Mai țineți minte poezia „Revedere” a lui Eminescu? Aia despre codrul căruia îi bate vântul frunzele în dungă? Zice la un moment dat poetul „Iar noi locului ne ținem, cum am fost așa rămânem” etc. Deh, poet romantic, ce să-i faci, cu o viziune destul de ciudată asupra vieții. După cum bine știm, în anii care au trecut de la aderarea la Uniunea Europeană, milioane de români și-au găsit altă viață prin străinătate. Un fenomen despre care s-a vorbit și răs-vorbit, așa că n-o să mai abordăm și noi subiectul ăsta. Nu s-a prea vorbit însă, și tocmai de-aia vom fi noi cei care să o facă, despre migrația internă. Despre orașele și județele care se golesc de locuitori spre folosul altora. Hemoragia de locuitori poate fi o catastrofă pentru cei care-și pierd astfel cea mai tânără și mai activă parte a populației, iar de partea cealaltă, o adevărată binecuvântare pentru cei care ies pe plus din această afacere.
„Sârmă, uăi!”
Dar, înainte de a vorbi despre ce se întâmplă acum, o mică poveste. Știți de unde vine porecla de „sârme” dată moldovenilor? Imediat după război, într-o bună parte a Moldovei au fost interzise lucrările agricole. Fusese zonă de front, pământul era plin de mine, bombe, grenade și alte alea. S-au adăugat o secetă cuntă și jafurile „eliberatorilor” sovietici. Urmarea, o foamete cum nu mai văzuse Moldova de când cu Papură Vodă. Copiii au fost luați oficial din casele lor și trimiși pe la familii din Banat sau Ardeal, să nu moară de foame. Unii s-au întors, alții și-au continuat viața la noile cămine. Iar părinții… Mulți au fugit și ei de foame, neoficial, călare pe acoperișul trenurilor. Câți mai aveau bani de bilete? Stăteau pe acoperiș, cu unul „de gardă” spre locomotivă. Era un loc nasol, pentru că înghițea tot fumul de cărbune, dar era necesar. Paznicul anunța tunelurile sau, mai des, sârmele de telegraf care intersectau calea ferată, ca ceilalți să știe și să se culce pe acoperiș. „Sârmă, uăi!”, era strigătul de avertizare. De aici, porecla.
Pe criterii etnice
A doua mare migrație internă a fost cea de pe vremea fostului regim, adică de pe timpul lui Ceaușescu. Au existat două componente distincte. Pe de o parte, satele au fost golite de tineri, aduși la oraș pentru a munci în nou-înființata industrie. Așa a ajuns Iașul de la 110.000 de locuitori în timpul războiului la aproape 300.000 în 1989. A doua migrație, mai discretă, avea un alt scop, neoficial. Când terminai facultatea, primeai o repartiție obligatorie la un loc de muncă de profil. Cu cât aveai nota mai mare, cu atât nimereai mai aproape de casă. Și invers. Foarte puțini, doar cei cu pile, primeau repartiție în orașul natal. Restul, de la Târgu Frumos încolo. Mulți moldoveni primeau repartiție în Ardeal, mai ales prin Harghita, Covasna sau Mureș. Secuii de acolo primeau repartiție la Iași. Scopul final era de modificare a raportului numeric între etnii, ca să nu ne trezim iar cu faza din 1940, când am pierdut jumătate de Ardeal, ca Ungaria să aibă legătură directă cu Ținutul Secuiesc. Am avut o colegă unguroaică, ai cărei părinți primiseră repartiție la Hârlău și locuiau la Scobinți. Sunt și azi singurii unguri din comună. Așa au ajuns românii să reprezinte 10% din populație la Miercurea-Ciuc. Înainte vreme, îi căutai cu lumânarea.
Cauza: economia
Migrația internă continuă și azi. Ba chiar se accelerează de la an la an, mai ales după integrarea în UE. Explicația e simplă: banii. În 2008, diferența între salariul mediu din județele-sursă a migrației și cele destinație a ei era de 170 de lei. Acum, a depășit 400 de lei. Parcă merită să începi o nouă viață altundeva, nu? În 2016, și-au schimbat domiciliul 399.000 de români. Asta, după cifrele oficiale, adică alea care rezultă în urma numărării celor care-și schimbă buletinul. Dar mulți nu o fac. Nu mai e ca înainte de 1989, când erai obligat să o faci. Acum, obligația legală există, dar în fapt nu te caută nimeni. Putem deci estima numărul celor care au plecat în alt județ la cel puțin o jumătate de milion.
Spor pozitiv
Dar de unde se pleacă și unde se merge? Dacă vă așteptați ca Iașul să fie coada, ca mai totdeauna, veți fi dezamăgiți. Iașul este unul dintre cele 10 județe în care sporul migraționist este constant pozitiv, alături de Arad, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Giurgiu, Ilfov, Sibiu și Timiș. Cel mai mult se pleacă din Galați, Vaslui, Brăila, Teleorman și…, surpriză, București. Anul ăsta s-a împlinit un deceniu de când capitala pierde constant oameni. E drept, în cazul Bucureștiului este o imagine falsă. Unii dintre cei care pleacă se duc în Ardeal, cu preferință pentru Cluj, într-adevăr. Dar majoritatea pleacă din București pentru a se așeza în Voluntari sau altă localitate apropiată. Cum pleacă ieșenii noștri pentru a locui la casă în Miroslava. Ei rămân ieșeni, de fapt, pentru că aici muncesc și aici își cheltuiesc banii.
Precizări de esență
Institutul Național de Statistică urmărește migrația internă din 1991 încoace. Până în 2016, Aradul, Sibiul și Timișul au cunoscut constant un spor pozitiv din migrație, an de an. Bihorul a crescut 25 de ani din 26. Ilfovul și Constanța, 24 de ani din 26. Clujul, 23. Brașovul și Giurgiul, 21 de ani din 26. Iașul a crescut doar de la integrarea în UE. Interesant e că și în această privință pare să se aplice proverbul strămoșesc „omul sfințește locul”. Populația Constanței a scăzut doar în ultimii doi ani ai mandatului lui Mazăre la primăria locală. Cluj-Napoca, în primii trei ani ai ultimului mandat al lui Gyuri Funar. Firește, sunt și situații strict obiective. Brașovul a pierdut masiv populație în primii ani de după 1990, când s-a prăbușit industria grea. Mulți dintre cei fugiți din Brașov s-au întors la sapă, în satele de origine.
Oraș de tranzit
În privința Iașului nostru, situația e cu bune și rele. Populația crește, pe fondul unui spor migratoriu pozitiv. Dar Iașul atrage relativ puțini oameni din restul Moldovei, cu precădere din cele mai sărace județe, adică Botoșani, Neamț, Suceava și Vaslui. Foarte puțini din Bacău, care stă binișor sau din Galați sau Vrancea, care se orientează mai mult spre sudul țării. Grosul imigranților sunt basarabeni, ceea ce nu e de bine deloc. Nu că ar fi rău să vină basarabenii aici. Doar că ei își fac buletin de Iași pe perioada studiilor. Pe urmă, „Italia” sau „Spania” scrie pe ei. Mai ales „Italia”. Pe scurt, în momentul în care rezervorul de tineret din Republica Moldova va fi secat, Iașul va avea o mare problemă. Iar acel moment nu e prea departe. Basarabia a pierdut deja între un sfert și o treime din populația pe care o avea în 1990. Firește, pe seama tinerilor, pentru că bătrânii nu migrează. Doar mor.