Recurgerea la cele sfinte a devenit o practică încetățenită pentru Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași. În ultimele trei săptămâni, acesta a bifat tot atâtea descinderi la diverse biserici din județ, unde nu a scăpat ocazia să pozeze în plin exercițiu al evlaviei și pioșeniei. Potrivit paginii sale de socializare, pe 21 octombrie a fost prezent la „slujba de sfințire a Bisericii Sfântul Dimitrie din localitatea Satu Nou, comuna Fântânele, oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan”, pe 29 octombrie a descris poetic o altă incursiune spirituală în județ: “Biserica «Nașterea Maicii Domnului» din satul Țipilești, comuna Popricani, a fost sfințită într-o frumoasă zi de toamnă, Sfânta Liturghie fiind oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan”, pentru ca pe 11 noiembrie să participe “cu bucurie, alături de credincioșii din parohia Cercu – Bârnova, la Sfânta Liturghie prilejuită de sărbătoarea Sf. M. Mc. Mina, Victor și Vichentie, St. Ștefanida și Sf. Cuv. Teodor Studitul”. Evident, sezonul nu s-a încheiat, Alexe având deja o agendă de sfințiri și prăznuiri mai densă decât însuși Mitropolitul Teofan.