Sărbătorile de Paști au trecut complet neobservate din punct de vedere al tradiționalelor raportări despre excesele culinare ale ieșenilor. În contextul stării de urgență care nu a îngăduit niciun fel de ieșiri în spațiul public generatoare de scandaluri bahice, din buletinele de știri au lipsit astfel de evenimente care altădată făceau deliciul publicului. Totuși, instituțiile de supraveghere a ordinii și sănătății au fost de veghe. Colonelul Ionuț Grădinaru, comandantul ISU Iași, colonelul dr. Mircea Tulică, șeful Jandarmeriei ieșene și Diana Cimpoeșu, șefa SMURD Iași, au fost la datorie în timpul sărbătorilor pascale. (pamflet)
O dubă de jandarmerie parcată discret într-un colț de stradă. E noaptea târziu, pustiu pe străzi. În dubă, așezați pe banchete, Ionuț Grădinaru și Mircea Tulică mănâncă cu poftă felii de cozonac, ouă roșii și bucăți consistente de friptură.
Mircea Tulică: – Bune, foarte bune bucatele astea de Paști. Și ouăle sunt grozave. Ai văzut că ți l-am spart pe al tău din prima. Se vede la ce armă lucrează fiecare, ce să mai vorbim! Unde dă jandarmul, crapă tot!
Ionuț Grădinaru: – Recunosc, m-ai luat la faza asta. Dar m-am revanșat cu o misiune de stingere a incendiului executată pe cinste. Așa e că vinul ăla roșu ți-a potolit arderile stomacale de la drob? Asta înseamnă să fii pompier profesionist!
Cei doi continuă să mestece cu gurile pline, în liniște.
Mircea Tulică: – Ai văzut ce scandal a ieșit prin țară? Ăia de pe la Săcele, ăia din Rahova. Numai elemente destabilizatoare în sfânta zi de Paști!
Ionuț Grădinaru: – Da, ăia din Rahova cică se strânseseră la un grătar. Cum să faci, dom’le, foc deschis pe pandemia asta? Păi covidul atât așteaptă: un focar!
Mircea Tulică: – Da, da, că bine zici. Iar pe covid nu poți să-l iei cu tunul de apă sau cu bastonul, să-i zici „Bre, unde te duci?”. Poate doar mascații să aibă oleacă de succes la o negociere cu el, cică covidul respectă masca și mănușile.
Ionuț Grădinaru: – Una peste alta, dom’ colonel, ne-a ajutat starea asta de urgență. Liniște totală pe străzi. Au mârâit oleacă popii, că de ce nu lăsăm lumea la slujba de Înviere, dar le-a trecut. I-am și zis unuia: „Părinte, ai grijă, poate vin la matale cu proces verbal pentru lumânările aprinse de Paști. Ia să văd, ai aviz de la ISU sau mergi pe normele Celui de Sus?” Cu flacăra credinței nu ne jucăm, trebuie certificată și omologată ISU. Am dreptate, domnu’ Tulică?
Mircea Tulică: – Da, normal. Pe de altă parte, eu am fost mai relaxat cu oamenii mei, le-am dat voie să ia lumină la Mitropolie. De când tot asigurăm paza la hramul Sfintei Parascheva, mulți din dispozitiv au devenit foarte evlavioși. Acum bat elementele destabilizatoare ca pe toaca de la Sihăstria.
Din nou tăcere în duba întunecată. Tulică scoate o țigară. Vrea să și-o aprindă de la brichetă, dar Grădinaru îl oprește cu un gest brusc.
Ionuț Grădinaru: – Dom’ colonel, nu e voie aici. Pericol de incendiu. Hai să ieșim afară.
Cei doi coboară din dubă. Tulică inspiră cu nesaț aerul nopții, apoi trage din țigară.
Mircea Tulică: – Dom’le, tare sunt frumoase sărbătorile astea. Liniște, pustiu pe străzi. Ah, dacă ar fi stare de urgență și de Crăciun, tare bine-ar mai fi!
Ionuț Grădinaru: – Și oleacă de Revelion, să scăpăm de artificii.
Mircea Tulică: – Eh, cine știe, cu oleacă de bunăvoință și strădanie de la nivel central, poate închidem anul tot cu stare de urgență.
Lângă ei oprește o ambulanță SMURD, din care coboară Diana Cimpoeșu.
Mircea Tulică: – Hristos a Înviat!
Diana Cimpoeșu: – Nu știu, să mă uit în raportul de gardă. Auziți, dacă avea covid, oare pot trece răstignirea la comorbidități?
Ionuț Grădinaru: – Stimată doamnă, nu ne pricepem noi la astea. Important e că a înviat.
Diana Cimpoeșu: – Știți ce greu e cu statisticile astea? Cum să justific eu acum învierea unui pacient pe care l-am raportat decedat acum trei zile?
Mircea Tulică: – Ei, nu mai fiți atât de scrupuloasă. Viii cu viii, hârtiile cu hârtiile. Suntem oameni de acțiune, nu ne pierdem vremea cu chestii birocratice. În rest, cum a fost în perioada asta?
Diana Cimpoeșu: – Slăbuț tare. Unde sunt comele alcoolice de altădată, intoxicațiile alimentare, plăgile prin înjunghiere?
Mircea Tulică: – Da, pare că s-a prostit lumea. Nicio încăierare în club, nicio reglare de conturi la birt. Te pomenești că virusul ăsta a produs vreo mutație genetică în fibra românului!
Diana Cimpoeșu: – Asta doar sfântul Raed o poate ști. Eventual și Cercel, că mai are intrare pe la companiile Big Pharma. Apropo, nu vreți să vă fac un test rapid, să vedem dacă aveți covidul? Am primit niște aparate din China și vreau să le verific.
Cimpoeșu le prelevează sânge din deget și introduce mostra într-un aparat.
Diana Cimpoeșu: – Ia să vedem cum stăm.
Mircea Tulică: – Mie să-mi spuneți primul, sunt ipohondru, cam sperios când e vorba de boală.
Ionuț Grădinaru: – De mine n-are cum să se lipească, stau toată ziua cu mâinile în spuma de la tulumbă.
Diana Cimpoeșu (privind spre afișajul aparatului): – Aveți noroc, rezultatele sunt negative.
Mircea Tulică (ușurat): – Normal! Nu intră covidul așa ușor în dispozitiv!
Ionuț Grădinaru: – Evident! La cât m-am spălat pe mâini zilele astea, am golit două cisterne numai pentru masa de prânz. Hai, dom colonel, fac cinste c-o țigară.