Altădată străjuit doar de biserici pe cele şapte coline ale sale, Iaşul capătă noi repere urbanistice în urma apariţiei unor uriaşe complexuri rezidenţiale. Fie că vorbim de Bogdan Gheorghiu (dezvoltator al cartierului Newton Tătăraşi), Cristian Negurici (Exclusiv Residence Copou) sau de grupul pășcănenilor, afaceriştii imobiliari s-au înmulţit la Iaşi. Vechile zidiri ieşene au rămas simple legende, incluzând şi blocurile vetuste din cartiere, locuitorii cetăţii migrând masiv spre noile construcţii ridicate peste noapte. Despre modul în care se împart teritoriile între marii dezvoltatori, am putut afla dintr-o întâmplare petrecută recent şi redată mai jos, evident un pamflet.
Un birou luxos, aflat la etajele superioare ale unei clădiri înalte din centrul de afaceri al Iaşului. Rezemat de spătarul fotoliului, Bogdan Gheorghiu ascultă transfigurat Macarale, celebrul hit al anilor ’60. În birou intră Cristian Negurici, agitat. Gheorghiu nu-l bagă în seamă, încă savurând melodia fraţilor Grigoriu. Negurici se trânteşte pe scaunul din faţa biroului, făcându-i semne disperate celui de alături.
Cristian Negurici: – Hei, termină cu prostia asta de muzică! Te pomeneşti că vrei să schimbi profilul sonor al Afterhills-ului.
Bogdan Gheorghiu: – Nu-mi aminti de Afterhills. La ce facturi uriaşe am de plătit, mai degrabă i-aş schimba numele în Afterbills. Cât despre Macarale, mi se pare foarte motivaţională. Macaralele astea râd în soare argintii ca şi conturile mele bancare.
Cristian Negurici: – În fine, se vede că eşti băiat de club, numai la muzică ţi-e gândul. Tocmai de aia am venit la tine, să-ţi spun că situaţia e groasă. Am aflat pe ce se bazează succesul enorm al lui Cutărescu, cel care construieşte un mamut rezidenţial în periferia Iașului.
Bogdan Gheorghiu: – Pe mine nu mă impresionează blocurile alea comuniste pe care le construieşte. Noi stăm mult mai bine din punct de vedere estetic. Maestre, suntem cocoţaţi pe colinele Iaşului, avem o altă viziune asupra oraşului.
Gheorghiu dă din nou drumul la muzică. În birou răsună din nou Trio Grigoriu: „Zeci de blocuri, În zori de zi, Suie agale, Pe albastrele cărări”. Cristian Negurici se apucă cu mâinile de cap.
Cristian Negurici: – Termină cu comuniştii ăştia! Am aflat secretul lui Cutărescu!
Bogdan Gheorghiu: – Dar zi-l, dom’le, odată!
Cristian Negurici: – Ştii legenda Meşterului Manole, nu? Ei bine, Cutărescu zideşte la fiecare palier câte o cărămidă de Euro. Cum mai ridică un etaj, cum mai bagă un teanc de bancnote în zidărie!
Bogdan Gheorghiu: – Foarte tare, frate!
Cristian Negurici: – De aia are sporul ăsta, mă înţelegi? Șaișpe blocuri uriaşe, plus vreo douăzeci de case. E un oraş întreg acolo, cu hypermarket, spălătorie, parcări subterane. Şi totul i-a mers atât de bine pentru că a folosit trucul ăsta cu cărămizile de Euro. Noroc că am informaţii clare despre unde se află o astfel de cărămidă. Ştiu blocul, scara, etajul, tot. Dacă-l dovedim, îi stricăm imaginea de constructor serios.
Bogdan Gheorghiu: – Ştii ce? Hai să tragem o fugă până acolo şi să vedem dacă e adevărat.
Un bloc din cartierul periferic, seara târziu. În semiîntuneric, asistat de lanterna lui Gheorghiu, Negurici scobeşte cu o daltă în peretele blocului. La un moment dat, farurile puternice ale unei maşini îi deconspiră pe cei doi. Din maşină coboară Cutărescu.
Cutărescu: – Haha, ia uite pe cine avem aici! Stimată concurenţă, dar chiar aşa rău aţi ajuns, furaţi cărămizi de pe şantiere? Sau vreţi să-mi daţi la temelie, cum se spune!
Cristian Negurici: – Cutărescule, ţi-am descoperit trucul cu bancnotele de 100 de Euro zidite în bloc. Eşti conştient că astfel ai încălcat regulamentele de securitate în construcţii?
Cutărescu: – Ia-o uşor, Cristi. De ce să ne săpăm între noi, constructorii? Nu mai bine ne sprijinim reciproc. Uite, vă spun eu cum să procedaţi ca să aveţi şi voi succes. Tu, Cristi, pentru că faci locuinţe în Copou, zideşte la fiecare etaj câte o creangă de tei, iar tu, Bogdane, care eşti în Tătăraşi, pune la fundaţia fiecărui bloc câte un os din Cimitirul Eternitatea. Eu am pus Euro pentru că la periferie nu prea mai găseşti ceva care să dea identitate locului. Ce era să pun la temelia blocurilor, câte o şaibă ruginită de la Tepro?
Bogdan Gheorghiu: – Bun, creangă de tei mai merge la blocurile din Copou, dar cum să pun oseminte la casele mele?
Cutărescu: – Dar ce e aşa horror? Dacă ne apucă să săpăm prin Centru, găsim oseminte peste tot. Hai, nu mai faceţi mofturi şi treceţi la treabă.
După o lună. Biroul lui Cristian Negurici. Omul de afaceri ascultă în transă romanţa „Pe lângă plopii fără soţ”. Intră Gheorghiu, transpirat tot.
Bogdan Gheorghiu: – Cristi, e o nebunie ce se întâmplă!
Cristian Negurici: – Relaxează-te, omule. Care-i problema?
Bogdan Gheorghiu: – Ţie cum ţi-a mers cu creanga de tei?
Cristian Negurici: – Super tare! După cum auzi, teiul eminescian m-a inspirat să construiesc noi blocuri în zona Plopii fără soţ. Dar la tine cum merge?
Bogdan Gheorghiu: – Am pus oasele din alea de care mi-a zis Cutărescu. Dezastru! Toate blocurile mi-au rămas la stadiul de schelet, de nici ciorile nu au curaj să se mute în ele!
Cristian Negurici: – Asta e! Data viitoare, să pui mumia lui Tutankhamon, să vezi ce piramide o să-ţi iasă!
Gheorghiu (foto sus): După cum se vede în fundal, lucrez la un nou cartier în Tătăraşi pe care-l voi numi Photoshop