Acum câțiva anișori, vecinii noștri din nord, botoșănenii, se lăudau cu proiectul celui mai mare Aqua Park din Moldova. Cu bani europeni trebuia să se construiască cel mai fain complex de agrement cu profil acvatic din regiune. Înot, sărituri în apă, tobogan acvatic, plajă, hochei, patinaj, role, tenis, baschet, biciclete și tot așa. Cu 20 de milioane de euro se dorea realizarea unui complex în care să te poți distra și vara, și iarna, unic în această privință în Moldova. Dar… s-a întâmplat ce se întâmplă de obicei cu proiecte de o asemenea anvergură realizate de funcționari care văd totul din spatele biroului și din fața unor planșe frumos colorate. Lucrările au întârziat, un consultant a dat în judecată primăria pentru că a fost ținut pe șantier și după ce acesta ar fi trebuit să fie, conform fișei, deja închis. S-a ajuns să nu se găsească nici oameni pentru o echipă de control, că pe toți îi frigea la degete proiectul. S-a dat vina până și pe ploile din 2016 pentru faptul că proiectul nu se clintea. Teoretic, s-a ajuns la un liman. Săptămâna viitoare ar urma să se facă recepția lucrărilor. Noi am paria că n-o să se întâmple nici de data asta, din motive deosebit de obiective, firește. Dar, totuși, dacă tot botoșănenii târâie barca pe uscat, nu le-am putea lua noi locul? Are un astfel de proiect șanse de realizare și de funcționare rentabilă în Moldova? Asta vrem să vedem împreună.
Jale în Moldova
Până la urmă, ideea e simplă: în Moldova nu există un parc acvatic. Un loc în care să mergi cu copiii, cu nevasta, cu cățel și purcel, pentru a te distra. Tu, la o bere, ea – cu un cocktail nealcoolic în față, copiii zbenguindu-se în apă. Mă rog, există ceva de genul ăsta, Blue Eden din județul Neamț. La 10 km de oraș, într-o comună învecinată, deci accesibil. Doar că, știți vorba aia, că afară e vopsit gardul, iar înăuntru te așteaptă o felină înfometată. Tariful minim e de 36 de lei, pentru trei ore petrecute între două tobogane, două saune și câteva piscine. Cafeaua e 7 lei, și e dintr-aia, la pahar de carton, nu cine știe ce chestie sofisticată. Dacă vrei să-ți cumperi un pachet de țigări sau unul de biscuiți, ghinion, că singura variantă e să te duci până în oraș. Nasol. Pe scurt, e loc și de altceva. Botoșaniul se tot chinuie să se deschidă, Blue Edenul din Piatra Neamț… abia ce i s-a cerut insolvența, la șase luni de la inaugurare, de către o firmă care a lucrat acolo fără a fi plătită. Dar putem?
Seră în aer liber
Există două aqua park-uri cunoscute în România: Therme din București și Nympheea din Oradea (foto sus). Doar că aici sunt două comentarii scurte de făcut. Therme e din București, iar asta spune multe, dacă nu chiar totul. Cel puțin două milioane de clienți potențiali, înghesuiți într-un teritoriu mic. Cam orice ai deschide la București va avea succes, dacă este o idee unică. Fă un spațiodrom lângă groapa de gunoi de la Glina, oferind excursii spre Lună și sigur vei avea clienți. Un bucureștean din 10.000 dacă vrea să se plimbe în spațiu și tot ai destui clienți pentru a te scoate. Asta e mai greu la Iași, un oraș mult mai mic și cu legăturile rutiere cu restul lumii, cunoscute. Oradea are un alt argument. Știți care era, înainte de 1989, cea mai mare producătoare europeană de flori tropicale? Nu, nu Italia, Grecia sau Spania, ci… Polonia. Da, grație rezervelor enorme de cărbuni ale țării, prețul agentului termic era subvenționat în așa măsură, încât era chiar rentabil să ții o seră. Oradea e o seră în aer liber, cu izvoare termale ce-i permit să țină o piscină deschisă și iarna. De altfel, e singurul loc din toată Europa în care crește, natural, lotusul. Și cel mai nordic punct în care crește, la fel de natural, nufărul. Altă specie decât cele din Deltă. De fapt, din cauza izolării, e o specie unică. Iașul nu are izvoare termale.
Atuurile noastre
Bun, dar ce avem? Păi, avem cele mai căutate plaje din Moldova, în perioada interbelică: cele de la Ungheni. Avem băile Strunga, stațiune care s-a încăpățânat să trăiască și după 1989. A murit, într-adevăr, dar asta nu înseamnă că n-ar putea să renască. Sunt proprietate privată acum, iar proprietarul nu are bani să le repună pe picioare. O fi el academician, dar asta nu înseamnă că îl cheamă Țiriac. Avem lacuri gen Dorobanț, unde poți amenaja orice. Și avem o piață certă de o jumătate de milion de clienți. Două milioane, dacă îi luăm în calcul și pe cei care pot ajunge la Iași cu mașina în decurs de o oră. Doar că ar trebui să existe și cineva dispus să bage câteva milioane de euro într-o afacere acvatică. Blue Eden a costat 4,5 milioane de euro.
