În Mitul Peșterii, celebrul filosof grec Platon își imaginează un grup de oameni care trăiesc într-o cavernă, astfel legați încât să nu vadă decât fundul peșterii. În spatele lor arde un foc ce aruncă umbre pe peretele din față, singurul pe care oamenii îl pot vedea. Neavând altă imagine disponibilă, oamenii din peșteră consideră că acele umbre de pe pereți sunt realitatea. Alegoria poate fi interpretată în multe feluri, dar una dintre variante este aplicabilă și în viața noastră de zi cu zi. Până nu vezi cu ochii tăi că se poate altfel, îți imaginezi că ce e în jurul tău e cea mai bună variantă. Cum ar fi nord-coreenii, care habar n-au că se poate trăi și fără să-l aplauzi pe „mărețul cârmaci”. Azi vom prezenta o situație din ciclul „se poate”, punând întrebarea simplă: dar la noi, de ce nu?
Donație refuzată
Cu câțiva ani înainte să moară, Brâncuși și-a oferit întreaga opera statului român. Regimul comunist de atunci a respins oferta, considerând arta marelui sculptor drept retrogradă și antirevoluționară. Ba chiar a încercat să dărâme cu tractorul Coloana Infinitului, care însă s-a dovedit prea bine construită. Acesta este, în principal, motivul pentru care în patria lui Brâncuși se găsesc atât de puține opere de-ale lui și pentru care sculptorul este mai cunoscut în Franța, ca francez, decât în România, ca român.
Galerie subterană
Uite că totuși, Primăria municipiului Craiova s-a apucat de un proiect de punere în valoare a lui Brâncuși. Între noi fie vorba, singura legătură dintre Craiova și marele sculptor este aceea că, în copilărie, Brâncuși a urmat Școala de Arte și Meserii de acolo.
Totuși, întâmplător, Muzeul de Artă craiovean deține una dintre cele mai mari colecții Brâncuși din România: 6 lucrări ale acestuia și tot atâtea obiecte ce i-au aparținut. Iar această duzină de obiecte și sculpturi au reprezentat punctul de pornire al unui proiect derulat de municipalitatea olteană în colaborare cu Consiliul Județean Dolj. Proiectul vizează construirea unui întreg centru internațional dedicat exclusiv lui Brâncuși, cu o galerie subterană de 1.200 mp cu săli de spectacol, de expoziție sau ateliere de creație. La intrare se va găsi o prismă din sticlă în care va fi reprodusă, la scară monumentală, lucrarea lui Brâncuși, Ovoidul. Aceasta va fi compusă din lamele întrepătrunse pentru a forma în interior un spațiu gol reproducând o altă lucrare celebră, Pasărea Măiastră. Sculptura din sticlă va fi practic unică în lume, fiind realizată de singura firmă europeană specializată în așa ceva. Niște nemți. De fapt, pe unicitatea ideii mizează și craiovenii, ca reclamă.
5 milioane de euro
Proiectul a trecut prin multe, așa cum se întâmplă de obicei la noi. Trebuia să fie gata încă din 2015, dar complexul va fi inaugurat abia la sfârșitul acestui an sau poate chiar la anul, că tot se vor împlini în februarie 145 de ani de la nașterea sculptorului. În ansamblu, proiectul din curtea Muzeului de Artă costă, dacă te gândești bine, un mizilic: doar 5 milioane de euro. Rezultatul final va aduce cumva cu muzeul Luvru din Paris. Acesta înseamnă un palat clasic, cu o piramidă de sticlă la intrare. La Craiova, palatul ce găzduiește muzeul de artă va fi străjuit de o sculptură modernă, tot restul ansamblului dedicat lui Brâncuși fiind subteran.
Iașul = 0
De ce amintim de proiectul craiovean? Dintr-un motiv simplu: Craiova nu are pretenția de a fi capitală culturală nici măcar a Olteniei. Iașul nostru se pretinde însă capitală culturală nu doar a Moldovei, ci a României în ansamblu. Totuși, nimeni nu s-a gândit până acum la un proiect care să scuture praful strâns în muzeele noastre și să le aducă în sec. XXI. Nici măcar Muzeul Municipal, redeschis acum patru ani, nu a adus un suflu nou în felul anchilozat în care este percepută cultura la Iași.
Avem cu ce
Or, ce greutate ar fi în a utiliza, pentru a da doar acest exemplu, spațiul Galeriilor Ștefan cel Mare în cadrul unui proiect care să promoveze, tot de exemplu, arta contemporană ieșeană? E un spațiu modern, nonconformist, adecvat deci unei utilizări atipice. Loc e destul pentru o galerie întreagă de scupturi și picturi ce nu s-ar potrivi poate într-o clădire clasică precum Casa Burchi sau Palatul Culturii. Nu mai spunem că ar putea fi valorificate, în cadrul unui astfel de proiect, și subteranele de la Cub, rămase abandonate de 35 de ani de când au fost descoperite. Iar artiști ce pot fi promovați sau redescoperiți avem, slavă Domnului, destui. Avem clasici ai sculpturii, precum Richard Hette, Dimitrie Tronescu, Iftimie Bârleanu, după cum avem și contemporani de o certă valoare precum Constantin Crengăniș, Ciprian Păstrăguș, Dan Covătaru, Felix Aftene sau regretatul Cornel Matei. Vă puteți imagina o cetate a culturii care să nu-și promoveze în niciun fel valorile?