Relaxarea promisă de Guvern începând cu data de 15 mai va consta, într-o primă etapă, în redeschiderea muzeelor, cabinetelor stomatologice și de cosmetică, dar și a magazinelor, cu excepția mallurilor. Așadar, prin deschiderea porților muzeelor, Executivul a furnizat o mică gură de oxigen mediului cultural, bibliotecile fiind omise inexplicabil, mai ales că nu atrăgeau un flux semnificativ de vizitatori. Teatrele și cinematografele rămân închise, probabil venirea verii urmând să le aducă eliberarea treptată. Deocamdată, muzeele vor fi singurele atracții culturale din această perioadă, urmând a fi luate cu asalt de către public. Despre concurența ce va apărea în zilele următoare, aflăm mai multe din jurnalele celor care diriguiesc aceste instituții. (pamflet)
Lucian Dan Teodorovici (director Muzeul Național al Literaturii Române) – Dintre toate instituțiile muzeale din Iași, sunt singurul care mă simt ca președintele unei companii multinaționale. La urma urmei, am în subordine vreo duzină de muzee și case memoriale, așa că pot fi considerat un adevărat CEO al acestei caracatițe culturale. Trebuie să mă organizez, astfel încât 15 mai să prindă toată rețeaua în bună stare de funcționare. La Bojdeucă e nevoie de verificat ce mai fac mâțele de pe cuptor, s-or fi înmulțit între timp. La casa lui Kogălniceanu, trebuie văzut dacă holograma ilustrului politician mai e prin zonă sau a plecat după vreo cucerire spectrală de pe aleile Eternității.
Lăcrămioara Stratulat (director Complex Muzeal Moldova) – Abia aștept să deschid larg porțile Palatului Culturii, să mai aerisesc un pic cele peste 300 de încăperi din clădire. Muzeu, muzeu, dar nici chiar așa, praful nu trebuie să devină un exponat în sine. Ieri am făcut o scurtă inspecție prin incintă, totul părea la locul lui. Mi-am adus aminte cu emoție de redeschiderea fastuoasă pe care am avut-o în 2016, după renovarea de zece ani a Palatului. Primul ministru, miniștri, parlamentari. Pariu că nu va veni niciunul la momentul din 15 mai. Asta e, inaugurările și tăierile de panglici sunt bune doar pentru imagine. Cine știe, poate voi deschide și o secție muzeală dedicată politicianului român, pentru a le capta bunăvoința și niscaiva susțineri financiare.
Aurica Ichim (director Muzeul Municipal Regina Maria) – Era mai bine dacă ridicau restricțiile mai devreme, de 10 mai, de pildă. Ca muzeu cu titlu regal, am fi putut sărbători Ziua Regelui în voie. Se vede că trăim în republică, Guvernul nu are ochi și pentru detaliile ce țin de monarhie. Nu-i nimic, ne vom descurca noi. Nihil sine deo, mai ales în starea de alertă!
Teodorovici (foto sus, pamflet): Da, doamnă, deschidem muzeele, deși avem câteva exponate la terapie intensivă, afectate de moliile și acarienii devenite specii protejate pe vreme de covid