MARKETING SI AFACERI IMOBILIARE – un nou program de master la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi

Metropola

Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic – Economie si Marketing  organizează  alaturi de facultatile deHidrotehnica, Geodezie si Ingineria Mediului  siConstructii si Instalatii, un nou program de master Marketing si Afaceri Imobiliare.

Programul de masterat este unic în România, planurile de învăţământ fiind compatibile cu cele ale universitătilor de prestigiu din Uniunea Europeană. Programul se adresează deopotrivă studenţilor licenţiati în construcţii, instalaţii, geodezie şi inginerie economică, care pot astfel să devină mai competitivi pe piaţa forţei de muncă prin implementarea strategiilor de marketing şi management al afacerii cât şi absolvenţilor cu profil economic (Marketing, Management, Economia comerţului, turismului si serviciilor, Economie şi afaceri internaţionale, Finanţe şi Bănci ) care îşi pot continua pregătirea specializându-se pe un domeniu atât de important.

Echipa este formată din profesori tineri şi entuziaşti, profesori cu multă experienţă precum şi lectori din zona afacerilor. Coordonatorul programului are un background impresionant în zona marketingului şi al managementului, cu studii postdoctorale în Franţa, fiind şeful Colectivului de Economie şi Marketing. „Programul de master Marketing şi Afaceri imobiliare acoperă o necesitate stringentă pe piaţa forţei de muncă şi anume aceea a acoperirii cu specialişti cu pregătire interdiciplinară. Se va impune ca unul dintre programele de referinţă la nivel naţional şi sunt foarte bucuros că acest program a fost aprobat în premieră în universitatea noastră, universitate care a introdus marketingul ca disciplină de studiu în România alături de ASE Bucureşti încă din anii 70. Crearea acestui program a avut sprijinul deosebit al conducerii universitătii în persoana domnului Rector, profesor universitar doctor Ion Giurmă”, ne-a declarat telefonic coordonatorul programului conf.dr.ec. Florin-Alexandru Luca.

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi este o universitate de cercetare avansată şi educaţie, care se află în topul celor mai bune instituţii de învăţământ superior din România. De mai bine de două secole, de pe băncile universităţii au plecat specialişti în domeniile construcţiilor, arhitecturii, hidrotehnicii, dar şi în ale economiei, marketingului sau politicii.

Colectivul de Economie şi Marketing din cadrul universitătii a introdus în planurile de învăţământ superior, alaturi de ASE Bucuresti, primul curs de marketing din ţară (1970). Membrii catedrei s-au numara printre  fondatorii  Asociatiei Române de Marketing, prima asociatie de profil din România (1973).

Colectivul de Economie şi Marketing are o îndelungată tradiţie în cercetarea ştiinţifică şi a editat numeroase cărţi şi tratate, care au obtinut numeroase premii nationale si internationale printre care pot fi menţionate: Marketing şi Creştere Economică (1972), Strategii de marketing, primul Dicţionar de marketing din ţară, Economie, Finante,   Marketing Industrial, Audit in Marketing, Marketing, Marketing – Ştiinţa şi arta afacerilor, Comportamentul consumatorului, Inovare si succes, Legităţi ale economiei de piaţă, Teorii şi politici economice pentru România, Marketing International, Business to Business Marketing, Marketing public, Marketing direct, Marketing-Studii de caz., Marketingul afacerilor (2014)  etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *