Moda candidaturilor politice se păstrează în rândul medicilor ieșeni. După precedentele create de Irina Schrotter, fostă candidată la funcția de primar al Iașului în anul 2008, retrasă ulterior pentru a-l sprijini pe Dumitru Oprea, apoi de Tudor Ciuhodaru, medicul urgentist care a avut o viață politică aventuroasă, oprindu-se în cele din urmă în băncile Parlamentului European, a venit rândul unui alt medic recunoscut în târg, specialista în ginecologie Monica Holicov, de a-și căuta calea în politică. La începutul acestei săptămâni, aceasta a anunțat că începe strângerea de semnături pentru o candidatură la Primărie din partea partidului Re: Start România, formațiunea condusă de o altă blondă care a eșuat sonor la prezidențialele de anul trecut, Ramona Bruynseels. Monica Holicov ar fi a treia distinsă blondă aspirantă la fotoliul de primar al Iașului la scrutinul programat pe 27 septembrie.
Holicov (foto, pamflet): Cum, faceți doar coafuri stil Raluca Turcan și Elena Udrea? Nu, mulțumesc, mă duc la frizeria concurentă, poate găsesc ceva gen Margaret Thatcher sau Angela Merkel