După apunerea stelei Mihaelei Popa şi prestaţiile necomestibile ale Iuliei Scantei, femeile liberale ieşene şi-au găsit un nou far călăuzitor în persoana Alinei Apostol, primăriţa din Ciorteşti.
Sunt atât de mulţi bărbaţi pe câmpul de luptă al politicii, încât e nevoie de o femeie arbitru pentru a-i stăpâni
Aceasta a fost aleasă vicepreşedinte pe regiunea de Nord Est a Organizaţiei Femeilor Liberale, devenind astfel un personaj central în ierarhia PNL. Foarte influentă şi cu o bună promovare a imaginii, Alina Apostol face şcoli şi asfaltează drumuri într-o comună aflată într-una dintre cele mai sărace zone ale judeţului Iaşi şi Moldovei. Un apostolat care, se pare, o va transforma într-un candidat cu şanse mari la parlamentarele din 2020.