Chiar dacă a fost ultima care a luat startul în privința reprezentațiilor desfășurate în aer liber, Opera Națională Română din Iași pare a depăși toate așteptările, montând spectacole în zone feerice ale orașului, cum ar fi Grădina Botanică, dar și terasa restaurantului La Castel. Managerii celorlalte instituții culturale ieșene, Andrei Apreotesei (Ateneul Național Iași), Cristian Hadji – Culea (Teatrul Național „Vasile Alecsandri”) și Oltița Cîntec (Teatrul Luceafărul), deja privesc cu oareșce invidie colegială la performanța Beatricei Rancea de a recupera din mers întârzierea ieșirii la iarbă verde. (pamflet)
Micul parc din spatele Teatrului Național. E amiază, soarele strălucește puternic pe cerul senin. Așezat pe un balansoar, Hadji – Culea se leagănă ușor, privind absent către personajul caragialian agățat ca într-o spânzurătoare de acoperișul Teatrului La Cub. În incinta înconjurată de o pânză verde opacă, intră Andrei Apreotesei.
Andrei Apreotesei: – Salutăm teatrul profesionist din România! Ce face domnul regizor și director de succes? Rememorează câteva titluri de sezon precum „Lunga vară fierbinte”, „Acasă, în miezul verii” sau „Lungul drum al zilei către noapte”?
Hadji – Culea: – Mă bucură entuziasmul tău, prea tinere coleg. De fapt, mi-am mutat fotoliul managerial în curtea teatrului. Dacă spectacolele sunt în aer liber, de ce să nu fiu și eu, ca director, în mijlocul colectivului artistic?
Andrei Apreotesei: – Care colectiv artistic și-a cam terminat treaba pe vara asta. Nu mai găsești picior de actor prin zonă.
Hadji – Culea: – E de înțeles, i-a obosit trei luni de carantină. Când au ieșit pe scenă, i-a izbit mirosul puternic de tei și gata, nu au mai auzit chemarea Thaliei. Dar revenim în forță la sfârșitul lui august! La tine cum merge treaba?
Andrei Apreotesei: – Cum să meargă? Nașpa. Facem spectacole ca-n vremea lui Shakespeare, ne răgușesc vocile ca să ne audă spectatorii din ultimul rând. Mai trece cât un stol de ciori care perturbă acustica, mai un motociclist care ambalează motorul fix când trebuie să zică băieții poanta cea mai tare a piesei, chestii din astea…
Hadji – Culea: – Da, te înțeleg perfect. Tu măcar ai noroc de tot felul de spații în aer liber. Am văzut că difuzezi filme și pe terasa Ateneului.
Andrei Apreotesei: – Da, dar e periculos. Giurgia începe proiecțiile la 9 jumate seara, după lăsarea întunericului. Dacă ieși de la film pe la unșpe seara, în plin Tătărași, nu e chiar confortabil pentru sensibilii noștri cinefili. Cred că o să-mi completez mica grădină zoologică de la demisol cu doi – trei ciobănești, să-mi însoțească spectatorii măcar până la stația de taxiuri.
O parte din plasa care delimitează parcul de zona străzii este dată la o parte, lăsând-o să intre pe Oltița Cîntec.
Oltița Cîntec: – Ce bine e aici la tine, Cristiane. O oază de liniște în mijlocul orașului. Chiar, ai putea monta niște spectacole de pantomimă, ca să păstrezi acest aer tihnit, această tăcere revigorantă.
Hadji – Culea: – Degeaba, tot s-ar auzi niște sunete care, pe mine personal, mă scot din minți.
Oltița Cîntec: – E vorba de clopotele Mitropoliei?
Hadji – Culea: – Nooo, nu am nimic cu vecinii de peste drum, ci cu cei din casa noastră comună. Artiștii de la Operă!
Andrei Apreotesei: – Ah, să nu vă legați iar de distinsa doamnă manager Beatrice…
Hadji – Culea: – Dacă ai sensibilități față de ea, te poți retrage, tinere colega. Lasă-mă singur să trăiesc calvarul ascultării sprintenelor voci ale dolofanilor tenori de la Operă. Nu numai că nu suport locuirea cu ei în același spațiu, dar Beatrice Rancea a început să facă figuri tot mai îndrăznețe în fața publicului. Auzi, spectacole de operă printre nuferi și coloane dorice în Grădina Botanică!
Oltița Cîntec: – Ba mai și montează niște șușe de canțonete pe terasa restauranului La Castel! Ca să meargă vinul și pastrama mai bine, e musai să-ți cânte în urechi un tenor. Domnule, dar chiar nu mai sunt lăutari în orașul ăsta?
Hadji – Culea: – Eu nu mă las până nu-i coc o farsă în timpul unui astfel de recital. Într-o seară, mă deghizez în chelner și-i stric toată reprezentația. Sau joc rolul unui milionar euforic care comandă tot felul de bucăți muzicale, exact ca la taraf, doar așa, să cobor totul în derizoriu. Ia să întreb la contabilitate dacă mai au ceva bani puși deoparte pentru protocol.
Seara târziu. Terasa elegantă a restaurantului La Castel. Îmbrăcat la patru ace, cu alura unui vampir elegant, Hadji – Culea stă la o masă și ascultă o arie interpretată de o solistă cu o siluetă silfidică, purtând o mască discretă de carnaval. Melodia se încheie, iar Hadji – Culea o invită la masă pe artistă.
Hadji – Culea: – Frumoaso, sunt un milionar bucureștean, sosit acum direct de la Milano. Am acolo o mică afacere cu un chioșc de ziare lângă Scala, deci opera îmi este la picioare. N-ai vrea să mergi chiar cu mine cu un avion particular direct la Verona, să-mi cânți pe puntea suspinelor?
Femeia își scoate masca nervoasă, ieșind la iveal chipul lui Beatrice Rancea.
Beatrice Rancea (foto sus): – Multiculturalule, tocmai acum ți-ai găsit să mă întrerupi din program! Uff, oare când o să pricepi cum se face cultura înaltă la Iași? Uite, tocmai de aia o să rămâi un simplu directoraș prăfuit de provincie. N-ai anvergură, dom’le! Cât despre spectacolele de operă din Grădina Botanică sunt feerice. Acustica e minunată. Seara răsună corul broaștelor de la iaz, iar cucuvelele marchează grav intrarea sopranelor în scenă.