E limpede, liberalii ieșeni s-au apucat de treabă. Cel puțin actualul deputat PNL de Iași și candidat Camera Deputaților, Alexandru Muraru, și-a suflecat mânecile și trage din greu pentru bunăstarea ieșenilor. Omul nici nu mai așteaptă rezultatul alegerilor, așa e de pătruns de importanța misiunii față de Iași. Nici pomeneală de așa ceva. Iată cu ce se ocupă Alexandru Muraru zilele acestea, declarație făcută chiar pe pagina sa de Facebook: „La sediul Ministerului Culturii, împreună cu ministrul Bogdan Gheorghiu, am discutat despre valorificarea patrimoniul domeniului regal Peleș prin restaurarea celor 23 de obiective”. Cam atât este de important Iașul pentru deputatul liberal. Ei, dacă am fi avut și noi o perlă istorică, și mai ales regală, precum Castelul Peleș, poate ni s-a fi acordat ceva atenție din partea ilustrului candidat.
Muraru (foto, pamflet): După ce mă votați, o să-mi deschid cabinet parlamentar la Castelul Peleș. Nu e departe, doamnă. Ne despart doar un secol de aristocrație