Paginile web ale universităților, încă în Evul Mediu

Una dintre știrile care apar periodic în presa noastră, dar și în cea din restul Uniunii Europene, este situația demografică. E știut că în țările dezvoltate, lumea nu prea are timp de făcut copii, pentru că oamenii sunt preocupați de carieră. În țările sărace, dar cu oarece pretenții, cum e România, iar nu se fac copii, că nu avem cu ce-i crește. Cum toate țările UE fac parte dintr-una din aceste două categorii, concluzia e clară. Populația scade, iar politicienii se chinuie să găsească soluții pentru a rezolva problema pensionarilor de peste câteva decenii, prea mulți față de salariații care vor exista. Asta, pe termen lung. Pe termen scurt, una dintre problemele create de scăderea continuă a numărului de copii este foamea după studenți a universităților. Acum 10 ani, în România erau 907.000 de studenți. Anul ăsta, numărul lor a ajuns la doar 405.000, mai puțin de jumătate. Scăderea populației școlare e un motiv. Introducerea camerelor de luat vederi la bacalaureat, altul. Oricare ar fi însă motivele, universitățile au ajuns la concluzia că așa nu se mai poate. Dacă e să-și mențină finanțarea primită de la buget, trebuie să-și mențină și numărul de studenți. Așa că, dincolo de zâmbetele de circumstanță ale rectorilor strânși în jurul vreunei mese rotunde, între universități se duce o aprigă bătălie pentru câștigarea proaspeților absolvenți de liceu. Despre unul dintre fronturile pe care se duce lupta vom vorbi și noi mai departe: promovarea online.

Site-uri depășite
Într-o lume a comunicațiilor electronice, metodele clasice de racolare a studenților, adică reclama făcută prin licee sau corturile instalate în fața universităților nu prea mai au cine știe ce efect. Nu că nu ar fi folosite în continuare. Universitatea „Al.I. Cuza” a început de luna trecută caravana de sezon. Până în mai 2018, studenți și profesori ai UAIC vor vizita 150 de licee din Moldova, dar și din Ardeal, pentru a prezenta oferta universității. Dacă nu ești sigur că ajung și la liceul tău, poți să-i chemi, completând un formular online. Comanzi profesorii, ca și cum ai comanda pizza. De fapt, „online” este cuvântul cheie. Toate unviersitățile ieșene încearcă să-și folosească site-urile pentru a atrage viitorii studenți. Cu reușita e o problemă. Majoritatea sunt greoaie, academice, adică îmbâcsite și prăfuite.

Capacitatea cantinei
Site-ul UAIC oferă celor curioși un ”Ghid al studentului UAIC”. Am fost curioși să-l vedem, dar link-ul era orb. Pur și simplu nu afișa nimic. Totuși, informațiile vitale pentru studenți sunt bine structurate: cazare, burse, biblioteci. Asta, presupunând că mai există studenți interesați de carte în format hârtie. UAIC îți oferă și informații despre cantine, doar că genul ăla de informații absolut inutile. Ne-ar fi interesat prețurile, dar am aflat doar suprafața și numărul de locuri, de parcă universitarii s-ar fi așteptat să închiriem cantina pentru vreo nuntă. UAIC oferă informații despre cum te poți transfera, despre asociațiile studențești existente și reprezentanții studenților în Senat, dar cu toată dorința de deschidere spre nou, UAIC nu a reușit să treacă de stadiul medieval al hârtiei scrise.

Pagină de FB sărăcăcioasă
Nu poți completa online o cerere de transfer la altă facultate. O descarci, o scoți la imprimantă, o completezi și te duci la eternul secretariat. Dacă ai o boală cronică, ai dreptul la cazare pe criterii medicale. Dar trebuie să-ți iei scaunul cu rotile la spinare și să te duci în persoană la Centrul Medical pentru a te așeza la coadă. Asta, pentru că nu te poți programa online pentru o consultație. Măcar poți să-ți faci online un cont de acces la rețeaua wireless a universității. Pe Facebook, UAIC postează anunțuri. Când intră pe card bursa pe luna trecută, cine mai e făcut doctor Honoris Causa, ce profesori străini mai țin conferințe. Nu-i rău, doar că pe pagina UAIC apare câte o știre la vreo două zile. Cam puțin pentru cea mai mare universitate din Iași.

Cu locuri de muncă
Aproape zilnic postează știri pe pagina de Facebook Universitatea Tehnică. E drept, la ei e mai simplu, că de filmulețe cu idei inginerești faine e plin internetul. Și site-ul UTI este mai viu decât cel al UAIC. Nu degeaba au facultate de informatică, nu? Iar informațiile sunt mai bogate și mai clare decât cele oferite de universitatea din Copou. Afli ușor ce drepturi și obligații ai ca student, cum să-ți faci abonament la transportul public sau care e meniul cantinei din Tudor. La rubrica asta, oferă informații complete și clare: ce poți mânca, la ce preț și ce alergeni există în felul respectiv. Chiar e ieftin. Pentru studenți a fost creată și o rubrică specială, cea dedicată locurilor de muncă. Aici ne-am fi așteptat să găsim nume gen Delphi, Continental, BMT sau Lear. Nu e cazul, dar măcar e un început.

UMF are site de știri
Universitatea de Medicină și Farmacie te întâmpină cu discursul rectorului la deschiderea anului universitar. Oare l-o fi citit cineva? Site-ul în sine e îmbâcsit și cu o structură ciudată, aproape de amator. Totuși, oferă ceva ce nu prea găsești la alții: posibilitatea de a-ți descărca toate cursurile facultății pe care o urmezi. Nu e de ici de colo să mergi la un bairam cu o zi înainte de examen, iar între două beri să-ți arunci o privire pe materie. Ăsta e însă cam singurul avantaj oferit studenților. Teoretic, UMF îți oferă și posibilitatea de a te înscrie online. Teoretic, pentru că fișa nu poate fi deschisă. Interesant este că studenților UMF li se oferă posibilitatea de a-și evalua profesorii, un semn de democrație universitară greu de găsit la celelalte universități. Ce nu am reușit să înțelegem este cum de site-ul UMF nu are mai multe opțiuni în franceză și engleză. UMF are 2.600 de studenți străini, peste 1.000 provenind din Franța, Maroc sau Tunisia. Site-ul UAIC are versiuni și în aceste limbi, chit că „străinii” săi sunt în majoritate moldoveni de dincolo de Prut. A, nu vă bateți capul cu Facebook-ul UMF. Știrile sunt rare și rareori transmit informații utile. Am găsit cu greu un anunț din categoria „utile”, dedicat studenților străini. „Logic”, începe în română. În schimb, UMF are un site de știri intitulat news.umfiasi.ro care arată destul de bine, cu un design modern, actualizat zilnic, cu materiale făcute aproape în manieră jurnalistică. Are și informațiile utile, dar și rol de promovare a universității, a profesorilor și a studenților.

Mai bine la USAMV
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară se poate lăuda cu cel mai amplu site universitar din Iași. E greu de spus ce nu găsești în el în materie de informații necesare studenților. De fapt, găsești până și reviste de specialitate, pentru cei care chiar vor să învețe. Secțiunea dedicată studenților străini este practic un site în site, inclusiv cu un „ghid al studentului” în engleză. N-am înțeles însă de ce pe secțiunea dedicată străinilor se începe cu condițiile de admitere pentru cetățenii români. Scrise în engleză, firește. Amuzant, dar să zicem că i-a luat valul. Ce nu e în regulă cu USAMV este că și această universitate a rămas fidelă hârtiei, chiar și în lumea virtuală. Majoritatea documentelor, până la cele mai mărunte, referitoare la condițiile de cazare sau taxe, sunt de fapt copii scanate după hârtii. Aceleași eterne și nemuritoare hârtii ștampilate și cu antet. De pagina de Facebook nu mai vorbim. E aceeași ca și la celelalte universități. Știri despre universitate, informații utile, aproape zero.

Cea mai simplistă
Același lucru îl putem spune și despre comunicarea Universității de Arte cu studenții săi prin intermediul paginii de Facebook. Bine, artiștii sunt mai boemi de felul lor, așa că nu ne așteptam să rupă gura târgului cu identitatea virtuală. Site-ul UAGE e cel mai simplu dintre toate. Minimul de informații însemnând taxe, burse și cazare există, dar cam atât. Secțiunea „Avizier anunțuri” e absolut inutilă. Apar câteva știri, cu o frecvență de una la trei luni, dar nimic efectiv important pentru student. O rubrică distinct în cadrul secțiunii „Studenți” se intitulează pompos „Reguli de organizare a procesului de învățământ în ECTS”. Cum, care ECTS? ECTS, dom’le, doar știe toată lumea. Adică „sistemul european de credite transferabile”. Când am intrat pe rubrica asta, am avut impresia că am deranjat paianjenii. Oare la ce-o fi utilă?