Liberalii au găsit o metodă eficientă de a se feri de caniculă. Zilele trecute, liderii PNL au întocmit un Guvern din umbră, unde se pot adăposti de arşiţă minţile cele mai luminate ale partidului şi care, la o adică, ar putea reprezenta o alternativă la actualul executiv. Printre cei aleşi să monitorizeze activităţile pe domenii ale Guvernului social – democrat se află şi consilierul judeţean Liviu Brătescu, desemnat şef peste comisia de cultură, culte şi minorităţi a PNL. Fost director al Ateneului din Iaşi, istoric, autor al unor cărţi despre personaje şi perioade importante din istoria României, Liviu Brătescu ar fi, cum s-ar zice, ministrul din umbră al culturii dintr-un eventual Guvern PNL. Harnic, liberalul şi-a schiţat deja câteva idei ministeriale.
- Înainte de a întocmi o listă de propuneri unicat pentru salvarea culturii naţionale, încă savurez situaţiunea în care mă aflu: ministru al Culturii al Guvernului din umbră al PNL. Ce inspiraţie pe şefii mei să facă acest Guvern în plină arşiţă a lunii lui Cuptor! Altfel gândeşti la rece despre problemele României. Important e că, astfel, nu pot transpira în afară ideile care frizează genialitatea. Vezi ce înseamnă să ai un preşedinte ca Ludovic Orban? Ştie să păstreze totul la rece. Nu numai berea, ci şi gândirea liberală.
- Foarte prost gestionează actualul Guvern conceptul de Centenar. Când voi ajunge ministru al Culturii voi organiza impecabil manifestările prilejuite de împlinirea unui secol de când PNL n-a mai ajuns la putere. Chiar dacă temporal e imposibil să mai fiu prezent la acea sărbătoare, măcar cei de la organizaţia de tineret să apuce acel moment istoric.
- În calitate de ministru, voi susţine toate iniţiativele culturale care vor veni din partea liberalilor ieşeni. Avem tineri de valoare, care au un cuvânt de spus în domeniul artei, literaturii etc. Mă gândesc la Răzvan Timofciuc, o speranţă a creativităţii scrise şi verbale, un model de logică şi coerenţă în exprimarea publică. Chiar îi voi propune o funcţie de secretar de stat la minister. La câte selfie-uri şi filmări a făcut în şedinţele de Consiliu Local, ar fi un foarte bun director de imagine. Dacă încă am mai fi avut studiourile Buftea în subordine, l-aş fi numit şef acolo. E clar, sunt multe de făcut în cultura română. Dar, cu ajutorul unor oameni competenţi de la Iaşi, din care mai fac parte, de pildă, Iulia Scântei, o regalistă convinsă, şi Mihaela Popa, o susţinătoare a culturii florii soarelui, voi face o echipă de succes!