bine, încât conacul de la Ruginoasa nu-l mai încăpea. Și s-a gândit să-l transforme în palat.

Arhitect vienez
Marele vistiernic nu s-a zgârcit la bani. În 1804, l-a chemat la moșie pe arhitectul vienez Johann Freiwald, cel care avea să proiecteze și Obeliscul din Parcul Copou sau catedrala Mitropolitană. Întâi, l-a plătit să aducă specialiști care să lucreze la o fabrică de postav pe care Sturdza voia să o construiască la Ruginoasa. Nu știm câți dintre cei 88 de germani din județul Iași sunt urmașii acelor nemți aduși de Sturdza, dar dacă găsiți vreun Johann în Ruginoasa, mai mult ca sigur că stră-străbunicul său l-a cunoscut pe marele vistiernic. Freiwald a trăit mai bine de zece ani pe banii lui Săndulache Sturdza. Întâi, i-a refăcut conacul. Apoi, a dărâmat vechea biserică de lemn, pentru a construi alta, nouă. În 1813, s-a apucat să extindă conacul, până la dimensiunile unui palat. Lucrările au durat doar un an, pentru că pe vremea aia nu se pierdea timpul cu tot soiul de studii de fezabilitate, iar lucrătorii erau plătiți pe lucrare, nu pe lună. N-aveau niciun interes să o lungească.
A ieșit o splendoare de palat, în stil neogotic, stil „la modă” în Moldova acelui timp. Un alt neamț a fost adus de boier să-i amenajeze grădina: un parc cu alei străjuite de statui, labirinturi din gard viu, un iaz, bănci și tot ce se mai găsea prin Europa.

Lovit de blestem
Și totuși… palatul nu a avut multe zile. După doar trei decenii, fiul lui Săndulache l-a dărâmat și l-a reconstruit. Nu știm de ce a făcut-o, pentru că avea aceleași gusturi ca și taică-su. Noul palat era tot în stil neogotic și a fost construit tot de meșteri germani. Costache Sturdza i-a mai adăugat un zid străjuit de bastioane. Lucrările au fost gata în 1855, dar palatul parcă era blestemat. Nici Costache Sturdza nu s-a bucurat prea mult de el. A stat mai mult prin capitala Moldovei, la Iași. La Ruginoasa a rămas fiul lui Costache, Săndulache și tot acolo avea să ajungă și mamă-sa vitregă, Marghioala, a doua soție a lui Costache, o femeie de o rară frumusețe. Atât era de frumoasă, încât se spune că până și sultanul Mahmud al II-lea s-a îndrăgostit de ea. A invitat-o chiar să-i viziteze haremul, lăudându-i frumusețea în fața numeroaselor sale neveste și concubine.

Marghioala răpită de amant
Marele logofăt Costache Sturdza era cu peste 30 de ani mai vârstnic decât Marghioala, josnic și arogant, iar la curtea domnească era poreclit „Bețivul”. Era în schimb foarte bogat. Firesc, Marghioala l-a luat de soț, dar a acceptat curtea asiduă pe care i-o făcea un tânăr don Juan al vremii, Neculai Roznovanu. Ca să scape de el, Costache și-a luat nevasta într-o lungă călătorie prin Europa. Roznovanu a mers după ei, închiriind apartamente în aceleași hoteluri. Până la urmă, Costache s-a întors la Iași, aproape ruinat. Marghioala a plecat la Ruginoasa, să se „recreeze”, aranjând însă din timp cu Roznovanu să vină să o răpească. Așa s-a și întâmplat. În fruntea unei cete numeroase de arnăuți și slujitori, Roznovanu a luat cu asalt palatul, pentru a-și fura iubita. Singurul care s-a opus a fost bietul Săndulache, pentru că cei 50 de slujitori din palat fuseseră mituiți de Roznovanu. Oamenii amantului au spart porțile cu topoarele și au năvălit în palat. Săndulache s-a pus în capul scărilor care duceau spre iatacul mamei vitrege și a luptat. A reușit să ucidă doi atacatori, înainte să fie el însuși înjunghiat. Neculai Roznovanu și Marghioala aveau să fugă în străinătate și să se căsătorească. Cum mitropolitul moldovean a refuzat să anuleze căsătoria dintre Marghioala și Costache, cei doi iubiți au trecut la catolicism. Apoi la protestantism. Rămas singur, Costache a înnebunit și a murit la scurt timp.

Vorbă de duh
Blestemul palatului i-a urmat însă și pe cei doi fugari. După nici trei ani, Neculai a murit și el, fiind înmormântat la moșia sa din Roznov, județul Neamț. Marghioala s-a întors la Iași, trăind încă vreo 30 de ani, dar mult cumințită. Curțile ei se aflau sub actualul bloc Tarom. Pentru a i se ierta păcatele, dădea în fiecare sâmbătă o masă săracilor, gătind, servind și strângând masa ea însăși. De atunci a rămas vorba „Las’, că strânge coana Marghioala”.

Cumpărat de Cuza
Ca orice palat blestemat, cel de la Ruginoasa nu a rămas mult în stăpânirea Sturdzeștilor. Dator vândut, vornicul Alexandru Sturdza, al doilea fiu al lui Costache, a pierdut palatul, care a fost preluat de Banca Națională a Moldovei, fiind scos la licitație. Timp de 5 ani, nu l-a vrut nimeni. Abia în 1862, l-a cumpărat domnitorul Alexandru Ioan Cuza, care l-a renovat, dar cu meșteri francezi. N-a prea stat aici, în palat locuind Elena Doamna. Ani mai târziu, aceasta l-a donat spitalului „Caritatea” din Iași, care a amenajat acolo primul spital de copii din România. Tot spital a fost și în timpul primului război mondial. Din 1936, Regia CFR a deschis acolo un spital TBC.

Restaurat recent
Palatul a rămas însă blestemat. A fost aproape distrus în timpul celui de-al doilea război mondial, din el rămânând doar o bucată din zidul de incintă și câțiva pereți. În următorii 20 de ani, sătenii au furat piatră din ruine. Abia în 1967 s-a început restaurarea, care s-a prelungit 12 ani, folosindu-se cele mai ieftine materiale cu putință. Reabilitarea nu a fost de fapt niciodată finalizată. Muzeul de azi a fost deschis în 1982. O nouă restaurare, făcută în perioada 2010-2013, a dat palatului forma de azi. Pe dinafară, arată ca cel construit de Sturdzești. La capătul a patru ani și după o investiție de aproximativ 7 milioane de lei, sâmbătă, 2 februarie 2013, Palatul ”Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa a fost redeschis. Investiția de la Palatul Cuza a fost acoperită cu fonduri de la Ministerul Culturii. Palatul a fost supus unei noi amenajări muzeale, care a pus accent pe un spațiu documentar dotat cu sisteme interactive: holograma domnitorului Cuza (foto), care redă unul dintre cele mai cunoscute discursuri ale domnitorului, touchscreen-uri care prezintă informații privitoare la familiile Sturdza și Cuza, la istoricul palatului și a domeniului de la Ruginoasa.

Atmosferă de epocă
Reconstituirile de interioare sunt atât de reușite încât încăperile redau ambianța caracteristică mijlocului secolului al XIX-lea. La parter sunt camerele de oaspeți, sufrageria și cămara-bufet. Încăperea cea mai spațioasă de la parter, cu ieșire directă spre terasă și grădină, este amenajată ca sală de conferințe și pentru alte activități culturale. La etaj se regăsesc salonul cel mare, dormitorul și cabinetul de lucru al Domnitorului, biblioteca, dormitorul Doamnei Elena Cuza, odăile fiilor Dimitrie și Alexandru, precum și camera servitorilor. În noua amenajare, Palatul de la Ruginoasa atrage mii de turiști lunar.