Noroc chior pentru cei care s-au programat online ieri la Înmatriculări

Iașul sub lupă

Aceştia au fost programaţi pentru astăzi, deoarece miercurea era până acum zi pentru programări directe, nu online. De ieri, toate miercurile au fost scoase la programare online, la primii veniţi. Cei care s-au programat zilele trecute au prins loc abia pentru luna mai.

Sistemul pentru cei care voiau să-şi înmatriculeze autoturismele stând la coadă miercurea a fost suspendat, dar unii care s-au programat în aceste zile au prins loc chiar pentru azi. Cu alte cuvinte, miercurea aceasta nu se va mai sta la coadă pe timpul nopţii. Cei care s-au înscris online ieri, de exemplu, au fost programaţi să se prezinte cu documentaţiile chiar în ziua de miercuri, azi, în detrimentul celor care s-au înscris la începutul lunii, care au fost programaţi în luna mai. Cei de la Înmatriculări spun că sistemul informatic „umple“ acum zilele de miercuri cu programări online, zile care erau libere.

„În toate zilele, o să se lucreze numai cu programări online. A fost scoasă ziua de miercuri, pentru cei care voiau să stea la coadă pentru înmatriculări. Persoanele trebuie să se înscrie online la adresa www.permiseiasi.ro. Atât pentru schimbarea permiselor, cât şi pentru înmatriculări şi radieri. Dacă se înscrie mâine dimineaţă, are şanse să prindă miercurea viitoare sau miercurea cealaltă. Acestea sunt zile libere care s-au deblocat şi au ocazia de a prinde mai repede. Calcu­latorul ia cererile în ordinea intrării, adică trebuie să umple zilele de miercuri, până ajunge la perioada normală, programările din mai. Cu alte cuvinte, calculatorul recuperează din urmă zilele care sunt libere. La permise, acestea pot fi ridicate în două săptămâni. Repet, cei care s-au înscris ieri online au prins miercuri (n.r. – mâine). Repet, sistemul a preluat zilele libere“, a precizat Vasile Za­cor­nea, şeful Serviciului de Înmatriculări şi Per­mise Iaşi.

„Mulţi care se înscriau pe listele de aşteptare, pentru ziua de miercuri, aveau zile programate pentru înmatriculare în luna aprilie. Însă celor care s-au programat deja, sistemul nu le permite să reprogrameze, aşa că sunt avantajaţi cei care se înscriu în aceste zile. Noi asta intenţionam să facem, să punem ziua de miercuri la dispoziţia oamenilor care nu ştiu să lucreze cu calculatorul şi nu se pot programa online. Am constatat până la urmă că ziua de miercuri devenise o afacere pentru unii, aşa că s-a decis ca să fie făcute numai programări online“, a adăugat Vasile Zacornea. Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Iaşi, în acest moment sunt programaţi online aproximativ 1.300 de persoane pentru înmatriculări provizorii sau definitive.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *