Operă, parc și parcare subterană pe A. Panu

De-o bucată de vreme, pe agenda publică a reintrat proiectul construirii unui sediu pentru Opera ieșeană. Se vorbește de ani de zile de faptul că Opera și Teatrul Național împart aceeași scenă, ceea ce e cam ciudat pentru un oraș care se pretinde capitală culturală a țării. Iar dacă șefii celor două instituții nu se înghit unul pe celălalt, vă dați seama cam ce poate ieși. Ultima variantă vehiculată pe holurile Palatului Roznovanu presupune ca municipalitatea să preia toate bucățelele de teren de peste drum de fostul hotel Europa, actualul Hampton. Pe tarlaua respectivă ar încăpea un sediu de operă, o parcare subterană și un parc reamenajat. E bine? E rău? Mai avem zone abandonate din oraș care pot fi valorificate? Cum anume?

Loturi mari compacte și libere
Ideea municipalității e relativ simplă. În actualul program de guvernare este inclus și proiectul de construire a unui sediu pentru Opera ieșeană. Acum un an, șeful partidului de guvernământ promitea același lucru. Prin vară, ministrul de atunci al Culturii venea la Iași tocmai pentru a căuta un amplasament pentru Operă. Nu s-a găsit atunci, dar lucrurile au mers cumva înainte, mai puțin la vedere. Nu ne facem noi prea multe iluzii că anul ăsta vor mișca prea mult. Nu de alta, dar în legea bugetului pe anul ăsta nu este trecută nicio sumă în contul unei viitoare opere. Singurul lucru care se poate face efectiv este găsirea amplasamentului viitoarei construcții și realizarea actelor premergătoare: Planul Urbanistic Zonal, studiile și proiectarea. O variantă este terenul pe care îl ocupa înainte vreme școala de surdo-muți, de lângă Teatrul Național. Marea problemă acolo este că dacă sapi o fundație, nu știi peste ce ruine dai. Zona face parte din Iașul vechi, plin cândva de case boierești, hrube și altele asemenea. La o pană de hârleț de suprafața solului, poți da peste orice, iar orice intervenție implică descărcare arheologică, avize, ștampile și altele, care se pot întinde pe ani de zile. Amintiți-vă ce s-a întâmplat la săparea pasajului Sf. Vineri, cel din fața Halei Centrale. O altă variantă este parcul de care vă vorbeam mai sus, cel de pe Anastasie Panu. Acolo ar fi două hectare de teren, deținut în parte de Primărie, în parte de mai mulți proprietari privați. De fapt, acolo e un fel de mozaic. Niciunul dintre proprietari nu deține destul teren pentru a construi ceva. Probabil de asta nici nu s-a construit ceva până acum acolo. Toate vechile construcții care ocupau cândva terenul parcului au fost demolate în anii ’80, dar comuniștii nu au mai apucat să construiască blocuri.

Parc abandonat acum
Nu vrem să intrăm într-o dezbatere fără sfârșit pe tema dacă ne trebuie sau nu parcuri. Iașul are mult mai puțin spațiu verde decât este strict necesar. Asta e cert. Pe de altă parte, amenajarea zonei de la intersecția dintre A. Panu și Elena Doamna este ca și inexistentă. Acolo nu e propriu-zis un parc, ci doar un maidan cu câteva alei asfaltate. Iar contribuția celor câțiva copaci piperniciți la curățarea aerului poluat din centru este minimă. Reamenajarea unui hectar din acest maidan după toate regulile artei, făcându-l să arate precum Parcul Expoziției sau Parcul Copou ar fi infinit mai utilă celor care locuiesc în centrul Iașului și ar lăsa totodată suficient teren și pentru viitorul sediu al Operei.

Regenerare urbană
Până la urmă, cam asta lipsește Iașului: o umanizare a orașului. Din „grija” lor față de om, comuniștii au umplut un oraș cândva verde de paralelipipede de beton numite pompos „blocuri de locuințe”. Capitalismul sălbatic care a urmat le-a desăvârșit lucrarea. În căutarea unui pătrat verde sau a unui colț în care să te simți bine, umbli printre betoane de-ți tocești pingelele. Nu suntem singurii cu această problemă. Întreaga Europă, inclusiv cea neatinsă de comunism se confruntă cu aceeași inflație de beton. Puține sunt orașele europene care să aibă un parc în centru. Asta se întâmplă în general în Statele Unite sau în alte țări cu orașe construite recent, de la zero.
Tocmai de aceea, europenii au lansat acum 30 de ani conceptul de regenerare urbană. E un concept larg, cu multe sensuri, dar cel care ne interesează pe noi este cel legat de oameni, de locuitorii orașului. Din această perspectivă, regenerarea urbană înseamnă pur și simplu transformarea orașului astfel încât să devină atractiv pentru locuitorii săi. Indiferent de mijloace.

Ce-au făcut alții
O primă variantă este amenajarea de spații verzi oriunde este posibil, pe orice suprafață. De fapt, cu cât este mai mic spațiul disponibil, cu atât oamenii se atașează mai mult de el. În orașul Portland din Oregon se află cel mai mic parc din lume: are doar 0,29 mp. Da, metri pătrați. A fost amenajat de un ziarist pe locul în care ar fi trebuit montat un stâlp de semafor. Cum primăria a uitat să monteze stâlpul, Dick Fagan a plantat acolo niște flori și l-a proclamat parc. Ba i-a creat și o poveste, spunând că a văzut pe geam un spiriduș cum săpa în locul respectiv. A fugit după el, l-a prins, iar spiridușul i-a dat voie să-și pună o dorință. Iar dorința lui Fagan a fost să aibă un parc doar pentru el. Oricât de absurdă ar fi povestea, ea a prins, iar bucățica aceea de pământ a devenit un simbol al orașului. Au fost organizate concursuri cât se poate de serioase de amenajare urbanistică. În 1948, acolo erau câteva flori. În 1976, a fost organizată o festivitate specială pentru proclamarea „parcului” drept cea mai mare colonie de spiriduși situată la vest de Irlanda. Prin 2000, a fost plantat un bonsai. După câțiva ani, acela a fost înlocuit cu un brăduț și un mic boschet. Brăduțul a fost furat, așa că anul trecut s-a organizat un nou concurs de reamenajare. Ca rezultat, a fost instalat un mic semn că acolo este un parc și s-au plantat trandafiri miniaturali.

Alt exemplu
Ciudat? Poate, dar acel microparc este centrul manifestărilor organizate de Sf. Patrick, patronul spiritual al irlandezilor și este iubit de toți locuitorii. La fel de iubit ca și Parcul Prințului din orășelul britanic Burntwood. E un mic spațiu la intersecția a trei străzi, cam cum este colțul de la intersecția străzilor Eternitatea și Spital Pașcanu, în fața școlii nr. 30. Parcul Prințului a fost înființat încă din 1863 și este parc 100%, conform legii britanice: are copaci, bănci, alei, coșuri de gunoi și este înconjurat cu un gard. De fapt, sunt trei copaci mari și lați, botezați „Credință”, „Speranță” și „Milă”, un singur coș de gunoi, o singură bancă și o cărăruie care duce de la banca respectivă la poartă. Legea este respectată. Acum 5 ani, a fost locul de plecare și de sosire al celei mai scurte curse de cros urban din lume. Participanții, cu vârste cuprinse între 3 și 93 de ani au avut de parcurs 55 de pași, cât să înconjoare parcul. Câștigătorul a terminat cursa în 7 secunde. Ultimul participant a venit după 55 de secunde. Și nu a fost o cursă „la mișto”. Au participat 390 de oameni!

Variante pentru Iași
Astfel de inițiative sunt frecvente în Europa de vest și au rolul de a uni comunitatea și de a o face să conștientizeze că beneficiarii oricărei acțiuni sunt localnicii. Altfel te simți când poți vorbi despre parcul „tău”. La noi, astfel de inițiative sunt rare și privite încă chiorâș, dar asta nu înseamnă că nu există locuri care ar putea fi transformate în oaze de liniște dacă în primul rând riveranii ar avea inițiativa. Spațiile verzi dintre blocuri pot fi ușor transformate în parcuri, la inițiativa asociațiilor de proprietari. Comitete de inițiativă ar putea propune municipalității amenajarea unui anumit punct, de interes pentru localnici. Spațiul verde din fața Sinagogii Mari, colț cu străzile Stihii și Cucu este și el un simplu tăpșan de pe care lipsesc doar vacile. E un loc perfect pentru amenajarea unui miniparc. Pădurea dintre cele două părți ale aleii Grigore Ghica Vodă din Copou nu folosește acum decât ca un plămân verde și atât. În weekend, ieșenii aproape că se calcă în picioare în Parcul Expoziției, în timp ce o suprafață cel puțin dublă zace neutilizată. N-ar costa cine știe ce instalarea unor bănci și montarea unui foișor de lemn. O minimă amenajare care ar face un spațiu verde fără personalitate un punct de interes pentru cei ieșiți la plimbare.

Albiile râurilor
Campusurile studențești sunt alte zone care funcționează aproape exclusiv ca fostele cartiere-dormitor. Sunt un fel de ghetouri pe care le cunosc doar studenții, deși ar fi simplu ca și ele să fie integrate în oraș printr-o minimă amenajare urbanistică. Albiile Bahluiului, Nicolinei sau celorlalte pâraie care străbat orașul pot fi și ele transformate cu ușurință în zone de promenadă prin simpla plantare a unor copaci și montarea unor bănci. Nu e nevoie de zeci de milioane de euro și de proiecte întinse pe ani de zile, ci doar de o corespondență între Primărie și Administrația Bazinală a Apelor. A, și de un hârleț de la Servicii Publice SA.

Colorit unitar al blocurilor
Regenerare urbană reprezintă și decorarea fațadelor cenușii ale blocurilor de locuințe, care le face mai plăcute ochiului. Au existat câteva astfel de inițiative, prin Tătărași sau Galata, dar ele nu au fost extinse la nivelul întregului oraș și nici măcar la nivelul unui cartier. Or, se vorbește de ani de zile de un regulament care să impună folosirea unui colorit unitar al blocurilor, astfel încât să nu ofere ochiului imaginea pestriță rezultată după izolarea termică de către asociații. Nimic mai simplu decât să fie cooptate organizațiile independente de tineret pentru un astfel de proiect. Tinerii sunt entuziaști și, mai ales, ieftini. Își oferă cu bucurie serviciile, cu condiția să se găsească cineva care să le-o ceară.

Participare la viața orașului
Un studiu foarte serios făcut la Academia de Științe Economice din București acum cinci ani urmărea tocmai revitalizarea urbană prin intermediul societății creative. Studiul pleca de la ideea simplă a faptului că, oricât de urbanizați am fi, tânjim după satul copilăriei noastre, după liniște și calm patriarhal. Faptul că mulți ieșeni stau la bloc, dar au și o casă de vacanță undeva, este cel mai simplu argument în acest sens. În studiu erau calculați indici de vitalitate urbană ale marilor orașe din România, luând în calcul printre altele și participarea publică la viața orașului. Din 15 municipii luate în calcul, Iașul se afla pe locul 6, la mare distanță de Cluj-Napoca, care era campion, dar și mult peste Constanța, Oradea sau Brașov. Pe scurt, resurse există, oamenii dispuși să se implice există și ei. Coordonarea lipsește.