Dacă există o boală de care țara noastră n-a reușit să se vindece în cei 27 de ani de la Revoluție, aceea este, fără doar și poate, birocrația. Ne ciocnim de ea mai în fiecare zi, în fața vreunui ghișeu făcut parcă anume pentru a sta aplecat în fața funcționarului sau așteptând la coadă aplicarea primei dintre cele cinșpe ștampile rotunde, dreptunghiulare sau triunghiulare, diferit colorate, care nu fac altceva decât să mai deschidă o ușă către alt funcționar care trebuie măgulit până la greață pentru a-și pune semnătura frumos înflorată în josul paginii. Când, după lungi zile sau chiar luni de așteptare primim în sfârșit ultima ștampilă, ne simțim de parcă am urcat Everestul. Din păcate, asta e fața frumoasă a birocrației. Despre una din fețele mai puțin cunoscute, dar și cea care-ți rânjește poate cel mai hâd în față, vom vorbi în cele ce urmează. Despre examenul pentru permisul de conducere, mai exact.
Necesitate, nu moft
Dacă deschizi un ziar în căutarea unui loc de muncă, multe oferte cer să deții permis auto. Iar cele care nu-l cer explicit, îl subînțeleg. E o condiție aproape la fel de firească precum diploma de absolvire. Ca urmare, permisul a devenit în ultimii ani o necesitate, nu un moft, precum era pe vremuri. Iar pentru a-l lua, teoretic e destul de simplu. Ai de făcut doar trei lucruri: să urmezi cursurile unei școli de șoferi, să dai examenul teoretic și pe urmă traseul, adică plimbatul efectiv prin oraș. În fond, același lucru l-ai făcut și în liceu: patru ani de școală, bacul și atestatul profesional. Cum e și normal, între ultimele teze din liceu și ultima probă a examenelor de absolvire nu trec decât câteva săptămâni. Ar fi culmea să dai bacul la un an de la absolvire. Mă rog, unii îl dau și după 20 de ani, dar noi vorbim de situația normală.
În limita locurilor
Partea proastă când e vorba de obținerea permisului de conducere e că legislația din domeniu este atât de vagă, încât pare făcută special pentru a permite unuia sau altuia să-și ceară „dreptul”. Ordinul de ministru cu pricina nu specifică un termen clar cu privire la timpul care poate trece între proba teoretică și cea practică, după ce ești declarat „admis”. Se spune doar că după ce auzi cuvântul magic „admis” vei fi programat pentru suținerea probei practice, în limita locurilor disponibile și în ordinea solicitării. Asta poate însemna și a doua zi, dar nu neapărat. De fapt, de obicei înseamnă luni în șir. Un amic de-al nostru a fost programat la sfârșitul lunii mai deși a trecut de proba teoretică săptămâna aceasta. Un fel de „mai vino pe-aici”. Asta înseamnă un trimestru întreg care trece între proba teoretică și cea practică. Timp în care ai toate șansele să uiți și cum te cheamă, nu numai cum să conduci. Mai ales că nu te poți urca la volanul vreunei mașini pentru a exersa, nici măcar undeva în câmp. Ai voie la volan doar dacă ai carnet, iar carnetul îl iei doar dacă ai noroc.
Locuri de vânzare
Mai nasol e dacă ai fost respins. Același ordin spune că poți susține o nouă examinare, cu plata unei taxe, firește, dar numai după minim 15 zile. În plus, trebuie să vii și cu dovada că ai mai făcut măcar șase ore de pregătire, într-o școală auto. Iar susținerea probei practice trebuie să se facă în decurs de cel mult un an de la absolvirea școlii. Caz real, de pe undeva din Ardeal. Un tip a terminat școala de șoferi anul trecut, în mai. În iunie a susținut proba teoretică și a fost programat… în octombrie. După patru luni. Omul n-a putut să vină în ziua respectivă, că era plecat în străinătate. Cere o reprogramare, și e pus în ianuarie anul ăsta. Dă examenul, îl pică. Nu ne miră. După 8 luni de la terminarea școlii, era cam greu să-l ia. Și-a plătit cele șase ore suplimentare și, surpriză, instructorul îi spune că are o mare problemă. Din ianuarie până în mai, nu mai sunt locuri. Cu alte cuvinte, are toate șansele să fi făcut școala degeaba și să trebuiască să mai scoată 1.500 de lei din buzunar, ca să o mai facă o dată. Vi se pare ok? Nouă, nu. Mai ales că în cazul respectiv, instructorul i-a sugerat că, la o adică, se poate găsi un loc liber, dacă, mă înțelegeți, că oricum șpaga e mai mică decât prețul repetării școlii de șoferi. Există și varianta fără șpagă, firește. Aceea de a avea norocul chior ca altul să nu se poată prezenta în ziua în care este programat și să-i „cumperi” locul.
Rezolvare simplă
Bun, și de ce toate astea? Din două motive, în principal. Anul trecut, distanța în timp dintre proba teoretică și cea practică era de doar câteva săptămâni. Doar că cei mai mulți viitori șoferi evită să dea traseul în timpul iernii. Normal. Un începător nu-și riscă aiurea șansele în condițiile în care oleacă de polei sau o baltă îl poate face să pice. Prin urmare, a apărut un prim decalaj de vreo două luni. În plus, niciodată nu sunt suficienți examinatori. Situația nu se întâlnește doar la Iași. La Botoșani a prilejuit chiar o ședință specială organizată de prefect. După ore întregi de discuții, s-a ajuns la concluzia că niște examinatori în plus ar rezolva toată problema. Câte zeci sau sute de examinatori ar trebui? Doi. Doi examinatori în plus mari și lați, iar Botoșaniul n-ar mai avea această problemă. La Iași, probabil ar trebui încă trei. Doar.
