Dincolo de pacea spirituală pe care ar trebui să o aducă, Sărbătorile Pascale au fost însoţite mai mereu de tot felul de evenimente aflate dincolo de limita legii. Mixul de mâncare şi băuturică, amplificat de cine ştie ce iluzii mistice, dă uneori reacţii ciudate în rândul creştinilor mai slabi de înger. Pentru a preîntâmpina producerea de fapte nedorite pe raza oraşului, Ionuţ Grădinaru, inspector – şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Iaşi, Mircea Tulică, inspector şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi şi Costel Gîtlan, şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi s-au întâlnit pentru a stabili un plan de acţiune, cu măsuri specifice.
O cafenea de la marginea oraşului. În penumbra unui colţ discret, Ionuţ Grădinaru şi Mircea Tulică discută pe un ton scăzut despre strategia de prevenire a infracţiunilor de Paşti.
Ionuţ Grădinaru: – Nea Mircea, părerea mea e că principalele probleme vor fi în cimitire, biserici şi obligatoriu crâşme. În loc să ia lumină, mulţi şi-o vor căuta cu lumânarea, ca sa zic aşa.
Mircea Tulică: – De acord, nici nu m-aş fi gândit la asta! Păi hai să vedem ce ar putea interveni în locaţiile respective.
Ionuţ Grădinaru: – Circuitul e relativ simplu şi previzibil. Ce-ţi trebuie ca să umbli noaptea prin cimitir? Tărie! De la 40 de grade în sus, dacă se poate. Ce se întâmplă când eşti plin de tărie şi mai aprinzi şi o lumânare? Iei foc, devii inflamabil! Dacă iei foc, ce se întâmplă cu creierul tău? Se perpeleşte, stă ca pe jar. Normal, trebuie stins. Cu ce-l stingi? Cu o bere! E un cerc vicios, nea Mircea.
Mircea Tulică: – Ai dreptate, dar aici e treaba ta, tu eşti cu incendiile, inundaţiile, calamităţi din astea.
Ionuţ Grădinaru: – Da, ai dreptate, pentru că e posibil să avem parte şi de inundaţii cu vin de căpşunică şi bere.
Mircea Tulică: – La mine va fi oarecum mai simplu. Nu e ca la Sfânta Parascheva, să stai cu ochii pe trei sute de mii de pelerini concentraţi la acelaşi obiectiv. Acum vor fi dispersaţi în tot felul de bisericuţe. Mai greu va fi pentru Costel, săracu’, trebuie să stea cu ochii-n patru prin toate parohiile.
Grădinaru soarbe preocupat dintr-un pahar de suc.
Ionuţ Grădinaru: – Nea Mircea, apropo şi de Costel, dar şi de treaba asta cu măsurile de Paşti. La ce ne pricepem noi cel mai bine şi cel mai bine?
Mircea Tulică: – Nu ştiu, la ce?
Ionuţ Grădinaru: – La o simulare! Ne trebuie neapărat un exerciţiu de simulare, altfel nu se poate. Ia să-l sun pe Costel, să vină şi el în dispozitiv.
Mircea Tulică: – Nu, stai! Lasă că vorbesc eu cu el, cred că acum e într-o misiune şi nu poate veni. Mă întâlnesc mâine cu el şi îţi spunem ce am hotărât.
Grădinaru dă aprobator din cap, în timp ce Tulică face semn ospătarului să aducă nota. Câteva ore mai târziu, în altă cafenea, dar cu aceeaşi atmosferă conspirativă. La o masă, Mircea Tulică şi Costel Gîtlan.
Mircea Tulică: – Da, şi aşa cum îţi spuneam: Grădinaru voia să se bage în seamă şi să te sune. Cică să facem o simulare în trei! Păi cum crede el că poate pătrunde în cercul nostru, al poliţiştilor şi jandarmilor de carieră? Să-şi vadă de tulumbele şi de artificiile lui!
Costel Gîtlan: – Ai dreptate, nea Mircea, foarte bine ai făcut. El e mai nou prin preajmă, ar trebui să ne lase pe noi să ne ocupăm de treburile care cer experienţă.
Mircea Tulică: – Mai ales simularea! Păi, ca să te faci că execuţi o misiune militară, îţi trebuie ceva schepsis, nu?
Costel Gîtlan: – Categoric! Or, el ce face? Vine, vede focul, dă drumul la furtun, stropeşte oleacă, îşi ia sculele şi pleacă. Ai văzut şi la Notre Dame… dom’le, când e să ardă o nestemată, un monument din ăsta cu multă piatră, poa’ să vină şi mama pompierilor că tot degeaba.
Tulică soarbe încet dintr-o ceaşcă de cafea.
Mircea Tulică: – Măi Costele, totuşi, Ionuţ mi-e simpatic. Hai să-i facem o simulare acum, înaintea Paştelui, o chestie drăguţă, ca să ne ţină minte oleacă. Ce zici? Ceva uşor, aşa, ca o friptură de miel.
Costel Gîtlan: – Sigur că da, nea Mircea, dar ce?
Mircea Tulică: – Mergem diseară în cimitir, la Eternitatea, deghizaţi, facem un foc mic într-un colţ şi sunăm la 112, să vedem cât de repede se mişcă.
Cu puţin timp înaintea miezului nopţii. Lângă zidul cimitirului, Tulică şi Gîtlan dau foc la nişte vreascuri. Lângă ei au un coş cu ouă vopsite, câteva sticle de vin, nişte colaci. Focul se transformă în vîlvătaie. Tulică scoate telefonul. Îl priveşte consternat.
Mircea Tulică: – Nu se poate, mi s-a descărcat telefonul! Sună de pe al tău la 112!
Costel Gîtlan: – Aş suna, nea Mircea, dar mi l-am uitat acasă. M-am luat cu coptul cozonacilor şi asta e…
Mircea Tulică: – Păi şi-acum ce facem? Cum stingem focul ăsta??
Gîtlan stropeşte cu o sticlă de vin vreascurile aprinse. Focul se reduce din intensitate. Gîtlan pune pe el nişte frigărui.
Costel Gîtlan: – Nea Mircea, asta e, facem Paştele aici. Vorba aia, râdem, glumim, dar nu părăsim incinta, că e păcat de bucatele astea. Acuşi e miezul nopţii, iese popa cu lumina din biserică. Măcar Învierea să nu fi fost o simulare! Hristos a Înviat!
Grădinaru (primul din stânga): Băieţi, la cum se vor încinge mesele cu vinişor de Paşti, cred că ar merge nişte autospeciale pline ochi cu apă minerală