Acum ceva vreme, am mers cu un amic la Sala Polivalentă, la un concurs de ceva artă marțială. Nu știm exact care, că nu ne pricepem. Sigur nu era judo, pentru că se mai și pocneau. Dar dacă o fi fost karate tradițional, aikido, tae-kwon-do, jiu-jitsu sau alt soi de păruială sportivă, n-avem idee. De fapt, nici nu ne-a plăcut, dar omul trebuia să-și facă treaba de arbitru și ne era dator cu o bere. Așa că am așteptat disciplinați să termine concursul, timp în care ne-am uitat lung prin toată sala, apoi pe holuri, iar în cele din urmă, am luat-o roată de jur-împrejur. Chiar: știți cumva vreo clădire care să se potrivească mai puțin cu locul unde se află amplasată? S-o fi potrivit poate cândva, dar nu suntem siguri. Cert e că acum arată ca nuca în perete, iar justificarea existenței sale e cam greu de găsit. Nu face parte dintr-un complex sportiv, să zici că e baza sportivă a Iașului. E o ruină în picioare, iar dacă intri în ea, nu mai știi pe unde să ieși mai repede. E înghesuită între alte clădiri, de parcat acolo e imposibil, cu sau fără Palas. Treptat, ca oriunde altundeva, centrul orașului devine zonă de birouri. Ce putem face cu Polivalenta? Avem ce face cu ea?
Polivalentă și nu prea
Dacă e să te iei după dicționar, o sală polivalentă e un loc în care poți practica mai multe sporturi. Cam așa e și Polivalenta noastră, teoretic. Practic însă, este jenantă pentru un oraș cu pretențiile Iașului. E un simplu teren de handbal, cu marcaje făcute și pentru baschet, iar dacă te enervezi, poți juca și tenis acolo. Dacă ai o competiție de box, legi niște sfori și ai făcut ringul. Dacă e o competiție de karate, întinzi niște saltele pe jos, te lauzi ca sunt tatami românesc și gata. Nu vrem să fim răi, dar așa polivalentă este și la Miroslava. Nu, greșim. Aia de la Miroslava arată mult mai bine. N-are tribunele Polivalentei de Centru, dar în rest, îi este superioară. Măcar nu sare parchetul când calci pe el. Prima soluție pentru Polivalenta noastră ar fi probabil să fie reabilitată. Întrebarea este însă dacă merită efortul.
Cu bani UE sau guvernamentali
Acum vreo doi ani, primarul vorbea de un complex sportiv în Moara de Vânt. Așa cum a fost prezentat, era vorba de un nou stadion de fotbal, de 40.000 de locuri, o sală polivalentă de 10.000 de locuri și de o arenă de tenis, cu 4.000 de locuri. Bineînțeles, se dorea construirea complexului cu fonduri europene, date fiind costurile pe care le presupune o astfel de investiție. Mai nou, Compania Națională de Investiții a zis că face ea polivalenta, cu câteva mii de locuri, numai să i se dea 5 ha de teren. Primăria a răspuns pe loc că dă terenul și legat cu fundiță roșie, numai să se facă polivalenta. Adevărul e că în ultimii ani, cam toate guvernele au pus mai mult sau mai puțin accentul pe investiții în infrastructura sportivă. Nu vorbim de lucrări precum celebrul teren de fotbal în pantă construit de Elena Udrea, ci de lucruri serioase. La Cluj s-a construit o polivalentă de 7.200 de locuri. La Craiova, alta. În decembrie, Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai unei alte polivalente, la Oradea. O sută de milioane de lei, pentru 5.000 de locuri, din care 1.400 de locuri în gradene retractabile. Modernă, ce mai! Cu alte cuvinte, lucrurile încep să se miște în acest domeniu, iar proiectul unei polivalente la Iași nu mai este chiar SF.
Cea veche să dispară
Bun, dar dacă încep lucrările la noua Polivalentă, ce facem cu cea veche? Nu de alta, dar nu credem că CNI ar da bani și pentru reabilitarea ei. Iar Direcția Județeană de Tineret și Sport, care este proprietara sălii, n-are bani nici s-o văruiască, darămite s-o repare și să-i dea un aer modern. De fapt, sunt voci care spun că și bani dacă ar fi și tot nu s-ar putea reabilita. Pur și simplu, e prea veche, iar felul în care este construită nu se mai potrivește cu ce se cere acum în sport. Bașca, nu prea ai avea cum s-o modifici pentru a corespunde normelor de protecție împotriva incendiilor. Caz în care, nici măcar discotecă nu mai poți face din ea. Ce s-ar întâmpla dacă ar fi dărâmată? Nimic altceva decât s-a întâmplat atunci când a fost desființat Ștrandul din centru. A fost construit altul în Cicoarei, iar cel nou chiar merge mai bine, financiar vorbind, decât cel vechi. O polivalentă nouă în Moara de Vânt ar face-o pe cea veche inutilă. Caz în care… Posibilitățile sunt multe. Cea mai valabilă destinație ar fi construirea pe terenul respectiv a unei noi clădiri de birouri. În stânga e hotelul Internațional, care este o clădire înaltă. În dreapta, BCR, adică tot un bloc-turn. Un alt bloc, între ele, ar completa peisajul. Cu o parcare subterană, firește. Măcar să scăpăm de mașinile parcate teancuri, teancuri în zonă.
un bloc turn de birouri ar fi cea mai potrivita varianta