Într-o țară normală, lucrurile s-ar petrece într-o ordine clară, în funcție de priorități, resursele financiare fiind alocate acolo unde și atunci când e nevoie mai mare de ele. Despre România se pot spune multe, dar sigur nu că ar fi o țară normală. Din păcate, pentru ca o problemă să fie abordată și rezolvată, trebuie ca cineva să pună o vorbă bună pentru cel aflat în nevoie. Vorba lui Toma Caragiu, „n-ai pe cineva?…” Iar ăsta pare să fie blestemul Moldovei în general și al Iașului în particular: parcă niciodată nu avem pe cine trebuie, când trebuie, unde trebuie. De asta Moldova nu are autostrăzi, de asta două treimi din investițiile străine din țara asta se fac ori în București, ori în Ardeal, de asta din banii noștri se plătește subvenția la încălzire a bucureștenilor. Dar oare chiar așa trebuie să fie? Nu putem avea și noi pe cineva?
Forța Clujului
Acum 20 de ani, se vorbea la scenă deschisă de așa-numitul „grup de la Cluj”, care făcea și desfăcea totul la nivelul Guvernului de-atunci. După ce puterea a fost preluată de Băsescu și Alianța DA, grupului de la Cluj i s-a prohodit sfârșitul. Doar că el nu numai că nu a dispărut, ci chiar s-a extins. A devenit transpartinic și regional. Orice partid s-ar afla la conducerea țării, indiferent dacă singur sau aliat cu cine știe cine, ardelenii știu că au „spate” la București. Grupul nu mai caută bani doar pentru județul Cluj, ci pentru proiectele care vizează interesele întregului Ardeal. Mai un metrou, mai o autostradă, mai o viitoare cale ferată de mare viteză, toate se fac în Ardeal sau se planifică pentru această zonă. Azi, liderii grupului sunt liberalii: prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan, primarul Clujului, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe și președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan. Proiectele nu s-au schimbat. Merg înainte, doar cu alți oameni. Între noi fie vorba, Boc și Tișe se au ca șoarecele cu pisica, dar când e vorba de un proiect clujean își fac bezele de ai crede că sunt un cuplu de îndrăgostiți la primele întâlniri. În fond, amândoi își pot trage pe spuza electorală proiectul respectiv, nu?
Fiecare cu firimiturile lui
Tocmai asta nu par să fi înțeles moldovenii noștri. Sincer vorbind, nu avem lideri de anvergură națională și nici măcar regională. Nici măcar un șef de minister important nu am mai avut. Nici proiecte comune nu am făcut. Nici nu s-a obținut finanțarea autostrăzii Iași – Târgu Mureș, că s-a și trezit președintele CJ Suceava să militeze pentru „autostrada nordului” care să treacă pe la el. Anul trecut, fostul președinte al CJ nu a reușit să-și convingă decât omologul de la Neamț, coleg de partid, să dea bani pentru spitalul mobil de la Lețcani. Celelalte județe nici nu și-au bătut capul. La ora actuală, fiecare județ din Moldova încearcă să prindă câte ceva dintre firimiturile care scapă printre degetele Bucureștiului.
Aproape un sfert de Parlament
În condițiile astea, doar în unire stă puterea. Simplă matematică. Din cei 466 de senatori și deputați câți are Parlamentul actual, 95 sunt moldoveni. Spre comparație, USR are doar 80, iar UDMR doar 29. Aproape un sfert din Parlament este moldovean. Dacă toți parlamentarii moldoveni ar vota la fel, ar putea bloca sau promova cu succes orice proiect de lege. Vrei să-ți treci bugetul? Păi, stai oleacă, dar unde e spitalul, unde e autostrada, unde sunt șoselele de centură ale Moldovei? Nu le ai, nu votăm. Iar cu 95 de voturi chiar ai un cuvânt de spus când se fac listele de priorități în ceea ce privește marile investiții.
Fără reprezentare puternică
Că tot vorbeam de cum era acum 20 de ani, tot pe atunci, fostul primar ieșean Constantin Simirad și-a construit propria jucărie politică: Partidul Moldovenilor. A avut succes doar la Iași și pe ici, pe colo, în restul Moldovei, pe unde s-au găsit candidați suficient de cunoscuți. Partidele regionale nu au succes în România. În schimb, grupurile regionale transpartinice, da. Grupul clujean e cea mai clară dovadă. Grupul moldovean lipsește la apel.